Incendiile de vegetație fac ravagii în Los Angeles. Oamenii își abandonează casele și fug din mașini pentru a scăpa de foc

×
Publicitate

E stare de urgență în Los Angeles, Statele Unite, din cauza incendiilor de vegetație scăpate de sub control. Flăcările fac ravagii și se extind într-un ritm fulgerător, ajungând foarte aproape de zonele dens populate.  

Peste 30.000 de oameni au fost evacuați și mai multe școli au fost închise. Pompierii fac față cu greu flăcărilor, din cauza rafalelor de vânt extrem de puternice.

„Acesta nu este un exercițiu! Este o urgență cât se poate de reală”.

În sudul Californiei, lângă Los Angeles, imaginea este apocaliptică: cerul roșiatic, fumul gros și cenușa densă au făcut prăpăd. Oamenii au fugit din casele cuprinse de flăcări.

Bărbat: ”Inițial, nu am văzut vreo flacără sau fum. Au izbucnit dintr-o dată, apoi soția mea mi-a spus să plecăm".

Alertați, oamenii au avut puțin timp la dispoziție să își facă bagajele. Alții, aflați în trafic, au fost nevoiți să-și abandoneze mașinile, pentru că incendiul se extindea cu o forță teribilă.

Femeie: ”Polițiștii mi-au spus că trebuie să plec, așa că mi-am lăsat mașina acolo. Arde rău acolo, de aceea vin oamenii încoace”.

Alys Martinez, corespondent CBS: ”Oamenii își abandonează mașinile și merg spre ocean pentru a fi în siguranță, dar vântul se intensifică, e foarte puternic. Aerul e plin de cenușă și de fum”.

Coșmarul a început în cartierul de lux Pacific Palisades, unde locuiesc multe celebrități.

Amanda Starrantino, corespondent CBS: „În urmă cu câteva minute, aceste flăcări nu erau aici și se extind cu repeziciune. Localnicii încep să se îngrijoreze foarte tare".

Incendiul câștigă teren văzând cu ochii: flăcările pârjoleau suprafețe cât cinci terenuri de fotbal într-un singur minut. Focul s-a extins fulgerător, din Santa Monica până în Malibu.

Scene dramatice și în Altadena

Din cauza fumului dens, clădirile abia se mai puteau vedea. Unele s-au făcut scrum. Peste 200.000 de locuințe au rămas fără curent electric. Din motive de siguranță, mai multe școli au fost închise.

Sute de pompieri duc o luptă intensă, folosind avioane, elicoptere și cisterne cu apă. Dar cel mai mare inamic este vântul. Bate cu aproape 80 de kilometri pe oră, iar asta alimentează flăcările și le face să ardă necontrolat.

Mașinile abandonate în mijlocul străzilor au fost împinse de buldozere pentru ca pompierii să aibă acces în zonele care ard.

Sunt scene dramatice și în orașul Altadena, lângă Eaton Canyon. În doar câteva ore, un incendiu de vegetație izbucnit acolo și-a dublat dimensiunea, acoperind aproape 200 de hectare.

Reporteră CBS: „Într-o jumătate de oră de când suntem aici, zona s-a umplut cu mai mult fum, ceea ce va îngreuna munca echipelor care continuă să lupte cu focul, iar aceste incendii apar oriunde te uiți”.

La un azil de bătrâni din Pasadena, îngrijitorii s-au grăbit să îi scoată pe locatari în siguranță. O înregistrare video arată zeci de persoane în scaune cu rotile, mulți îmbrăcați doar cu halate subțiri și acoperiți cu pături sau cearceafuri.

Și reporterii care transmiteau din apropierea focarelor au avut dificultăți.

Jasmine Viel, KCBS: „Incendiul din ultimele ore... vedeți cât de puternic e vântul. Ne împinge la propriu. Bate dinspre sud".

Rafalele de vânt, aerul uscat și seceta din ultimele săptămâni din sudul Californiei au creat condițiile propice pentru ca incendiile să se extindă cu o asemenea forță.

Natasha Chen, corespondent CNN: ”Toată ziua am văzut astfel de flăcări pe vârful dealului, în diferite locuri. Am auzit explozii, am văzut cenușă, cărbuni și nisip împrăștiate peste tot. La căderea nopții, ne așteptăm ca rafalele de vânt să atingă cote maxime, creând o problemă și mai mare pentru pompierii aflați pe teren".

Aceste rafale foarte uscate care vin dinspre munți și coboară spre coasta orașului Los Angeles se numesc „vânturile Santa Ana". Se preconizează că în următoarele ore vor ajunge chiar și la 160 km pe oră, alimentând flăcările spre zonele mai populate din jurul Los Angeles-ului. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62510610
Un copil de 3 ani a început să plângă în avion, iar o femeie enervată a aruncat cu o sticlă în mama lui. Urmarea e șocantă

Două femei au fost puse sub acuzare după ce s-au luat la bătaie într-un avion Cathay Pacific din cauza plânsetului unui copil de 3 ani. Femeile riscă acum chiar și 5 ani de închisoare.

 

62510606
Şapte persoane au fost arestate la Lyon la o manifestaţie antifascistă de sărbătorire a morţii lui Jean-Marie Le Pen

Şapte persoane au fost arestate în urma unei adunări la apelul ultrastângii, marţi seara, în centrul Lyonului, în urma morţii lui Jean-Marie Le Pen, declară miercuri Prefectura din Rhône AFP.

62117278
Scandalul Groenlanda. Franța îl avertizează pe Donald Trump să nu amenințe ”frontierele suverane” ale Uniunii Europene

Franța îl avertizează pe Donald Trump să nu amenințe "frontierele suverane" ale Uniunii Europene.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.