Liderii UE vor să lucreze la un certificat de vaccinare pentru cetățenii statelor membre

62176107
Shutterstock

Liderii UE se vor pune de acord joi să lucreze la realizarea de certificate de vaccinare pentru cetăţenii UE care s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Plasarea statelor în "lockdown" pentru a limita răspândirea pandemiei a provocat anul trecut cea mai puternică recesiune prin care a trecut vreodată blocul comunitar, afectând în special sudul UE, unde economiile sunt adesea mult mai dependente de turişti, într-un mod disproporţionat, relatează Agerpres.

În condiţiile în care campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 încep să capete ritm, unele guverne, precum cele din Grecia şi Spania, fac demersuri pentru adoptarea rapidă a unui certificat valabil la nivelul întregii UE pentru cei deja inoculaţi, astfel încât oamenii să poată călători din nou.

Deşi statele membre sunt de acord că un certificat de vaccinare ar fi binevenit, mai este încă de lucru în privinţa detaliilor, respectiv dacă certificatul să fie în format digital, dacă să fie acceptat la nivel global şi în ce stadiu al vaccinării în general în doi paşi ar trebui emis, scrie Reuters.

"Facem apel ca munca să continue asupra unei abordări comune a certificatelor de vaccinare", se menţionează într-un draft de concluzii al summitului UE prin videoconferinţă consultat de Reuters, fără a avansa un calendar privind obţinerea de rezultate concrete.

Problemele cu care se confruntă liderii UE

 

Oficiali au declarat că UE lucrează împreună cu Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA), care este hotărâtă să resusciteze transportul aerian, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Dar călătoria în baza unor certificate ridică şi unele probleme legale, au declarat oficiali UE, pentru că aceia care au rămas în ultima etapă de vaccinare ar putea afirma că libertatea lor de mişcare a fost restricţionată nejustificat de listele de aşteptare de luni de zile.

Oficialii UE atrag atenţia asupra faptului că OMS şi agenţiile UE nu au stabilit dacă oamenii care s-au vaccinat cu două doze mai pot transmite coronavirusul şi infecta alte persoane, chiar dacă ei nu mai sunt vulnerabili.

De asemenea, nu este clar dacă oamenii mai pot transmite virusul dacă s-au vindecat de COVID-19, cât timp sunt imuni şi dacă ei ar trebui să obţină sau nu certificate.

"Sunt încă multe lucruri pe care nu le ştim. Avem nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la o linie comună", a declarat un oficial de rang înalt dintr-un stat UE, potrivit Reuters.

Timpul este însă scurt pentru ţările din sud, unde sectorul ospitalităţii are nevoie să ştie cum să se pregătească în următoarele luni. În pofida poziţiei oficiale că toate guvernele UE vor să rezolve problema împreună, unele ar putea decide să se mişte mai repede individual.

În februarie, Grecia şi Israelul au semnat un acord pentru a relaxa restricţiile de călătorie în Grecia pentru israelienii care au dovada că s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62176106
Decizie a instanței în UK: O tânără cu Covid-19, aflată în comă indusă, „ar trebui lăsată să moară”

O instanță din Marea Britanie a decis că o femeie bolnavă de COVID-19 și aflată în comă indusă poate fi deconectată de la aparate de către medici, scrie Sky News.

62176103
VIDEO. Patru copii, aruncați de la etajul 3 de mama lor pentru a-i salva dintr-un incendiu, în Turcia

Patru copii au fost salvați de un incendiu de mama lor, care le-a dat drumul pe geam, de la etajul 3, în păturile întinse de cei aflați la fața locului, scrie publicația turcă Duvar.

62176100
FOTO. Imagine panoramică spectaculoasă de pe Marte, publicată de NASA

NASA a publicat miercuri o fotografie panoramică spectaculoasă a zonei de pe planeta Marte unde a aterizat roverul Perseverance săptămâna trecută.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.