Japonia şi Coreea de Sud au făcut, separat, exerciţii militare cu SUA după racheta lansată de Coreea de Nord

62304182
Shutterstock

Japonia şi Statele Unite au efectuat vineri un exerciţiu militar comun deasupra Mării Japoniei în urma tirului cu rachetă balistică intercontinentală (ICBM) al Coreei de Nord, a anunţat Ministerul Apărării de la Tokyo, potrivit AFP.

Statul Major sud-coreean anunţase în cursul dimineţii că „a detectat o rachetă balistică cu rază lungă lansată, se pare, în jurul orei 10:15 (01:15 GMT) din zona Sunan din Phenian în direcţia Mării de Est” (numele sud-coreean al Mării Japoniei).

„Racheta balistică lansată de Coreea de Nord pare că a căzut în zona noastră economică exclusivă, în largul (insulei nordice) Hokkaido”, a spus prim-ministrul japonez Fumio Kishida, denunţând un tir „absolut inacceptabil”, conform Agerpres. 

Tokyo a precizat că racheta a parcurs circa 1.000 km şi că Japonia nu a încercat să o distrugă în zbor. Ministrul Apărării, Yasukazu Hamada, a spus că proiectilul a atins o altitudine maximă de 6.000 km, deducându-se de aici că a fost vorba despre o „rachetă balistică de clasa ICMB”, una din armele cele mai puternice din arsenalul nord-coreean.

Potrivit comunicatului Ministerului Apărării, manevrele militare comune ale Japoniei şi Statelor Unite au avut loc în urma tirului nord-coreean, „într-un context de securitate din ce în ce mai dificil în jurul Japoniei”.

Aceste manevre „reafirmă voinţa fermă a Japoniei şi Statelor Unite de a răspunde oricărei situaţii (...) şi întăresc şi mai mult capacităţile de descurajare şi de răspuns ale alianţei japonezo-americane”, a adăugat sursa citată.

La câteva ore de la tirul cu rachetă balistică intercontinentală al Phenianului, armata sud-coreeană a anunţat că avioane sud-coreene şi americane au efectuat un exerciţiu comun axat pe întărirea capacităţilor de lovirea a facilităţilor de rachete ale Coreei de Nord.

Avioane „invizibile” F-35A sud-coreene au exersat lovirea de vehicule transportoare lansatoare nord-coreene cu bombe GBU-12 ghidate cu laser, a indicat Statul Major, citat de agenţia Yonhap.

Patru avioane F-35A au exersat de asemenea un zbor împreună cu patru F-16 ale forţelor aeriene americane în formaţie combinată de atac deasupra Mării Japoniei.

Aliaţii „au demonstrat voinţa fermă de a răspunde cu fermitate oricăror ameninţări şi provocări, inclusiv cu rachetă balistică intercontinentală a Coreei de Nord, şi capacitatea copleşitoare şi pregătirea de a lovi un inamic cu precizie”, a subliniat Statul Major de la Seul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62304141
Un bărbat s-a supus unei operații traumatizante pentru a crește în înălțime. L-a costat cât un apartament luxos în București

Un bărbat în vârstă de 68 de ani din SUA a „crescut” în înălțime cu 8 centimetri, după ce a suferit o procedură chirurgicală „extrem de dureroasă”.

62294798
Sancţiunile impuse de UE Rusiei sunt „un pas către război”, spune Viktor Orban, care a votat pentru ele

Premierul ungar Viktor Orban cataloghează vineri sancţiunile impuse de către Uniunea Europeană Rusiei drept „paşi către război” şi îşi înteţeşte criticile împotriva unei strategii a Bruxellesului pe care o denunţă drept „periculoasă”.

62304131
Consilierul lui Zelenski: Vom lupta cu praştii, cu pietre, cu greble, cu furci, dar vom lupta

Oleksi Arestovici, consilier al presedintelui Volodimir Zelenski, a transmis că ucrainenii vor lupta până la ultima persoană în războiul cu rușii.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.