Trump, scurtă apariţie la summitul G20 înainte ca președintele să plece la golf. Propunerea lui Vladimir Putin la G20

62158553

Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, şi-a făcut sâmbătă o scurtă apariţie la summitul G20 desfăşurat online, unde a vorbit doar despre bilanţul preşedinţiei sale şi apoi s-a retras să joace golf.

Donald Trump, care susţine în continuare că nu a pierdut alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, a luat cuvântul la summitul G20, la puţin timp după discursul de deschidere al Regelui Salman al Arabiei Saudite, care prezidează această reuniune desfăşurată prin teleconferinţă din cauza pandemiei COVID-19.

Potrivit unui delegat care a avut acces la discuţiile închise pentru presă, ''discursul său a constat în a spune că a făcut o muncă absolut incredibilă în timpul mandatului său, pe plan economic şi împotriva pandemiei''.

''Nu a spus niciun cuvânt despre chestiunile internaţionale'', afirmă aceeaşi sursă, potrivit Agerpres.

Conform unui al doilea participant, Donald Trump ar fi spus în scurta sa intervenţie: ''A fost o onoare să lucrez cu voi şi mă bucur să lucrez cu voi în viitor şi pentru o perioadă îndelungată''.

Odată încheiată intervenţia sa, potrivit celor două surse Trump a cedat locul la summit secretarului american al trezoreriei, Steven Mnuchin, şi a părăsit Casa Albă pentru a merge la clubul său de golf din apropiere de Washington.

Rusia este pregătită să furnizeze vaccinul său altor state, spune Putin la summitul G20

 

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a transmis sâmbătă celorlalţi şefi de stat participanţi la summitul online G20 că Rusia este pregătită să furnizeze vaccinul său ''Sputnik V'' şi altor state care au nevoie de el pentru a combate pandemia de COVID-19, relatează agenţiile Reuters şi DPA.

Acest vaccin împreună cu alte două vaccinuri experimentale ruseşti împotriva coronavirusului vor fi disponibile şi pentru alte state, în efortul de stăvilire a pandemiei la nivel global, potrivit liderului de la Kremlin.

Deşi va exista o competiţie între diferiţii producători, prioritatea principală trebuie să fie ''latura umanitară'' şi ''obiectivul nostru comun este să construim o ofertă de vaccinuri şi să oferim protecţie de încredere întregii populaţii la nivel global'', a mai spus Putin la summitul online.

La un alt summit, cel al grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), desfăşurat marţi, preşedintele rus a îndemnat statele membre ale acestui grup să-şi unească eforturile pentru producţia acestor vaccinuri pe scară largă. ''Vaccinurile ruseşti există, ele sunt eficace şi sigure. Problema care rămâne este cea a producţiei lor de masă'', a declarat Putin.

El a precizat că ţara sa a semnat deja acorduri cu Brazilia şi India pentru efectuarea de teste clinice pentru vaccinul Sputnik V, primul anunţat de Rusia şi dezvoltat de centrul Gamaleia. El a vorbit şi despre existenţa unui acord cu China şi India pentru ''deschiderea de centre de producţie a vaccinului nostru în aceste ţări, nu doar pentru nevoile lor proprii, ci şi pentru statele terţe''.

Rusia susţine că vaccinul Sputnik V, aflat în faza a treia a testelor clinice, are o eficacitate de 92%. Moscova nu a prezentat deocamdată vreo documentaţie ştiinţifică despre acest vaccin, dar cei care l-au conceput au promis că cercetarea va fi publicată curând ''într-una dintre principalele reviste medicale din lume'' şi va putea fi evaluată de alţi experţi.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62159890
O navă cu peste 400 de persoane la bord a eşuat în apropierea portului Mariehamn

Nava Viking Grace, cu peste 400 de persoane la bord, a eşuat, sâmbătă, în apropierea portului finlandez Mariehamn, relatează bbc.com, citat de News.ro. 

62159887
Rămăşiţele bine conservate a doi bărbaţi, un nobil şi un sclav, descoperite în ruinele oraşului Pompei

Arheologii au descoperit rămăşiţele bine conservate a doi bărbaţi care au murit arşi de erupţia vulcanică ce a distrus oraşul antic Pompei în anul 79 d. Hr, a anunţat sâmbătă ministrul Culturii din Italia, potrivit Reuters, citat de Agerpres. 

62156195
Statele Unite se apropie de pragul de 200.000 de noi infectări cu SARS-COV-2

Statele Unite se apropie vertiginos de pragul amețitor de 200 de mii de noi infectări cu SARS COV-2 zilnic.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.