Joe Biden recunoaşte, în cadrul contraofensivei împotriva Chinei, Insulele Cook şi teritoriul Niue drept ”state suverane”

62385366
Getty

Preşedintele american Joe Biden, care vrea să afirme prezenţa americană împotriva Chinei la Oceanul Pacific, a anunţat luni că recunoaşte în mod oficial ca ”state suverane şi independente” două teritorii din regiune, scrie AFP. 

Şeful statului american, care primeşte luni la Casa Albă numeroşi lideri ai unor insule de la Oceanul Pacific, subliniază într-un comunicat că Insulele Cook au ”o lungă istorie de cooperare” cu Statele Unite şi apreciază că Niue - un teritoriu cinoscut şi sub numele de «Stânca Polineziei» - joacă ”un rol important şi constructiv în regiunea Pacificului, mai ales în domeniul luptei împotriva modificărilor climatice.

Protecţia Ecosistemului

 

Niue - un minuscul stat autonom care are doar 1.700 de loucitori şi care se află într-o asociere liberă cu Noua Zeelandă - tocmai a lansat o iniţiativă originală cu scopul de a-şi proteja ecosistemul.

El oferă, în schimbul sumei de 140 de euro, protecţia unui kilometru pătrat din Oceanul Pacific.

În privinţa Insulelor Cook, Joe Biden afirmă în comunicat că Statele Unite au construit piste de aeroport.

Recunoaşterea oficială a acestui arhipelag cu aproximativ 17.000 de locuitori urmează, potrivit Casei Albe, să permită o luptă mai bună împotriva pescuitului ilegal şi împotriva modificărilor climatice, două preocupări comune ale mulor microstate din regiunea Pacificului.

Preşedintele american organizează luni şi marţi al doilea ”Summit al Statelor Unite şi Forum al Insulelor de la Pacific”, aproape exact la un an de la prima ediţie, care a avut loc tot la Washington.

Executivul american urmează să anunţe, cu această ocazie, potrivit unor oficiali de rang înalt, o ”amprenttă” diplomatică mai puternică, proiecte de infrastructură şi o cooperare maritimă consolidată.

”Este evident că China joacă un anumit rol în toate acestea. Este evident că ambiţiile sale şi influenţa sa în această regiune sunt un motiv ca noi să ne continuăm ofensiva strategică”, a declarat un oficial de rang înalt de la Casa Albă, care a cerut protecţia anonimatului, într-un interviu cu presa.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62389522
O fetiță de 2 ani, pierdută într-o pădure, a fost găsită dormind alături de câinii ei, unul fiind pe post de pernă

O fetiță de 2 ani, care a plecat de acasă, în Michigan, alături de doi câini ai familiei, a fost găsită în pădure câteva ore mai târziu, dormind pe alături de ei, a informat poliția de stat.

62389497
Caz uluitor în Filipine. Angajata unui aeroport ar fi înghițit 300 de dolari furați de la un pasager

O angajată a unui aeroport din Filipine a fost surprinsă de o cameră de luat vederi în timp ce introducea obiecte în gură, relatează CNN. Ea este suspectă că ar fi furat 300 de dolari de la un pasager și ulterior i-a înghițit.

62365700
Rusia emite un mandat de căutare pe numele preşedintelui Curţii Penale Internaţionale, fără să spună de ce

Rusia a adăugat luni numele preşedintelui Curţii Penale Internaţionale (CPI), polonezul Piotr Hofmanski, pe lista cu persoane căutate, fără să precizeze motivul, relatează AFP.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.