Numeroşi ucraineni sunt forţaţi să se întoarcă în ţara lor, aflată în continuare în război. „O vulnerabilitate crescândă”

62505160
Getty

La aproape trei ani de la începerea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, numeroşi ucraineni care se refugiaseră în faţa luptelor şi a bombardamentelor sunt forţaţi să se întoarcă în ţara lor.

Criza financiară care loveşte întreg domeniul umanitar îi atinge astfel şi pe refugiaţii ucraineni, primiţi totuşi la începutul conflictului cu mai multă atenţie decât migranţii veniţi din alte părţi.

"Datele cele mai recente arată că dificultăţile financiare şi lacunele în accesul la asistenţă medicală determină numeroşi refugiaţi să se întoarcă acasă, nu pentru că vor asta, ci din necesitate", subliniază într-un nou raport Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (FICR).

"Oamenii ajung la un punct critic având de ales între dificultăţile exilului şi incertitudinea legată de revenirea în zone potenţial periculoase", subliniază într-un comunicat Birgitte Bischoff Ebbsen, directoare regională a FICR pentru Europa.

"Fie că rămân, fie că pleacă, nevoile lor cresc şi necesită un sprijin durabil", a insistat oficialitatea menţionată.

Studiul întocmit de Crucea Roşie se bazează pe o anchetă cuprinzând 3.200 de familii de refugiaţi din şase ţări europene şi 2.200 de familii care au revenit în Ucraina.

Potrivit datelor, puţin peste jumătate din refugiaţii care s-au întors în Ucraina au invocat legături familiale şi afective, 42% au declarat că au revenit ca să lucreze, 13% pentru a primi îngrijiri medicale, 10% au căutat să se formeze şi 9% au citat "constrângeri financiare în străinătate".

Ajutoarele acordate refugiaţilor se diminuează chiar dacă costul vieţii a continuat să crească, subliniază FICR.

"Am văzut guverne care aplică directiva asupra protecţiei temporare într-un mod mai restrâns, ceea duce la noi niveluri de vulnerabilitate", a explicat Madeleine Lyons, una dintre autoarele raportului.

"Am observat o vulnerabilitate crescândă în cursul ultimilor trei ani", a adăugat ea, referindu-se în special la refugiaţii vârstnici care se confruntă cu niveluri de îndatorare crescândă.

Raportul relevă că un refugiat din trei este în prezent îndatorat şi că 12% dintre ei sunt supraîndatoraţi. Potrivit Madeleine Lyons, un număr mare număr de persoane vârstnice care au depăşit de mult vârsta de pensionare "caută un loc de muncă pentru a-şi completa veniturile din cauza costului ridicat al vieţii în Europa".

Faptul că refugiaţii decid să se întoarcă în Ucraina pentru a fi îngrijiţi medical este de asemenea îngrijorător.

Pentru cei care se întorc, situaţia este complicată: aproape un sfert trebuie să-şi reducă consumul alimentar din cauza constrângerilor financiare.

Cel mai surprinzător poate că este că peste un sfert dintre cei care s-au întors s-au instalat în zone apropiate de liniile frontului, în timp ce 79% dintre cei repatriaţi în aceste regiuni au declarat "nevoi umanitare urgente nesatisfăcute".

"Fără o finanţare urgentă şi fără acţiune politică, împingem oamenii spre o alegere imposibilă: sărăcia în străinătate sau condiţii de insecuritate la ei acasă", avertizează Bischoff Ebbsen.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62420318
Un grup de experți ONU acuză Belarus de „crime împotriva umanității”

Guvernul din Belarus a comis "încălcări generalizate" ale drepturilor omului împotriva populaţiei sale, unele echivalând cu "crime împotriva umanităţii", potrivit unui raport al experţilor ONU publicat vineri, relatează AFP.

62519478
Bloomberg: Preşedintele Vladimir Putin formează o echipă de „grei” pentru a negocia acordul cu privire la Ucraina

Vladimir Putin îşi adună o echipă de "grei", cu zeci de ani de experienţă în negocieri cu mize mari, pentru a se confrunta cu reprezentanţii preşedintelui american Donald Trump în vederea încheierii unui acord care să pună capăt războiului.

62519795
Reacția unei pasagere după ce a fost taxată de o companie aeriană cu 60 de euro pentru o sticlă de apă

O pasageră Ryanair a avut parte de un șoc după ce compania aeriană low-cost i-a perceput o taxă de 60 de euro pentru a lua la bord o sticlă de apă de 750 ml.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.