Kremlinul avertizează: Forţarea Rusiei să facă pace cu Ucraina ar fi o greşeală absolut fatală

62291600
Getty

Kremlinul avertizează miercuri că o constrângere a Rusiei să facă pace în Ucraina, aşa cum a cerut marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la ONU, ar fi o ”greşeală absolut fatală”, relatează AFP.

”Poziţia care constă în a încerca o forţare a Rusiei să facă pace este o greşeală absolut fatală. Este imposibil să forţezi Rusia la pace”, respinge într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

”Rusia este favorabilă păcii”, declară el, ”însă cu condiţia să se asigure fundamentele securităţii sale şi să-şi realizeze obiectivele” ofensivei în Ucraina.

”Fără atingerea acestor obiective, este imposibil ca Ruasia să fie constrânsă”, avertizează el.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat marţi Consiliul de Securitate al ONU ”să constrângă Rusia la pace”, după peste doi ani şi jumătate de conflict, soldat cu zeci de mii de morţi civili şi militari.

Liderul ucrainean, care se află de duminică seara în Statele Unite, urmează să-i prezinte omologului său american Joe Biden şi Congresului, la Washington, detaliile ”planului (său al) victoriei” care să pună capăt ofensivei ruse la scară mare în Ucraina.

Negocieri între Moscova şi Kiev sunt oprite din primăvara lui 2022, iar fiecare tabără îşi apără ferm revendicările ireconciliabile.

Ucraina, cu Zelenski în frunte, afirmă cu regularitate că vrea să-şi recapate suveranitatea pe întregul teritoriu ocupat de vecinul său rus, inclusiv în Peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014.

Kievul a propus deja un Plan de Pace în Zece Puncte - susţinut de Occident -, care implică o retragere necondiţionată a forţelor ruse de pe teriroiul ucrainean - adică aproape 700.000 de militari, potrivit unor date prezentate de către Vladimir Putin -, o propunere respinsă de Moscova.

Preşedintele rus, care a ordonat armatei sale să atace Ucraina în februarie 2022, şi-a repetat în mai multe rânduri ”condiţiile”, şi anume abandinarea a patru regiuni ucrainene a căror anexare este recendicată de către Moscova, în afară de crimeea, şi asigurarea că Kievul renunţă să adere la NATO - revendicări considerate ”inacceptabile” atât de Kiev, cât şi de Occident.

Rusia a anunţat că nu va participa la un al doilea ”Summit al Păcii” în Ucraina, pe care Kievul vrea să-l organizeze la sfârşitul acestui an, după o primă reuniune în Elveţia în iunie.

Tentative mai mult sau mai puţin asumate de mediere ale Chinei - aliata Rusiei -, Indiei sau Vaticanului nu au permis o reluatre oficială a negocierilor de pace între Moscova şi Kiev.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Oficial israelian: „Avem sentimentul că ONU a trădat Israelul. Ne-am fi dorit să continuăm în acelaşi spirit”

Naţiunile Unite asaltează Israelul cu critici disproporţionate şi nedrepte după 7 octombrie, trădând ţara a declarat noul ambasador israelian pe lângă organizaţiile ONU de la Geneva, Daniel Meron, pentru France Presse.

Papa Francisc: „Italia merită o bătaie pentru că nu face destui copii”

Italia merită „o bătaie” pentru că nu face destui copii, în condiţiile în care multe cupluri preferă să adopte animale de companie în loc să devină părinţi, a declarat papa Francisc miercuri, informează agenţia de presă ANSA.

Trump spune că se confruntă cu ameninţări ”reale” din partea Iranului, care încearcă să-l asasineze

Candidatul republican la preşedinţia SUA Donald Trump se confruntă cu ameninţări "reale şi specifice" din partea Iranului, care încearcă să-i asasineze, a afirmat echipa sa de campanie, relatează miercuri AFP, Reuters şi dpa.

Recomandări
Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.