Liderii lumii au convenit taxarea multinaţionalelor cu un impozit pe profit de minim 15%

62200965
Getty

Statele G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente) au anunţat sâmbătă un acord ''istoric asupra unei arhitecturi fiscale internaţionale'', care stabileşte la nivel mondial un impozit ''de cel puţin 15%'' pe profitul multinaţionalelor.

Miniştrii de finanţe din ţările G20, care au participat vineri şi sâmbătă la o reuniune la Veneţia, le-au adresat de asemenea un apel celor 8 din cele 139 de state ale grupului de lucru al Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) ce nu au subscris instituirii acestui impozit minim să o facă, relatează Agerpres.

G20 solicită de asemenea acestui grup de lucru (denumit ''cadru incluziv'' OCDE-G20) ''să trateze rapid problemele restante'' şi să prezinte ''un plan detaliat pentru implementarea a doi piloni'' ai acordului până la următoarea reuniune a G20 din luna octombrie.

''Pilonul 1'' al acordului constă în redirecţionarea unei părţi a impozitului pe profit plătit de multinaţionale către ţările denumite ''de piaţă'', adică ţările unde-şi desfăşoară activităţile. Aşadar, impozitul nu va mai fi datorat doar acolo unde multinaţionalele şi-au înregistrat sediile şi reuşeau astfel prin practicile de optimizare fiscală să plătească impozite mai mici.

Principalele companii vizate

 

Sunt avute în vedere mai ales companiile cu cifre de afaceri la nivel mondial de peste 20 de miliarde de euro şi cu o rată a profitului de peste 10%. Obiectivul este ca societăţile multinaţionale şi în special acelea din sectorul digital, care au beneficiat mult de pe urma pandemiei, să nu mai plătească impozite derizorii în raport cu veniturile lor.

''Pilonul 2'' corespunde stabilirii unui impozit efectiv minim de cel puţin 15% asupra profitului companiilor multinaţionale. Un stat va putea taxa profiturile obţinute în străinătate de o companie înregistrată în acel stat de origine dacă ea a fost impozitată în străinătate cu un procent inferior acestui prag minim, pentru a fi compensată astfel diferenţa.

Ce este și cum funcționează G20

 

G20 este un forum creat în 1999, după crizele din Asia și Rusia, pentru a reuni economiile dezvoltate și marile economii emergente.

Deciziile finale sunt de fapt declaraţii politice de intenție, nefiind obligatorii din punct de vedere juridic.

Țările G20 reprezintă aproximativ două treimi din populația lumii și mai bine de 80% din producția economică globală.

G20 include cele mai importante 19 țări industrializate și emergente: Argentina, Australia, Brazilia, China, Germania, Franța, Marea Britanie, India, Indonezia, Italia, Japonia, Canada, Mexic, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia, SUA - și în postura de al 20-lea membru, Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62200921
OMS trage un semnal de alarmă: Creștere abruptă a cazurilor de Covid în mult prea multe țări

Organizatia Mondială a Sănătății cere insistent guvernelor lumii să păstreze precauțiile anti-pandemie, în condițiile în care numărul de infectări a explodat în țările europene care primesc turiști.

62200928
Reputat medic german: Persoanelor nevaccinate anti-COVID nu ar trebui să li se permită să călătorească

Persoanelor care nu s-au vaccinat anti-COVID-19 nu ar trebui să li se permită să călătorească sau să participe la alte activităţi, întrucât răspândesc virusul şi sunt un pericol, chiar dacă se testează, a declarat sâmbătă un important medic german.

62200923
Ministrul de Externe al Ungariei: Comisia de disciplină a UEFA este o entitate jalnică şi laşă

Comisa UEFA care a decis să pedepsească Ungaria cu trei meciuri fără spectatori pentru discriminare este o entitate jalnică şi laşă, a declarat ministul ungar de Externe, Peter Szijjarto, citat de sport.es.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.