Iranul îşi închide spaţiul aerian 3 ore în noaptea de miercuri spre joi pentru "manevre militare"

62473323

Iranul a notificat companiile aeriene că spaţiul său aerian va fi închis trei ore în noaptea de miercuri spre joi, au transmis surse egiptene, conform cărora Teheranul a motivat această decizie prin desfăşurarea unor "manevre militare".

A fost emis astfel un NOTAM, mesaj cu informaţii destinate echipajelor avioanelor, care le cere acestora să ocolească spaţiul aerian iranian între orele 01:00 şi 04:00 GMT în această noapte.

Acest avertisment vine într-un moment în care Israelul aşteaptă represalii din partea Iranului după ce liderul politic al grupării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis miercurea trecută la Teheran într-un atac atribuit Israelului, transmit agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

Între timp, ministrul de Externe iranian în exerciţiu, Ali Bagheri Kani, şi-a reînnoit atacurile la adresa Israelului, pe care l-a calificat drept "cauza instabilităţii" în Orientul Mijlociu, acuzând totodată ţările europene pentru ceea ce Teheranul consideră a fi tăcerea acestora în faţa "actelor teroriste" ale statului israelian, relateză miercuri EFE.

"Regimul sionist este cauza reală a instabilităţii în regiune, iar Republica Islamică Iran va da un răspuns decisiv celui care provoacă insecuritate şi instabilitate în zonă", a declarat Bagheri Kani într-o convorbire telefonică avută marţi seara târziu cu omologul său egiptean Badr Abdelatty, conform agenţiei de presă Irna.

În ultimele ore, Bagheri Kani a fost contactat telefonic şi de către omologii săi din Marea Britanie, Elveţia, Austria, Malta şi Siria.

Cum a fost ucis Haniyeh, liderul Hamas

Ministrul iranian a reproşat ţărilor europene "comportamentul lor de a închide ochii şi uneori de a sprijini crimele regimului sionist (Israel)", inclusiv asasinarea liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, la 31 iulie, în timpul vizitei oficiale a acestuia la Teheran.

Potrivit regimului iranian, Haniyeh a fost ucis într-un atac cu un proiectil cu rază scurtă de acţiune asupra locului în care acesta se oprise în capitala iraniană, un atac pe care Teheranul l-a atribuit Israelului, care, cu toate acestea, nu şi-a asumat responsabilitatea. Media internaţionale, citând inclusiv surse iraniene, au relatat că explozia în apartamentul unde fusese cazat Haniyeh în complexul controlat de Gardienii Revoluţiei a avut drept cauză o bombă care ar fi fost plasată în prealabil.

"Din păcate, unele ţări europene au păstrat tăcerea în faţa acţiunilor teroriste ale regimului sionist, care încalcă dreptul internaţional", a declarat Bagheri Kani în discuţia sa cu ministrul austriac de Externe Alexander Schalenberg.

De asemenea, diplomatul iranian a susţinut în discuţiile sale că "inacţiunea Consiliului de Securitate al ONU faţă de crimele israeliene" a determinat Tel Aviv-ul să "continue războiul şi vărsarea de sânge şi să caute să răspândească instabilitatea şi insecuritatea în regiune".

După asasinarea lui Haniyeh şi jurământul de răzbunare al Iranului împotriva Israelului, căruia i s-a alăturat şi gruparea şiită libaneză Hezbollah, au început eforturile diplomatice pentru a preveni un război în regiune. În acest sens, ministrul de externe iordanian Ayman Safadi s-a deplasat duminică la Teheran, dar nu a reuşit să schimbe poziţia Iranului.

Hezbollah vrea să-şi răzbune moartea comandantului său şef, ucis la 30 iulie într-un atac, revendicat de această dată de armata israeliană, la o periferie a Beirutului.

Bagheri Kani a plecat miercuri la Jeddah, în Arabia Saudită, unde va avea loc, la cererea Iranului, o reuniune extraordinară a comitetului executiv al miniştrilor de externe ai Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) pe tema escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Putin se plânge că Rusia a fost invadată de trupele Ucrainei. Cum a descris incursiunea soldaților Kievului în țara sa

Luptele între ucraineni și trupele Mosocovei s-au extins până pe teritoriul Rusiei, spre disperarea liderilor de la Kremlin. Putin a oferit prima sa reacție în acest caz.

Incendiu scăpat de sub control în centrul Spaniei. 1.500 de persoane au fost avertizate să nu iasă din case

Un incendiu de pădure izbucnit în centrul Spaniei a ars aproximativ 2.500 de hectare şi era miercuri scăpat de sub control, informează Xinhua, precizând că 1.500 de persoane au fost avertizate să nu îşi părăsească locuinţele din cauza fumului.

Reuniune de urgență la OMS. Virusul care se poate răspândi în toată lumea. Ar putea fi decretată alertă maximă

Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) asupra mpox - boală cunoscută şi sub denumirea de „variola maimuţei'' - se va reuni „cât mai curând posibil".  

Recomandări
Raport: Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în Bulgaria și Serbia. Un curs costă 4.000 euro

Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în tabere din Bulgaria și Serbia, scrie presa de la Sofia, potrivit căreia un astfel de curs costă 4.000 de euro. 

RO-Alert în nordul județului Tulcea. Oamenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Kelemen Hunor neagă că l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier: „Este minciună! Este dezinformare!”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi opus desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să nominalizeze exclusiv o persoană cu carnet de partid.