Joe Biden amenință responsabilii falimentului Silicon Valley Bank: „Sunt ferm hotărât să îi trag la răspundere”

62307854
StirilePROTV

Joe Biden a anunțat că falimentul Silicon Valley Bank nu va rămâne fără urmări prin prisma persoanelor responsabile de căderea instituției bancare. „Sunt ferm hotărât să îi trag la răspundere pe cei responsabili pentru această mizerie".

Joe Biden a dat asigurări într-un comunicat că „poporul american şi companiile americane pot avea încredere că depozitele lor bancare vor fi acolo când vor avea nevoie".

Pe de altă parte, Joe Biden a anunţat că ţine un discurs luni dimineaţă pentru a-i asigura pe americani cu privire la sistemul bancar, după falimentul Silicon Valley Bank şi Signature Bank.

„Voi comenta cum vom menţine un sistem bancar rezilient pentru a ne proteja redresarea economică istorică", a declarat el într-un comunicat duminică seara.

Autorităţile americane au anunţat duminică o serie de măsuri pentru a asigura persoanele şi întreprinderile în legătură cu soliditatea sistemului bancar american şi vor garanta în special retragerea tuturor depozitelor de la banca în faliment Silicon Valley Bank.

Pe lângă SVB, acestea vor permite accesul la toate depozitele unei alte instituţii, Signature Bank, care a fost închisă automat de către autoritatea de reglementare, potrivit unui comunicat.

Silicon Valley Bank s-a prăbuşit după ce deponenţii, îngrijoraţi cu privire la situaţia financiară a băncii, s-au grăbit la ghişee pentru a-şi retrage economiile. Această fugă la ghişeele băncii a luat prin surprindere pieţele financiare şi a şters peste 100 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă a băncilor americane.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62241281
Papa Francisc: Suntem deja într-un război mondial, câmpul de luptă este Ucraina. Acolo sunt toate imperiile, nu doar cel rus
Papa Francisc susține că suntem deja într-un război mondial, iar câmpul de luptă este Ucraina, unde se confruntă toate imperiile, nu doar cel rus.
62330872
Xi Jinping avertizează „forțele străine”: „China va merge mai departe cu procesul de reunificare a Taiwanului”
Președintele Chinei, Xi Jinping, a precizat că țara sa nu va mai permite părților străine să se amestece în problema Taiwanului.
62330871
Trei câini au fost otrăviţi în Franța, la finala campionatului naţional de canicross. Procurorii au deschis o anchetă
Trei câini au murit otrăviţi la finala campionatului Franţei de canicross, în localitatea Vauvert din departamentul Gard.