Ingredientele folosite în medicamentele care au ucis zeci de copii în Gambia. Indonezia le-a interzis

62295944
Shutterstock

Indonezia a anunţat sâmbătă interzicerea ingredientelor folosite în fabricarea medicamentelor care au dus la moartea a 70 de copii din Gambia.

Ei au primit siropuri pentru tuse şi gripă produse în India, în condiţiile în care, la rândul lor, autorităţile indoneziene investighează moartea a peste 20 de copii la Jakarta, în cursul acestui an, din cauze similare celor decedaţi în Gambia - insuficienţă renală acută, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Autoritatea pentru reglementarea alimentelor şi medicamentelor din Indonezia, BPOM, a anunţat că investighează şi posibilitatea ca ingredientele toxice, dietilen glicol şi etilen glicol, să fi contaminat şi alte materiale folosite pe post de solvenţi.

Gambia şi India investighează zecile de cazuri de decese la copii din cauza insuficienţei renale acute, produse după administrarea de siropuri pentru gripă şi tuse fabricate de compania Maiden Pharmaceuticals Ltd. din New Delhi.

OMS a emis o alertă și a recomandat ca patru medicamente să fie retrase de la vânzare

În urmă cu o săptămână, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis o alertă şi a recomandat retragerea de pe piaţă a patru medicamente produse de Maiden Pharmaceuticals Ltd: Promethazine Soluţie Orală, siropurile de tuse pentru copii Kofexmalin şi Makoff şi siropul pentru răceală şi gripă Magrip N Cold.

Conform OMS, acestea conţineau niveluri „inacceptabile” de dietilen glicol şi etilen glicol, substanţe toxice care pot conduce la insuficienţă renală acută.

Pentru a proteja publicul, BPOM a interzis folosirea substanţelor dietilen glicol şi etilen glicol în toate siropurile medicinale pentru copii şi adulţi.

În general, dietilen glicolul şi etilen glicolul sunt folosite în lichidul de frână şi în antigel, precum şi în alte aplicaţii industriale. În industria farmaceutică sunt folosite ca alternativă mai ieftină la glicerină - ca solvent sau agent de îngroşare în numeroase siropuri de tuse.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Expert: Bombele nucleare ale lui Putin ar putea provoca cinci miliarde de decese și ar bloca razele Soarelui ani de zile

Focalele nucleare ale președintelui rus Vladimir Putin ar putea șterge de pe fața pământului cinci miliarde de oameni și ar putea bloca razele Soarelui dacă ar fi lansate, a avertizat un expert, conform DailyStar.

Coreea de Nord amenință Sudul: „Vom lua contramăsuri militare copleșitoare”

Coreea de Nord a avertizat sâmbătă că „va lua contramăsuri militare copleşitoare” împotriva a ceea ce a numit provocări deliberate din partea Coreei de Sud.

Reacția Kievului după ce Putin a declarat că nu regretă ca a invadat Ucraina

Unul dintre consilierii lui Volodimir Zelenski a criticat comentariul lui Vladimir Putin în care a spus că nu are „nu regretă” declanșarea războiului în Ucraina.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.