Israelul amenință oficial cu declanșarea unui război cu Iranul, dacă Teheranul va ataca după lovitura primită în Siria

62407649
Profimedia

Ministrul de externe al Israelului a amenințat miercuri că forțele țării sale vor ataca direct Iranul dacă Republica Islamică va lansa un atac împotriva Israelului.

Tensiunile dintre cele două țări se acutizează după uciderea unor generali iranieni într-o explozie la consulatul iranian din Siria, relatează Associated Press (AP), potrivit The Guardian.

"Dacă Iranul atacă de pe teritoriul său, Israelul va răspunde și va ataca în Iran", a declarat Israel Katz într-o postare publicată pe rețeaua X atât în farsi, cât și în ebraică.

Separat, într-un interviu acordat miercuri dimineaţă radioului public israelian Reshet Bet, citat de Agerpres, Katz a reiterat că niciun atac nu va fi tolerat şi a acuzat Iranul că este "capul şarpelui", o aluzie la sprijinul pe care republica islamică îl oferă atât islamiştilor palestinieni din Hamas, cât şi miliţiei şiite libaneze Hezbollah, în sudul Libanului.

Comentariile lui Katz intervin după un discurs televizat al lui Khamenei la Teheran cu ocazia Eid al-Fitr, sărbătoarea care încheie luna sfântă a Ramadanului, în care acesta a reiterat că "regimul sionist (Israelul) trebuie şi va fi pedepsit".

"Când atacă consulatul este ca şi cum ar fi atacat teritoriul nostru", a insistat Khamenei, care a adăugat că Israelul a făcut o greşeală prin atacul de 1 aprilie, în care au fost ucişi şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei iranieni, inclusiv doi generali.

Autorităţile iraniene au promis în mod repetat să se răzbune pentru atacul asupra sediului lor diplomatic.

Comentariile au fost făcute după ce liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a reiterat miercuri dimineață promisiunea de a riposta împotriva Israelului, pentru atacul asupra consulatului său din Damasc la începutul acestei luni.

Teheranul consideră Israelul responsabil pentru atacul care a ucis 12 persoane.

Israelul nu și-a recunoscut implicarea, deși s-a pregătit pentru un răspuns iranian la atac - o escaladare semnificativă în războiul lor din umbră de lungă durată.

Khamenei a vorbit la o ceremonie de rugăciune care sărbătorește sfârșitul lunii sfinte musulmane a Ramadanului, afirmând că atacul aerian a fost o "greșeală" și că a fost asimilat unui atac asupra teritoriului iranian.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62406398
Va declanșa NATO un ”holocaust nuclear” dacă Rusia atacă un stat membru? Care sunt de fapt perspectivele reale

„Vrei să spui că dacă Rusia ar ataca Lituania, am intra în război cu Rusia?” Donald J. Trump a întrebat un consilier explicându-i cum funcționează NATO după ce a devenit președinte în 2017.

61478953
Un elicopter rusesc s-a prăbușit în Marea Neagră

Un elicopter rusesc Mi-24 s-a prăbușit, miercuri, în apropierea coastei vestice a Crimeei, în Marea Neagră.

62440364
Proteste masive în Georgia. Oamenii au ieșit din nou în stradă, după un an, din cauza unei ”legi rusești”

Mii de georgieni au protestat în capitala țării lor față de eforturile guvernului de la Tbilisi de a adopta o lege care imită politica represivă adoptată de regimul lui Vladimir Putin.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.