Acordul a fost semnat la Washington, în cadrul unui summit dedicat investițiilor americane în Irak, în prezența secretarului american al Energiei, Chris Wright. Documentul a fost semnat de directorul general al Basra Oil Company, Bassem Abdul Karim Nasr, și de directorul general al Syrian Petroleum Company, Youssef Qablawi, potrivit News.ro.

Conducta leagă orașul Kirkuk, din nordul Irakului, de coasta mediteraneană a Siriei și are o capacitate proiectată de 700.000 de barili de petrol pe zi, potrivit Administrației pentru Informații în Energie a SUA (EIA). Ea este închisă din 2003, după ce a fost avariată în timpul invaziei americane în Irak.

Secretarul american al Energiei a declarat că proiectul poate contribui la creșterea producției de petrol a Irakului și la reducerea dependenței țării de rutele de export vulnerabile din regiune.

Irakul caută o alternativă la Strâmtoarea Ormuz

Irakul, al doilea cel mai mare producător de petrol din OPEC, a fost puternic afectat de perturbările traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz și depinde în prezent, în mare măsură, de exporturile realizate prin portul Basra, la Golful Persic.

Potrivit datelor OPEC, producția de petrol a Irakului a scăzut cu peste 50%, până la aproximativ 1,9 milioane de barili pe zi în iunie, comparativ cu circa 4,2 milioane de barili pe zi în februarie, înainte de izbucnirea conflictului dintre SUA, Israel și Iran.

Mai multe state din Golf investesc în extinderea infrastructurii de transport pentru a reduce dependența de Strâmtoarea Ormuz. Emiratele Arabe Unite construiesc o a doua conductă către portul Fujairah, pe coasta Golfului Oman, iar Arabia Saudită analizează extinderea conductei sale către Marea Roșie cu încă 2 milioane de barili pe zi.

Analiștii avertizează că riscurile rămân ridicate

Analiștii avertizează însă că noile conducte pot reduce doar parțial riscurile geopolitice. Ei subliniază că Iranul are în continuare capacitatea de a lovi infrastructura energetică, inclusiv terminale petroliere, stații de pompare și depozite de stocare, indiferent de ruta prin care este transportat petrolul.