Întreaga Europă se află sub imperiul caniculei. Care sunt cele mai afectate țări

×
Publicitate

Primul val de căldură extremă a debutat în Spania cu temperaturi de 42 de grade Celsius. Iar valori asemănătoare s-au înregistrat şi în Franţa. Potrivit meteorologilor, arşiţa se va menţine până la sfârşitul săptămânii.

Spania se topeşte sub un soare torid. Oraşul Bilbao din nordul ţării a fost plasat sub alertă roșie, iar în capitala Madrid meteorologii au anunţat că mercurul din termometre va atinge 40 de grade Celsius, un record neobișnuit chiar și pentru luna iulie.

Localnic: "Abia aştept să ajung acasă, să mă întind pe canapea şi să beau multă apă. Nu prea ai ce face pe afară când e caniculă. Trebuie să stai cât mai mult în casă şi să bei multă apă".

Din cauza arşiţei, Ministerul român de Externe a transmis o avertizare de călătorie pentru cei care intenţionează să ajungă în peninsula iberică în perioada următoare, în special în regiunea Andaluzia. Până pe 2 august, aici este cod portocaliu de caniculă. Turiştii care se află deja aici în vacanţă încearcă să se adapteze condiţiilor.

Turiști: "- Prima zi a fost mai dificilă, dar acum ne-am mai obişnuit. Da, e ok. Trebuie doar să bei multă apă".

Potrivit meteorologilor spanioli, în weekend este posibil ca în sud-vestul Spaniei temperaturile să fie cuprinse între - atenţie! - 44 şi 46 de grade Celsius.

Canicula nu le dă pace nici francezilor. Mercurul din termometre a sărit de 40 de grade Celsius. În oraşele Lyon sau Toulouse terasele au fost mai mult goale, şi puţini au fost cei care au ales să facă mişcare, chiar şi lângă o sursă de apă. Vineri în Hexagon vremea se anunţă la fel de fierbinte.

Şi în oraşul turistic Mostar din Bosnia, termometrele au indicat ieri 41 de grade Celsius, la umbră. A fost cea mai călduroasă zi a anului. Chiar dacă sunt obişnuiţi cu o astfel de vreme, puţini au îndrăznit să iasă din casă.
Cei mai sensibili sunt copiii şi peroanele în vârstă, drept pentru care medicii îi sfătuiesc să evite expunerea directă la soare şi să aibă suficiente rezerve de lichide.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
62139780
Inundații grave într-un oraș din Coreea de Sud. Oamenii au fost salvați cu bărci pneumatice

Un oraş din centrul Coreei de Sud a devenit într-o singură zi o mare de ape. În urma ploilor torenţiale, râul din apropiere a ieşit din matcă şi a inundat cea mai mare parte a localităţii.

62137165
OMS cere ţărilor să sprijine iniţiativa de finanţare COVAX pentru a obţine un vaccin de succes pentru Covid-19

Cercetătorul șef al Organizaţiei Mondiale Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, a declarat joi că orice ţară care sprijină iniţiativa de finanţare COVAX are şanse mai mari să obţină un vaccin de succes pentru Covid-19, transmite Reuters.

62139773
Cele 3 surori care și-au ucis tatăl care le abuza vor fi judecate pentru crimă cu premeditare

Cele trei surori din Rusia și-au ucis tatăl, care le agresase sexual, fizic și mental timp de mai mulți ani. Ele nu au scăpat de acuzația de crimă cu premeditare, iar procesul va începe mâine, scrie CNN.

Recomandări
Nicusor dan administratia prezidentiala nominalizare
Nicuşor Dan: Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României

Preşedintele Nicuşor Dan condamnă "cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României".

Gettyimages trump ankara
Alegeri intermediare „midterms” în SUA. Justiția respinge cererea lui Trump de anulare a 20.000 de voturi prin corespondență

O curte federală de apel din SUA a respins o cerere a administrației lui Donald Trump ca în statul California să nu fie numărate aproximativ 20.000 de buletine de vot prin corespondență ale unor persoane.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Premierul Luca Niculescu, la Chișinău: „Nu vrem taxe mai mari, ci să cheltuim mai bine banii publici și o mai bună colectare”

Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit, marţi, la Chişinău, în cadrul primei vizite oficiale în afara ţării, cu reprezentanţi ai companiilor româneşti care derulează proiecte de investiţii în Republica Moldova.