Summit de urgență organizat de liderii lumii, în contextul pandemiei de coronavirus

62117122
Getty

Liderii din G20 (cele mai dezvoltate economii ale lumii) vor avea joi un summit virtual pentru a-şi coordona răspunsul la riscul de recesiune reprezentat de noul coronavirus pentru economia mondială.

Preşedintele american, Donald Trump, şi omologul său rus, Vladimir Putin, se vor alătura videoconferinţei prezidate de regele Salman al Arabiei Saudite, a cărui ţară este presată pe de altă parte să pună capăt unui război al preţului petrolului cu Moscova, care a dus la prăbuşirea cotaţiei barilului de petrol, potrivit Agerpres.

Discuţiile liderilor G20 au loc într-un moment în care bilanţul mondial al pandemiei a depăşit 21.000 de morţi iar carantina a izolat la domiciliu peste trei miliarde de persoane din întreaga lume.

Summit pentru combaterea pandemiei

 

"Într-un moment în care lumea se confruntă cu pandemia de Covid-19 şi cu provocările puse sistemelor de sănătate şi economiei mondiale, am convocat acest summit extraordinar al G20 pentru a ne uni eforturile în vederea unui răspuns mondial", a declarat regele Salman al Arabiei Saudite, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia rotativă a G20, pe contul său de Twitter.

Reuniunea, care ar urma să înceapă la ora 12:00 GMT, are loc într-un moment în care ţările din G20 încep să se activeze pentru a atenua efectele virusului asupra economiilor lor.

Miercuri, agenţia de evaluare financiară Moody's a avertizat că economiile din G20 ar urma să intre în recesiune în acest an din cauza pandemiei de coronavirus. Pe ansamblu, aceste state ar urma să înregistreze în acest an o contracţie a PIB de 0,5%, susţine Moody's, în condiţiile în care în SUA contracţia ar urma să fie una de ordinul a 2% iar în zona euro de 2,2%.

În condiţiile în care statele bogate, în principal SUA, au dezvăluit deja planuri importante de relansare economică, G20 nu a prezentat până acum niciun plan de acţiune colectivă iar îngrijorările se înmulţesc pentru statele sărace care nu au acces la pieţele de capital şi nici servicii de sănătate adecvate.

Liderii lumii sunt divizați

 

Pentru moment, liderii mondiali par divizaţi, astfel că reuniunea de joi a G20 contrastează cu summitul G20 de după criza financiară din 2008, când a avut loc o mobilizare a G20 pentru a veni în autorul statelor vulnerabile.

"Dacă liderii G20 vor reuşi să dea politica deoparte şi să ajungă la un acord colectiv, ţările vor avea şanse mai bune de reuşită şi/sau să aducă mai multe stimulente. Coordonarea între statele membre G20 ar trimite un mesaj puternic de unitate şi încredere, două elemente de care este urgentă nevoie", a declarat Markus Engels, de la Global Solutions Initiative.

Liderilor din G20 li se vor adăuga conducătorii altor state afectate de pandemie, în special Spania, Iordania, Singapore şi Elveţia. De asemenea, vor participa conducătorii unor importante organizaţii internaţionale precum Naţiunile Unite, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Comerţului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62117121
Expert american, despre coronavirus: Valul de îmbolnăviri ar putea deveni sezonier

Este probabil ca maladia infecţioasă COVID-19 să revină în lunile următoare sub forma unor cicluri sezoniere, a prevenit miercuri un expert american, care a subliniat nevoia urgentă de a descoperi un vaccin şi tratamente eficiente, informează AFP.

62117095
O casă funerară din SUA vrea să implementeze participarea virtuală la înmormântări

Pandemia de coronavirus impune schimbări şi ajustări în toate domeniile.

62116568
Senatul american a aprobat un plan ''istoric'' de ajutor economic

Senatul american a aprobat miercuri cu o majoritate covârşitoare un plan ''istoric'' de 2.000 de miliarde de dolari pentru susţinerea primei economii a lumii, afectată de pandemia de coronavirus care a făcut peste 1.000 de morţi în SUA, relatează AFP.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.