Imagini din dronă cu dezastrul lăsat în urmă de tornada din Cehia. Mărturia unui șofer de TIR român

×
Publicitate

În Europa, imposibilul a devenit posibil. O tornadă de o putere devastatoare, nemaivăzută pe acest continent, a omorât 5 oameni şi a rănit peste 150, în Cehia.

Vârtejul uriaş a distrus clădiri şi mall-uri, a luat maşinile pe sus de parcă ar fi fost nişte cutii de conserve şi a transformat copacii în surcele. Martori nevinovaţi, zeci de şoferi români au rămas blocaţi pe autostrăzile din această ţară, după ce vijelia a rupt reţele de înaltă tensiune şi chiar a răsturnat mai multe vehicule de mare tonaj.

Tornada devastatoare a lovit localităţile din jurul oraşului Hodonin - aflat la 270 de kilometri de capitala Praga. Refugiat în locuinţă, un localnic filmează de la fereastră cum vârtejul macină totul în cale şi vine periculos spre el.

Vântul rupe întâi copacii, apoi sfărâmă gardul imobilului şi spulberă bucăţi din acoperiş - iar, în final, aruncă lemne şi zidărie spre încăperea în care se afla omul.

În întuneric, cei surprinși de tornadă în locuinţe au crezut că pentru ei vine sfârşitul. Prim-ministrul Republicii Cehe, Andrej Babiš, a numit evenimentul "apocalipsă". La fel şi alţi membrii ai cabinetului.

Tornadă Cehia

Florin Băltiță este şofer de TIR. Tornada l-a prins pe autostrada - în apropiere de Brno. Camera sa de bord a surprins momentul. Pe marginea şoselei copacii sunt frânţi, iar pe drum mai multe maşini sunt avariate ori răsturnate.

Florin Băltiță, șofer de TIR: "A început un vânt foarte puternic. Chiar nu mai puteam să înaintez, vizibilitate nu aveam absolut deloc. Câteva camioane pe autostradă au fost puse la pământ. Erau 2-3 camioane în faţa mea răsturnate."

În Hrušky, dronele poliţiei şi ale TV NOVA au surprins teribilele devastări care au rămas în urmă după trecerea stihiei.

Casele au acoperişurile smulse ori distruse. Maşinile sunt ori răsturnate, ori fărâmate de dărâmături. Peste tot sunt resturi ridicate de tornadă şi copaci dezrădăcinaţi.

"Este iadul pe pământ", a spus guvernatorul regiunii după o vizită în zonele afectate.

Mihai Anghel, președintele Asociației Românilor din Republica Cehă: "Este o situaţie de criză. Din păcate, tornada a lovit şi şcoli, au fost câteva acoperişuri smulse, şi a fost de un impact extrem de puternic mai mult pentru copii. Au fost sute de oameni răniţi, şi au fost câteva decese, din păcate."

Potrivit guvernului ceh, peste 1.000 de case au fost afectate. Pe autostrăzi traficul a fost blocat după ce stâlpii de înaltă tensiune au fost rupţi.

Daniel Chirilă, șofer de TIR: "S-a întunecat dintr-o dată totul, o vijelie foarte puternică, grindină cât oul de porumbel, mai mare, ne-am şi speriat, ne-am tras cu cabina, cu colegii, cu prelată. Am zis că poate ne sparge geamul la maşină. "

Zeci de şoferi români au fost prinşi în blocajele de pe autostradă. Unii au stat acolo peste 20 de ore - până s-a reluat traficul. Cozile de maşini s-au întins pe kilometri.

Tornada

Ionuț Păun, șofer auto-platformă: "Pe o rază de cinci kilometri în faţă, spate, unde pot să văd, sunt doar maşini. Nu a venit nimeni la noi, nu ne-a spus nimeni nimic, pur şi simplu nu a venit şi nu ne-a anunţat nimic."

Potrivit Ministerului Afacerilor de Externe, autorităţile cehe nu au anunţat până acum că printre victimele făcute de tornadă ar fi cetăţeni români.

Pe de altă parte, în România, tornada din Cehia a declanşat un semnal de alarmă. Până sâmbătă, în aproape toată ţara este valabil un cod portocaliu de vijelii puternice, grindina şi ploi abundente iar în rest este cod galben. În unele zone, vântul va avea la rafală peste 80 - 100 km/h.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62127858
Ursula von der Leyen, mesaj dur pentru Ungaria: „Această nouă lege încalcă valorile noastre”

Uniunea Europeană îşi va apăra valorile şi va acţiona împotriva legii din Ungaria care este considerată discriminatorie faţă de LGBT, a dat asigurări vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

62198017
O boală parazitară asemănătoare cancerului se răspândește de la câini la oameni

Un parazit care se poate transimte de la câini la oameni s-a răspândit deja în Canada, avertizează experții.

62198002
Ministrul Sănătății din Marea Britanie, criticat după ce a fost surprins sărutând o consilieră

Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, s-a scuzat vineri pentru că a încălcat regulile anti-COVID-19, după ce un tabloid a dezvăluit că oficialul avea o relaţie cu o consilieră, transmite AFP.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.