Klaus Iohannis: ”Rusia este și va continua să fie amenințarea imediată și cea mai directă” VIDEO

62360908

Rusia este şi va continua să fie ameninţarea imediată şi cea mai directă la adresa securităţii euroatlantice, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei conferinţe de presă.

 

Şeful statului a participat la reuniunea în format restrâns organizată de prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos, în pregătirea Summitului NATO de la Vilnius, cu participarea preşedinţilor Lituaniei şi Poloniei, a premierilor Albaniei, Belgiei şi Norvegiei şi a secretarului general al NATO, la Haga, Regatul Ţărilor de Jos.

"Rusia este şi va continua să fie ameninţarea imediată şi cea mai directă la adresa securităţii euroatlantice. Prin urmare, trebuie să fim capabili şi pregătiţi pentru a ne consolida şi mai mult postura şi să continuăm să asigurăm sprijinul necesar pentru Ucraina şi pentru partenerii noştri cei mai vulnerabili, în special Republica Moldova", a declarat preşedintele Iohannis în cadrul unei conferinţe de presă comune cu şefii de stat, premierii şi secretarul general al Alianţei.

Iohannis a subliniat că "Alianţa are nevoie de o postură puternică, pe termen lung, o veritabilă apărare înaintată, capabilă să răspundă tuturor ameninţărilor".

”Ucraina rămâne în centrul eforturilor noastre” 

"Dată fiind poziţionarea noastră strategică, România este interesată în mod deosebit de consolidarea suplimentară a Flancului Estic, printr-o abordare coerentă şi unitară. Aceasta înseamnă asigurarea forţelor, structurilor, capabilităţilor şi echipamentelor necesare, precum şi aranjamentele adecvate de comandă şi control", a completat preşedintele României.

Iohannis a mai spus că summitul NATO de la Vilnius trebuie să aibă rezultate clare şi substanţiale pentru Ucraina şi a arătat că România va continua să fie un susţinător ferm al Kievului.

Şeful statului a subliniat şi că aliaţii nu trebuie să uite de partenerii vulnerabili din regiune, mai ales Republica Moldova şi a arătat că trebuie continuată cooperarea strânsă cu Chişinăul.

"Ucraina rămâne în centrul eforturilor noastre. Summitul trebuie să aibă rezultate clare şi substanţiale pentru Kiev, prin avansarea sprijinului nostru politic şi practic, inclusiv pentru progresul concret, măsurabil al Ucrainei în ceea ce priveşte aderarea la NATO.

Sprijinul României pentru Ucraina şi pentru aspiraţia sa de a deveni un aliat cu drepturi depline este bine cunoscut. Vom continua să fim un susţinător ferm al Kievului", a spus şeful statului.

”Nu trebuie să uităm de Republica Moldova”

El a amintit că la summitul NATO care a avut loc la Bucureşti, în 2008, aliaţii au decis că Ucraina va deveni membru NATO.

"La Vilnius, trebuie să ducem acest angajament mai departe. Este vorba despre responsabilitate şi încredere în relaţia noastră cu Ucraina, dar este vorba şi despre credibilitate pentru Alianţă. La Vilnius, aşteptăm cu nerăbdare o întâlnire cu preşedintele Zelenski, sperăm, în formatul noului Consiliu NATO-Ucraina", a spus Iohannis.

El a afirmat că securitatea Republicii Moldova şi cea a Ucrainei sunt conectate şi că securitatea acestor ţări este legată de securitatea transatlantică.

"Nu trebuie să uităm de partenerii noştri cei mai vulnerabili din regiune, mai ales Republica Moldova. Securitatea sa şi cea a Ucrainei sunt conectate. Iar securitatea lor este legată de securitatea noastră transatlantică.

Dacă acestea sunt mai puternice, regiunea noastră este mai puternică, Marea Neagră este mai sigură şi, astfel, întregul teritoriu Aliat este mai sigur.

Trebuie să continuăm să ne angajăm într-o cooperare strânsă cu Chişinăul, mai ales ţinând cont de eforturile uriaşe făcute de această ţară pentru a sprijini securitatea şi stabilitatea din regiune, de la începutul războiului", a spus şeful statului.

El a reconfirmat angajamentul de neclintit al României pentru o Alianţă mai puternică.

"În calitate de Aliat dedicat, România va continua să acţioneze ca furnizor de securitate responsabil în regiunea Mării Negre. Aştept cu nerăbdare Summitul de la Vilnius şi toate rezultatele sale concrete!", a conchis Iohannis.

La reuniunea organizată la Haga la invitaţia prim-ministrului Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, au mai participat preşedinţii Lituaniei şi Poloniei, premierii Albaniei, Belgiei şi Norvegiei şi secretarul general al NATO.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62327107
Pentagonul acordă un nou „ajutor letal” Ucrainei, în valoare de jumătate de miliard de dolari

Departamentul Apărării american a anunţat marţi o nouă tranşă de ajutor militar, în valoare de 500 milioane de dolari, pentru Ucraina, cuprinzând în special din muniţii pentru apărarea antiaeriană şi vehicule blindate, transmite AFP.

62360907
Prigojin nu i-a răspuns lui Putin la telefon, apoi a înjurat jumătate de oră încontinuu. ”Putem să-l ucidem, nu e o problemă”

Aleksandr Lukașenko a dezvăluit că Evgheni Prigojin nu i-a răspuns lui Vladimir Putin la telefon în timp ce trupele Wagner se îndreptau spre Moscova, iar ulterior a înjurat jumătate de oră încontinuu, când a vorbit cu președintele belarus.

 

62360906
Explozie în Kramatorsk. Trei persoane au murit, iar 22 au fost rănite

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 22 rănite în urma unui atac cu rachete ruseşti în oraşul Kramatorsk din estul Ucrainei, anunţă oficiali ucraineni.

 

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.