Israelul promite o ”răzbunare” decisivă, după atacul Yemenului cu o dronă asupra Tel Aviv-ului

×
Publicitate

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a avertizat vineri că Israelul va riposta "într-un mod decisiv" la atacul cu dronă cu rază lungă de acţiune, lansată dinspre Yemen.

Drona a lovit noaptea trecută o clădire din centrul oraşului Tel Aviv, omorând o persoană şi rănind alte opt, potrivit Agerpres, care citează AFP şi DPA.

"Establishmentul din apărare lucrează la consolidarea imediată a tuturor sistemelor de apărare şi îşi va regla conturile cu oricine dăunează statului Israel sau îşi îndreaptă teroarea împotriva acestuia", a avertizat Gallant într-o declaraţie dată publicităţii de biroul său.

"Aşa cum am demonstrat până acum, şi de această dată sistemul de apărare şi de securitate [israelian] îi va face să plătească într-un mod decisiv şi prin surprindere pe toţi cei care încearcă să facă rău Israelului sau trimit terorişti împotriva acestuia", a afirmat ministrul israelian al apărării într-un mesaj postat pe contul său din reţeaua de socializare X (ex-Twitter).

Serviciul de salvare israelian 'Magen David Adom' a indicat anterior că o persoană a fost ucisă, iar alte opt rănite în urma unei explozii puternice în apropierea unei clădiri a Ambasadei SUA din Tel Aviv.

Forţele de apărare ale Israelului (IDF) au declarat vineri că, potrivit informaţiilor de care dispun, proiectilul provenea din Yemen.

Rebelii houthi din Yemen au revendicat anterior atacul asupra unei "ţinte importante" din Tel Aviv, în ceea ce miliţia susţinută de Iran a spus că sunt represalii pentru acţiunile militare israeliene în Fâşia Gaza.

Purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi, Yehya Saree, a declarat că operaţiunea a fost efectuată cu o nouă dronă, numită Yafa, capabilă să ocolească sistemele de interceptare şi radarele israeliene.

Într-o declaraţie televizată, el a spus că miliţia sa are o "bancă de ţinte" în Israel şi că Tel Aviv-ul este în vizor.

Potrivit armatei israeliene, a fost o dronă cu rază lungă de acţiune care s-a apropiat dinspre mare şi a lovit o clădire rezidenţială. O înregistrare video care circulă pe internet arată o dronă care survolează plaja în direcţia blocurilor înalte din Tel Aviv. La puţin timp, se vede o lumină puternică şi se aude zgomotul făcut de o explozie.

Drona a fost detectată de supravegherea aeriană, dar nu a fost doborâtă din cauza unei erori umane, a relatat publicaţia Times of Israel.

O purtătoare de cuvânt a armatei a confirmat, în urma unei anchete, că nu a existat nicio alarmă de raid aerian, deşi ar fi trebuit să existe.

Tel Aviv-ul a fost ocolit până acum în mare parte de atacurile cu drone.

Explozia s-a produs chiar în centrul istoric al metropolei mediteraneene. Plajele sale de nisip sunt renumite în întreaga lume şi constituie un punct central al vieţii urbane.

Multe hoteluri internaţionale se află în zona acestor plaje. De la începutul războiului, aceste hoteluri au găzduit şi persoane din nordul Israelului care au fost evacuate din cauza tirurilor miliţiilor Hezbollah din Liban, grupare şiită susţinută de Iran.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Judecătorii ruși l-au condamnat la 16 ani de închisoare pe jurnalistul american Evan Gershkovich de la Wall Street Journal

Un tribunal rusesc l-a condamnat vineri pe jurnalistul american Evan Gershkovich de la Wall Street Journal (WSJ) la 16 ani de închisoare.

„Nu aveți nimic mai bun de făcut?”. Putin a contat pe scăderea interesului SUA pentru Ucraina și pare un pariu câștigător

Strategia președintelui Vladimir V. Putin de a învinge Ucraina poate fi rezumată într-un moment revelator în interviul său din februarie cu fostul prezentator de televiziune Tucker Carlson.

Autorităţile pakistaneze au anunţat că au arestat un asociat apropiat al lui Osama Bin Laden

Autorităţile pakistaneze au anunţat vineri că au arestat un "asociat apropiat" al lui Osama Bin Laden, fondatorul Al-Qaida şi creierul atacurilor de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, care a fost ucis în 2011 în Pakistan, relatează AFP.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.