Încoronarea Regelui Charles al III-lea. Unde poți urmări evenimentul în direct

62344290
Shutterstock

Încoronarea Regelui Charles al III-lea, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale acestui an, va putea fi urmărită în România într-o ediție specială a Știrilor Pro TV pe 6 mai 2023, precum și LIVE pe www.stirileprotv.ro.  

După o ceremonie religioasă care are loc pe 6 mai, înrădăcinată în tradiţia monarhică, dar pe care regele a dorit să o modernizeze, în Marea Britanie vor avea loc trei zile de festivităţi, pentru a sărbători încoronarea regelui Charles al III-lea, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Încoronarea Regelui Charles al III-lea are loc pe 6 mai

Această zi istorică va începe cu "procesiunea Regelui", regele Charles urmând să ajungă cu trăsura la Westminster Abbey de la Palatul Buckingham, parcurgând o distanţă de circa doi kilometri.

Ceremonia urmează să înceapă la ora locală 11:00 (13:00 în România) şi va dura aproximativ o oră, sub conducerea arhiepiscopului de Canterbury Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane.

Pe fundalul unor piese muzicale din repertoriul clasic, precum şi a unor compoziţii mai moderne, ceremonia este menită "să reflecte rolul monarhului în prezent şi în viitor, fiind în acelaşi timp înrădăcinat în tradiţii istorice", a precizat Palatul Buckingham.

Chiar dacă regele Charles al III-lea, în vârstă de 74 de ani, şi-a dorit o ceremonie mai simplă şi mai scurtă decât cea a reginei Elisabeta a II-a, în prezenţa unui număr limitat de 2.000 de invitaţi (lideri străini, capete încoronate, politicieni, societate civilă), anumite etape sunt intangibile.

Odată intrat în Westminster Abbey, regele va fi prezentat şi aclamat de public înainte de a depune jurământul.

Acest jurământ de încoronare, scris în 1688, a suferit modificări de-a lungul secolelor. Regina Elisabeta a II-a a jurat, de exemplu, să guverneze "conform legilor lor" popoarele Regatului Unit şi ale ţărilor din Commonwealth, o asociaţie de state reunite sub Coroana Britanică, şi să apere religia anglicană în care monarhul este liderul suprem.

Apoi, Charles, aşezat pe tronul regelui Edward, va primi ungerea cu ulei sfânt din partea arhiepiscopului, apoi atributele regale: mantia regală, globul (un glob de aur pe care se află o cruce), sceptrul şi coroana regală St. Edward care va fi pusă pe capul suveranului.

Membrii familiei regale îi vor aduce apoi un omagiu.

Regele şi regina consoartă Camilla, încoronată şi ea în timpul ceremoniei, vor pleca într-o trăsură pentru "procesiunea de Încoronare' spre Palatul Buckingham, însoţiţi de această dată de un cortegiu de aproape 4.000 de militari îmbrăcaţi în uniforme de ceremonie.

Familia regală va apărea la sfârşit pe balconul palatului pentru a saluta mulţimea şi pentru a privi survolând avioanele Royal Air Force.

Participanții la eveniment

Mai mulţi membri ai familiei regale vor avea diverse roluri în timpul ceremoniei, în timp ce unii, precum prinţul Harry, prezent la ceremonie fără soţia sa, Meghan, şi prinţul Andrew, care a renunţat la atribuţiile regale după un scandal sexual, vor fi doar spectatori.

Charles şi-a ales cei patru paji de onoare dintre rude, printre care nepotul său, prinţul George, în vârstă de 9 ani, al doilea în ordinea succesiunii la tron, şi fiul lui Edward Tollemache, finul regelui.

Regina consortă Camilla a insistat să-şi includă familia din prima căsătorie cu Andrew Parker Bowles. Trei dintre nepoţii săi, Gus, Louis şi Freddy, se vor număra printre pajii care o vor însoţi, alături de strănepotul ei, Arthur.

În plus faţă de ceremonie, Marea Britanie se pregăteşte să petreacă trei zile de sărbătoare cu ocazia încoronării.

Duminică 7 mai, populaţia este invitată să participe la "un mare dejun" prin petreceri stradale şi având în meniu un preparat culinar ales de Charles şi regina consoartă, Camilla, pentru a fi servit cu această ocazie.

Seara, va avea loc un concert la Castelul Windsor, la vest de Londra, la care vor putea asista 10.000 de britanici selectaţi aleatoriu. Katy Perry, Lionel Richie şi tenorul Andrea Bocelli vor fi capete de afiş ale concertului marcat de absenţa vedetelor britanice.

Guvernul a decis ca luni, 8 mai, sa fie declarată zi de sărbătoare legală prin care va fi marcată încoronarea regelui. Aceasta va fi valabilă pe tot teritoriul Regatului Unit, iar în semn de recunoaştere a preocupării regelui pentru consolidarea comunităţilor locale, publicul va fi încurajat să se ofere voluntar şi să se alăture proiectelor desfăşurate în regiunea lor, în cadrul campaniei "Big Help Out".

Încoronarea Regelui LIVE

Încoronarea Regelui Charles al III-lea va putea fi urmărită LIVE pe www.stirileprotv.ro, sâmbătă, 6 mai 2023, precum și pe PRO TV NEWS.

Incoronarea regelui Charles

De asemenea, la Pro TV vor fi difuzate ediții speciale, dedicate acestui eveniment.

Articol recomandat de sport.ro
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
Citește și...
Actrița Eileen Saki din serialul M*A*S*H a murit la 79 de ani

Actrița Eileen Saki, cunoscută pentru rolul din serialul M*A*S*H, a murit la vârsta de 79 de ani.

SUA trimit 1.500 de militari la granița cu Mexic, unde se așteaptă un val de migranți. Reacția președintelui mexican

Statele Unite vor trimite temporar, pentru 90 de zile, circa 1.500 de soldaţi la frontiera cu Mexic pentru a consolida dispozitivul format din agenţii de patrulare de la graniţă, unde se aşteaptă o creştere a valului migrator, relatează marţi agenţia EFE.

„Nu avem ce să facem decât să vedem cum mor copiii”. Situația tragică din spitalele neechipate corespunzător din Afganistan

În fiecare zi, 167 de copii mor în Afganistan din cauza bolilor care ar putea fi prevenite și care ar putea fi tratate cu medicamente, potrivit Unicef.

Recomandări
Președinta CCR, reacție după informațiile despre întâlnirea cu Bolojan: „Resping ferm și categoric orice speculație”

Curtea Constituţională anunţă sâmbătă că preşedinta instituţiei, Simina Tănăsescu, respinge ferm şi categoric orice speculatie privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curtii in afara cadrului strict legal.

Avertisment din interiorul sistemului rus: Rusia pierde „războiul de uzură”. „În unele privințe, pierdem și în fața Ucrainei”

Economistul-șef al Vnesheconombank, principala bancă de stat a Kremlinului, Andrei Klepaci, a declarat că Rusia nu va putea câștiga „războiul de uzură” economic, scrie The Moscow Times

Mesajul magnific al lui David Popovici, după ce a cucerit Parisul: ”Ici c'est Roumanie!” | VIDEO

”Ici c'est Roumanie!” (Aici este România), a scris David Popovici în social media, după ce a câştigat a treia medalie de aur consecutivă la 200 m liber la Campionatele Europene.