Jumătate dintre ruși vor ca Putin să rămână la putere după 2024

62099682
Getty

Aproximativ jumătate dintre ruşi cred că preşedintele Vladimir Putin ar trebui să se menţină la putere după ce actualul său mandat prezidenţial se va încheia în patru ani, conform unui sondaj de opinie, informează dpa.

Întrebaţi într-un sondaj la nivel naţional dacă Putin ar trebui să se retragă de la conducerea Rusiei după anul 2024, circa 46% dintre respondenţi au răspuns DA, în timp ce 45% au răspuns NU, potrivit sondajului realizat de Centrul Levada.

Vladimir Putin, în vârstă de 67 de ani, s-a menţinut la putere în Rusia timp de două decenii, ca preşedinte sau ca premier, fiind cel mai longeviv lider rus sau sovietic după Iosif Visarionovici Stalin.

Ruşii ar urma să voteze în două luni asupra unei serii întregi de amendamente la Constituţie, dintre care unele ar putea să-i permită lui Putin să păstreze o parte din putere la finalul actualului său mandat.

Un sfert dintre respondenţii la sondaj au spus că intenţionează să voteze în favoarea amendamentelor, în timp ce alţi 10% au afirmat că vor vota împotrivă. Cea mai mare parte dintre participanţii la sondaj, 37%, au declarat că intenţionează să voteze, dar sunt încă indecişi cum anume vor vota.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62112728
Sute de migranți vin spre Europa. Reacția ONU și NATO la conflictul dintre Turcia și Siria
Conflictul din Siria escaladează, după uciderea a 33 de soldați turci într-un atac aerian al forțelor guvernamentale.
62112362
Coronavirus în Iran. Numărul deceselor ar fi de șase ori mai mare decât cifrele oficiale
Surse medicale au declarat pentru BBC Persian că cel puțin 210 persoane ar fi murit în Iran din cauza coronavirusului, cu mult peste bilanțul oficial confirmat de Ministerul Sănătății.
62112759
Epidemia de coronavirus. Miniştrii Sănătăţii din UE au o reuniune extraordinară la Bruxelles
Miniştrii Sănătăţii din statele membre ale Uniunii Europene vor avea o reuniune extraordinară în dimineaţa zilei de 6 martie, la Bruxelles.