Textul, depus de extrema dreaptă, a trecut în a treia lectură cu 62 de voturi pentru și 48 împotrivă, prim-ministrul Benjamin Netanyahu votând în favoarea sa.

Legea prevede că orice persoană care „cauzează intenționat moartea alteia în scopul de a aduce atingere unui cetățean sau rezident israelian, cu intenția de a pune capăt existenței Statului Israel, va fi condamnată la moarte sau la închisoare pe viață".

Aplicare discriminatorie în Cisiordania

Criticii atrag însă atenția asupra unei prevederi speciale: pentru palestinienii din Cisiordania ocupată, pedeapsa cu moartea devine sancțiunea implicită dacă omuciderea este calificată drept act de terorism de justiția militară israeliană. În acest teritoriu, palestinienii sunt judecați de tribunale militare, în timp ce coloniștii israelieni beneficiază de tribunale civile.

Asociația pentru Drepturile Civile în Israel (ACRI) a anunțat că a depus imediat recurs la Curtea Supremă, calificând legea drept „neconstituțională, discriminatorie prin natură și, pentru palestinienii din Cisiordania, adoptată fără bază juridică".

Citește și
Carnagiu în SUA. Opt copii cu vârste între 1 an și 14 ani au fost uciși de un bărbat. A deschis focul direct asupra lor

Pedeapsa cu moartea există în legislația israeliană, dar a fost aplicată doar de două ori în istoria statului: în 1948, împotriva unui căpitan din armată acuzat de înaltă trădare, și în 1962, când criminalul nazist Adolf Eichmann a fost spânzurat. Noua lege prevede că sentința ar fi executată în termen de 90 de zile de la condamnarea definitivă, cu posibilă amânare până la 180 de zile.

Amnesty International solicitase în februarie respingerea textului, estimând că „le-ar permite tribunalelor israeliene să extindă recurgerea la pedeapsa cu moartea cu o aplicare discriminatorie față de palestinieni".