Învestirea lui Biden va avea loc „în format redus”, în data de 20 ianuarie 2021

62157400
Shutterstock

Preşedintele ales american Joe Biden, care va anunța marți primii membri ai viitoarei administrații, preconizează o ceremonie de învestire la Casa Albă redusă, din cauza pandemiei covid-19, anunţă echipa sa, relatează Reuters.

Liderul democrat continuă să-şi construiască administraţia, în pofida refuzului preşedintelui în exerciţiu Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, conform News.ro.

Un judecător federal tocmai a respins un recurs formulat de către Donald Trump în vederea invalidării a milioane de voturi prin corespondenţă în Pennsylvania, unde victoria i-a fost atribuită lui Joe Biden.

Miliardarul încearcă să anuleze rezultatul alegerilor prezidenţiale în mai multe state-cheie, precum Michiganul, unde Biden a obţinut de asemenea o victorie.

Ron Klain, desemnat de Joe Biden secretar al Casei Albe, a îndemnat Administraţia Serviciilor Generale (GSA) să proclame numele învingătorului în alegeri, pentru ca preşedintele ales să îşi lanseze în mod oficial tranziţia.

”Sper ca GSA să-şi facă treaba”, a declarat el.

Joe Biden urmează să devină la 20 ianuarie al 46-lea preşedinte al Statelor Unite. El se gândeşte la alcătuirea Administrației şi promite să anunţe marţi ”primele nume”, a anunţat Ron Klain.

Joe Biden a anunţat joi că s-a hotărât aspra numelui viitorului secretar al Trezoreriei - între favoriţi se află fosta preşedintă a Fed Janet Yellen, actuala guvernatoare Fed Lael Brainard, o fostă guvernatoare Fed, Sarah Bloom Raskin, şi preşedintele Federal Reserve Bank of Atlanta Raphael Bostic.

Echipa sa a anunţat că preşedintele ar putea să anunţe şi numele secretarului de Stat săptămâna aceasta. Fosta consilieră în domeniul securitţii naţionale Susan Rice şi diplomatul Antony Blinken sunt favoriţi.

În privinţa ceremoniei învestirii - care atrage de obicei mulţimi enorme la Washington -, Ron Klain a evocat ”versiuni reduse ale tradiţiilor existente”.

Deplasarea populaţiei este necesar să fie redusă, în contextul în care pandemia s-a soldat cu peste 256.000 de morţi în SUA.

”Ştim că oameni vor să sărbătoească. Este ceva de sărbătorit. Vrem doar să încercăm să găsim un mijloc de a face acest lucru cât mai sigur posibil”, a declarat Ron Klain.

Refuzul lui Trump de a facilita o tranziţie ordonată poate avea consecinţe grave asupra securităţii naţionale şi luptei împotriva pandemiei Covid-19, denunţă criticii săi.

O consilieră din cadrul echipei de tranziţie, Jen Psaki, a declarat la CNN că o acţiune în justiţie vizând să obşije GSA să recunoască victoria lui Joe Biden „nu este preferinţa noastră”.

Un membru democrat al Congrsului care ar urma să fie nominalizat într-un post la Casa Albă, Cedric Richmond, a declarat la NBC News că certificarea rezultatelor în Pennsylvania - aşteptată luni - ar trebui să oblige echipa lui Trump să coopereze cu echipa lui Biden.

Joe Biden a obţinut cu şase milioane de voturi mai multe decât Donald Trump şi totodată voturile a 306 mari electori în Colegiul Electoral, care desemnează preşedintele.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Netanyahu a efectuat o vizită secretă în Arabia Saudită. Cu cine s-a întâlnit

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a efectuat duminică o vizită în secret în Arabia Saudită, unde s-a întâlnit cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman şi secretarul american de Stat Mike Pompeo, dezvăluie luni presa israeliană, citată de AFP.

Campanie de testare în masă la aeroportul din Shanghai, după șase cazuri de Covid-19

Angajaţii celui mai mare aeroport internaţional din Shanghai, estul Chinei, au fost supuşi luni unei operaţiuni de testare în masă după ce în metropolă au fost înregistrate câteva cazuri de COVID-19 legate de angajaţi ai aeroportului, informează AFP.

Amiral italian: Rusia domină Mediterana din punct de vedere strategic și militar

Rusia este puterea dominantă în Marea Mediterană, susține amiralul Luigi Binelli Mantelli, fost șef al armatei italiene.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.