Încetarea focului decisă de Vladimir Putin pentru 3 zile intră în vigoare la miezul nopţii, deşi Zelenski a respins-o

62536709
AFP

Încetarea focului pentru trei zile în Ucraina anunţată unilateral de preşedintele rus Vladimir Putin va intra în vigoare la miezul nopţii, chiar dacă a fost respinsă de Kiev, a anunţat miercuri Kremlinul, transmite agenţia EFE.

"Da, iniţiativa părţii ruse, a preşedintelui Putin, rămâne în vigoare", a răspuns unei întrebări la conferinţa sa de presă zilnică purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Totuşi, trupele ruse vor riposta dacă sunt atacate de cele ucrainene, dat fiind că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins armistiţiul, a adăugat oficialul rus.

Încetinirea unilaterală a focului va fi în vigoare timp de 72 de ore şi a fost decisă de preşedintele Putin pentru ceremoniile ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la victoria Armatei Roşii împotriva Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial, ceremonii la care vor participa la Moscova lideri din aproximativ 30 de ţări, printre care şi preşedintele chinez Xi Jinping.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a condamnat atacurile cu drone efectuate în ultimele zile de armata ucraineană asupra mai multor regiuni ruseşti, inclusiv Moscova. "Regimul de la Kiev continuă să-şi demonstreze esenţa, înclinaţia sa spre acţiuni teroriste", a spus Peskov.

Pe lângă respingerea armistiţiului, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina nu garantează siguranţa oficialilor străini care se vor afla la Moscova pe 9 mai.

Cât despre SUA, deşi Casa Albă a declarat iniţial că nu sprijină un armistiţiu temporar, ci o încetare durabilă a ostilităţilor, preşedintele american Donald Trump a susţinut săptămâna aceasta iniţiativa lui Putin.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62541469
O femeie a primit despăgubiri de 28.000 de euro după ce a fost concediată într-o zi liberă
O femeie din Marea Britanie a primit peste 24.000 de lire sterline (circa 28.000 de euro) despăgubiri după ce a fost concediată în mod abuziv de compania la care lucra.
62541466
Friedrich Merz: Statele UE trebuie să crească cheltuielile militare și ”să sprijine în mod colectiv Ucraina"
Statele membre ale UE trebuie să-și crească cheltuielile de apărare pentru a acoperi lipsurile militare și a asigura sprijin continuu Ucrainei în războiul cu Rusia, a declarat la Paris noul cancelar german, Friedrich Merz.
62524773
SUA şi China sparg gheaţa în războiul lor comercial şi vor avea discuţii la Geneva. Indicii bursieri încep să crească
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, şi negociatorul-şef pentru comerţ, Jamieson Greer, se vor întâlni cu „ţarul” economic al Chinei, He Lifeng, în Elveţia, în acest weekend.