Klaus Iohannis: Ne confruntăm cu provocări de securitate fără precedent, pe care le putem depăşi doar dacă rămânem uniţi

62360456
Administraţia Prezidenţială

Provocările de securitate din această perioadă sunt "fără precedent" şi pot fi depăşite doar prin unitate, a transmis, luni, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Naţional.

„Arborarea Drapelului Naţional alături de cele ale naţiunilor cu care ţara noastră împărtăşeşte aceleaşi valori democratice şi împreună cu care este membră a NATO şi a Uniunii Europene reprezintă o recunoaştere a contribuţiei României la efortul comun de asigurare a securităţii şi a prosperităţii comunităţii europene şi euro-atlantice", a subliniat şeful statului, conform Agerpres.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a evidenţiat, la rândul său, nevoia de a cinsti simbolurile statului. "Prin acest comportament ne arătăm respectul pentru statul şi poporul român, pentru istoria noastră naţională şi pentru cei care s-au jertfit de-a lungul timpului, pentru ţară", a arătat el.

Potrivit primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, "nu trebuie să uităm niciodată că suntem mai mult decât propria noastră persoană". "Unii şi-au dat viaţa pentru ca noi să fim ceea ce suntem azi. Să nu uităm niciodată de cei care au fost înaintea noastră aici", a afirmat edilul.

Printre cei care au participat la ceremonie s-au mai numărat şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, subprefectul Capitalei Diana Artene şi Cristian Popescu-Piedone.

Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită în Piaţa Tricolorului, din faţa Palatului Cercului Militar Naţional.

În cadrul acestei ceremonii, organizată de Ministerul Apărării Naţionale împreună cu Instituţia Prefectului Capitalei şi Primăria Municipiului Bucureşti, Drapelul Naţional a fost binecuvântat de un preot militar şi a fost ridicat pe catarg, în acordurile imnului naţional.

Ceremonii similare au loc luni în municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile din ţară în care sunt unităţi militare.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin lege în 1998 şi este sărbătorită în fiecare an la data de 26 iunie. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62333801
Klaus Iohannis: Autoritățile române monitorizează îndeaproape evoluția evenimentelor din Rusia
Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, că autoritățile române monitorizează îndeaproape evoluția evenimentelor din Rusia, unde liderul Wagner a pornit o revoltă militară.
62358090
Cum s-a scuzat premierul Marcel Ciolacu, după ce a spus „Buzău”, în loc de „Bucureşti”, la recepția pasajului de la Pallady
Premierul Marcel Ciolacu a spus, vineri, că Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă sunt cei mai performanţi primari de sector din municipiul Buzău.  
62357702
Marcel Ciolacu, despre scăderea preţurilor la alimentele de bază: "Îmi doresc un acord până la sfârşitul anului"
Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, în legătură cu scăderea preţurilor la alimentele de bază, că îşi doreşte un acord până la sfârşitul anului, pe modelul din Franţa şi că ar prefera mai puţin să vină cu un act normativ.