Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov. „Operaţiunea continuă”

62449807
AFP

Kremlinul a negat miercuri că ofensiva sa în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a eşuat, chiar dacă obiectivul anunţat de Vladimir Putin de a crea o 'zonă tampon' pentru a împiedica tirurile în direcţia Rusiei nu a fost atins, relatează AFP.

Rusia a anunţat marţi restricţionarea accesului, începând din 23 iulie, în 14 localităţi din regiunea rusă Belgorod, la frontiera cu Ucraina, din cauza bombardamentelor ucrainene, în pofida ofensivei ruse care se desfăşoară din luna mai pentru a le face să înceteze.

"Nu, asta nu înseamnă" că ofensiva rusă a eşuat, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul briefingului său zilnic.

"Operaţiunea continuă şi va continua până îşi va îndeplini obiectivul", a asigurat el.

Măsurile anunţate marţi în regiunea Belgorod, a spus Peskov, nu demonstrează un eşec, ci "noi practici" de "asigurare a securităţii populaţiei".

Guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, a declarat miercuri că alţi doi civili au fost ucişi într-un nou atac cu dronă ucraineană în apropiere de aşezarea Ţerkovni, la opt km de graniţă, aceasta nefăcând parte din cele 14 localităţi supuse restricţiilor drastice de acces din 23 iulie. Ucraina vizează doar obiective militare şi infrastructuri strategice, potrivit Kievului, iar oficialii ruşi nu au precizat cine erau cei doi civili ucişi în regiunea Belgorod.

Chiar dacă au cucerit mai multe localităţi în regiunea Harkov de la începutul lunii mai, forţele ruse nu au reuşit până acum să creeze "zona de securitate" dorită de Vladimir Putin şi nici să spargă defensiva ucraineană.

Potrivit Kievului, Moscova a înregistrat pierderi foarte mari în acest asalt.

Decizie fără precedent a Rusiei de a restricţiona accesul în zonele locuite de graniţă a venit la câteva săptămâni după ce Occidentul a autorizat, în anumite condiţii, aliatul lor ucrainean să lovească ţinte militare de pe teritoriul rus cu arme moderne occidentale.

Însă ucrainenii întreprind deja de mai mult timp atacuri împotriva Rusiei cu echipament propriu, chiar dacă mai vechi, mai puţin precis şi cu o rază de acţiune mai restrânsă.

Pentru Kiev, este vorba de a muta luptele pe teritoriul Rusiei şi de a viza siturile de unde ruşii bombardează zilnic Ucraina.

Ofensiva rusă în regiunea Harkov a forţat însă Ucraina să redistribuie trupe pentru a opri avansul părţii adverse. În acelaşi timp, armata ucraineană a pierdut teren în estul ţării, notează AFP.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62112949
Rusia ia în calcul efectuarea plăţilor internaţionale în criptomonede. ”Aceasta este o nevoie pentru afaceri”

Rusia ar trebui să accelereze crearea infrastructurii pentru plăţi în criptomonede, dar să cântărească cu atenţie riscurile asociate, a declarat miercuri agenţia sa de supraveghere a spălării banilor.

62467517
Guvernul american deschide o anchetă cu privire la Secret Service în urma tentativei de asasinare a lui Trump

Departamentul american al Securităţii Interne anunţă miercuri deschiderea unei anchete cu privire la Secret Service, însărcinat să garanteze securitatea republicanului Donald Trump în ziua în care un atacator a încercat să-l asasineze.

62151222
Cercetătorii au descoperit un medicament minune care a crescut speranța de viață la animale cu 25%

Un medicament a crescut speranța de viață a animalelor de laborator cu aproape 25%, într-o descoperire prin care oamenii de știință speră că vor încetini și îmbătrânirea umană, scrie BBC.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.