Kremlinul afirmă că orice plan al Marii Britanii de a trimite trupe în Ucraina este inacceptabil pentru Rusia

62496831
Shutterstock

Kremlinul a declarat joi că orice plan al Marii Britanii de a trimite trupe în Ucraina ca parte a unei posibile misiuni de menţinere a păcii este inacceptabil pentru Rusia.

Kremlinul a declarat că urmăreşte cu îngrijorare declaraţiile premierului britanic Keir Starmer, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că propunerea este inacceptabilă, deoarece ar implica forţe ale unui stat membru NATO şi, prin urmare, ar avea ramificaţii pentru propria securitate a Rusiei.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat săptămâna aceasta că Moscova consideră o "ameninţare directă" ideea prezenţei unor trupe ale unui stat membru NATO în Ucraina, chiar dacă acestea ar opera sub un alt steag.

Duminică, premierul britanic Keir Starmer s-a declarat gata să trimită soldaţi în Ucraina dacă aceasta se va dovedi necesar pentru a asigura securitatea Regatului Unit şi a Europei.

Regatul Unit joacă un rol de prim plan în susţinerea Kievului în războiul împotriva Rusiei, ceea ce "înseamnă de asemenea că suntem gata şi dispuşi să contribuim la garanţii de securitate pentru Ucraina, prin trimiterea de trupe ale noastre pe teren, dacă va fi necesar", a scris Starmer în cotidianul Daily Telegraph.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62419570
Premierul polonez Donald Tusk: „Capitularea forțată a Ucrainei ar însemna capitularea întregii comunități occidentale”

Premierul polonez Donald Tusk a îndemnat miercuri seara națiunile occidentale să mențină sprijinul pentru Ucraina, în ciuda semnalelor că politica SUA sub președintele Donald Trump s-ar putea îndepărta de Kiev.

62521355
Japonia, îngropată sub zapadă. Mai multe persoane au decedat. „Locuiesc aici de 10 ani şi nu am mai văzut aşa ceva”

Nordul Japoniei se confruntă de două săptămâni cu ninsori record, care au provocat mai multe decese, iar Agenţia meteorologică japoneză (JMA) a lansat joi un avertisment legat de producerea unui nou episod de ninsori, informează AFP.

62247216
Publicația germană Bild: Liderii politici din Occident se tem că trupele SUA s-ar putea retrage din unele zone din Europa

Publicația germană BILD susține că serviciile de securitate și liderii politici din Occident se tem că negocierile care au început la Riad între Rusia și SUA ar putea duce la retragerea trupelor americane din unele părți ale Europei.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.