În ce stare se află Regele Charles al III-lea. Camilla l-a vizitat de trei ori în două zile după o operaţia la prostată

62419476
Shutterstock

Regele Charles al III-lea, operat vineri în urma unei hipertrofii de prostată, la Londra, „se simte bine”, le-a spus vineri seara unor persoane prezente la London Clinic, regina Camilla, care l-a vizitat de trei ori în două zile, scrie presa britanică.  

Sâmbătă, regina l-a vizitat din nou pe rege, potrivit Sky News, în a doua zi a internării suveranului la London Clinic, un spital privat situat în cartierul înstărit Marylebone, unde au fost îngrijiţi în trecut prinţul consort Philip, dar şi preşedintele american John F. Kennedy sau actriţa Elizabeth Taylor.

Camila a sosit la intrarea din spate a spitalului, cu un automobil marca Audi negru, către prânz, potrivit Sky News.

Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, se reface în această clinică după ce a fost supusă „cu succes” unei operaţii abdominale la 16 ianuarie.

Ea este extrem de populară şi şi-a suspendat activităţile publice până de Paşte.

Presa britanică scrie că regele a vizitat-o chiar înainte să fie operat.

Charles urmează să respecte „o scurtă perioadă” de convalescenţă, a cărei durată nu a fost precizată.

Palatul Buckingham anunţa vineri, într-un comunicat, spitalizarea regelui - o ruptură clară faţă de trecut, când sănătatea familiei regale era învăluită în mister.

Palatul a anunţat săptămâna trecută diagnosticul de hipertofie de prostată, cu scopul de a încuraja depistarea acestei patologii foarte frecvente la bărbaţi de o anumită vârstă, în general lipsită de gravitate.

Ea poate antrena însă o deteriorare treptată a funcţionării vezicii urinare şi infecţii urinare, în lipsa unui tratament.

„Majestatea Sa ţine să le mulţumească tuturor celor care i-au adresat urări în această săptămână şi se bucură să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra sensibilizării unor probleme de sănătate publică”, sublinia vineri palatul.

Anunţarea săptămâna trecută a diagnosticului lui Charles a crescut numărul vizitelor pe pagina dedicată acestei patologi pe site-ul Sistemului britanic de sănătate publică HNS.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62420967
Cum arată petrolierul "Marlin Luanda" după ce a fost atacat de rebelii Houthi. Reacția Marii Britanii
În Golful Aden, un petrolier a fost lovit de o rachetă lansată de rebelii Houthi din Yemen, iar un incendiu a izbucnit la bord.
62420958
Ce au găsit polițiștii din SUA în telefoanele lui Florin Duduianu. Interlopul riscă peste 100 de ani de închisoare
Temutul interlop român Florin Duduianu riscă peste 100 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de un judecător districtual din California de fraudă cu carduri sociale și furt de identitate agravat.
62420980
Transportatorii români, în pericol din cauza protestelor fermierilor francezi. Cum dispar mărfuri de sute de mii de euro
Fermierii francezi care blochează șoselele și autostrăzile din Hexagon pun în pericol camioanele cu mărfuri românești, dar și pe șoferii români care transportă alimente ale unor producători din Spania și Franța.