Iranul dorește „un schimb total de prizonieri” cu Statele Unite, după ultimele cooperări

62097539
Getty

Ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif a declarat, luni, că Teheranul este pregătit pentru un „schimb total de prizonieri” cu Statele Unite, afirmând că „mingea este acum în terenul SUA”.

„După ce ne-am luat înapoi ostaticul în această săptămână, suntem deplin pregătiţi pentru un schimb total de prizonieri”, a transmis Zarif de la Istanbul într-un mesaj pe Twitter, potrivit Agerpres.

„Acum mingea este în terenul SUA”, a adăugat el.

SUA şi Iran au procedat sâmbătă la un schimb de deţinuţi, între iranianul Massoud Soleimani şi americanul Xiyue Wang, într-un rar gest de cooperare între cele două state inamice.

Xiyue Wang, cercetător la Universitatea Princeton, era încarcerat de trei ani în Iran, iar Massoud Solemani fusese arestat la Chicago în urmă cu peste un an.

Schimbul a fost făcut în Elveţia.

Luni, într-o declaraţie distinctă, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Teheran, Ali Rabiei, a afirmat că Iranul a căutat întotdeauna 'un schimb integral' de deţinuţi cu Statele Unite.

„Suntem pregătiţi să cooperăm pentru returnarea tuturor iranienilor care sunt deţinuţi pe nedrept în America”, a declarat Rabiei, citat de agenţia de stat IRNA.

El a precizat că schimbul de prizonieri nu este legat de niciun fel de alte discuţii între Iran şi SUA, care ar fi posibile doar după ce Washingtonul ar ridica sancţiunile şi ar reveni în acordul nuclear semnat în 2015.

Washingtonul a cerut ca Teheranul să-i elibereze pe americanii aflaţi în detenţie în Iran, printre care Siamak şi Baquer Namazi, tată şi fiu, Michael R. White, veteran al Marinei SUA încarcerat anul trecut, şi Robert Levinson, fost agent FBI dat dispărut din 2007.

Câteva zeci de iranieni sunt încarceraţi în închisori americane, mulţi dintre ei pentru încălcarea regimului de sancţiuni.

Trump, mulțumiri la adresa Iranului

 

Preşedintele american Donald Trump a mulţumit Iranului pentru „o negociere foarte corectă” în cazul schimbului de deţinuţi intervenit între cele două ţări inamice.

„Mulţumesc, Iran, pentru o negociere foarte corectă. Vedeţi, putem face o înţelegere împreună!”, a scris preşedintele american pe Twitter, după ce un iranian deţinut în SUA, Massoud Soleimani, şi un american încarcerat în Iran, Xiyue Wang, au fost eliberaţi sâmbătă.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62097529
Finlanda va avea cel mai tânăr premier din istoria țării. Este copilul unui cuplu de părinți de același sex
Sanna Marin va deveni, săptămâna viitoare, cel mai tânăr premier din istoria Finlandei, la vârsta de doar 34 de ani.
62097440
Trump este acuzat de antisemitism după ce i-a numit „criminali brutali” pe unii dezvoltatori imobiliari evrei
Asociaţii evreieşti americane îl acuză pe Donald Trump de antisemitism, după ce acesta i-a catalogat pe unii alegători evrei din sectorul imobiliar drept ”criminali brutali” care vor vota cu el pentru a evita să le fie impozitată averea.
62087917
Reacția Phenianului după avertismentele lui Trump: „Un bătrân nerăbdător”
Kim Jong Un ar putea să-şi schimbe părerea despre Donald Trump dacă preşedintele american continuă să facă declaraţii ”nepotrivite şi periculoase”, a avertizat luni un reprezentant de rang înalt al regimului stalinist, relatează Reuters.