Israelul a bombardat un tunel secret al Hamas, ca răspuns la lansarea de rachete din Fâşia Gaza

61927218
Getty

Forțele aeriene israeliene au distrus o rețea de transport subterană a palestinienilor din Fâșia Gaza, după ce o rachetă a grupării militare arabe Hamas a lovit sudul Israelului.

 

Potrivit armatei israeliene, citată de Jerusalem Post, este al doilea tunel din Fâșia Gaza care este atacat de israelieni în ultimele zile și al 6-lea care a fost distrus până acum.

Aceste tunele sunt folosite de forțele militare ale grupării islamiste Hamas pentru a pătrunde în teritoriile israeliene, unde sunt organizate atacuri împotriva soldaților.

Atacul israelian a avut loc duminică nopatea, însă, înainte de asta, ostilităţi au avut loc pe parcursul întregului sfârşit de săptămână.

Potrivit Agerpres, care citează AFP, forţele terestre israeliene au ucis doi tineri palestinieni în timpul unui schimb de focuri la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel, iar aviaţia a lovit 18 instalaţii ale Hamas în două valuri de atacuri, potrivit armatei.

Aceste raiduri au constituit o ripostă la o explozie, aparent cauzată de o încărcătură-capcană palestiniană, în care au fost răniţi sâmbătă patru soldaţi israelieni care inspectau gardul de sârmă ghimpată instalat la frontieră. Doi dintre soldaţi au fost răniţi grav, însă viaţa lor nu este în pericol, subliniază armata israeliană.

Aceasta este una dintre perioadele cele mai tensionate de la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel, după conflictul din 2014 dintre forţele israeliene şi Hamas, care controlează acest teritoriu.

În timpul noilor raiduri întreprinse duminică noaptea, "avioane de luptă au vizat infrastructuri subterane în sudul Fâşiei Gaza, ca răspuns la proiectilul lansat asupra Israelului", a notat armata în comunicatul său.

Surse din cadrul serviciilor de securitate palestiniene au declarat că mai multe rachete au fost trase asupra unor obiective situate la est de oraşul Rafah.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61941655
Turist deconectat de la aparate, din cauză că familia n-a putut plăti spitalului 7.000 de lire
Un turist britanic care era în comă, într-un spital din Egipt, a murit din cauză că familia acestuia nu a putut plăti o factură medicală în valoare de 7.000 de lire.
61937461
Bloomberg: Ce pregăteşte Vladimir Putin? Ar putea lansa noi acţiuni politice şi militare în Europa de Est
Expertul Eugene Rumer sustine, intr-un editorial Bloomberg, ca Vladimir Putin, probabil, va încerca să lanseze noi acţiuni politice şi militare în ţări din Europa de Est, după ce a declarat din nou victoria în Siria şi în perspectiva unui nou mandat.
61941645
Viral rusesc de mobilizare a alegătorilor: dacă nu votezi, te trezeşti cu un gay în casă
Ruşii, avertizaţi, printr-un videoclip, cu privire la "pericolele" absenteismului la vot.