Imaginile surprinse din satelit după ce Rusia a început ofensiva majoră în Ucraina. „Putin nu se pregătește pentru pace”

×
Publicitate

"Rusia a început o nouă ofensivă majoră în Ucraina" - avertizează și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Stoltenberg a cerut noi contracte cu industria de apărare din țările aliate, în condițiile în care Kievul are nevoie de mai multă muniție de cât pot furniza aliații în acest moment. Miniştrii Apărării din țările aliate discută la Bruxelles despre sprijinirea Ucrainei, inclusiv despre livrarea de avioane de luptă.

Imagini din satelit dezvăluie luptele înverșunate din zona Vulhedar, pe frontul de est, unde forțele ucrainene au respins de mai multe ori asaltul rușilor. Probabil unități militare ruse, cuprinzând tancuri și transportoare blindate pot fi văzute de-a lungul șirurilor de copaci pe câmpuri dar și în zone locuite, uneori în curți sau în spatele unor clădiri.

La scurt timp după ce Evgheni Prigojin, conducătorul mercenarilor Wagner a anunțat că a cucerit o mică localitate la nord de Bahmut, Ministerul rus al Apărării a făcut același anunț, potrivit agenției TASS. Și se pare că presa de stat controlată de Kremlin a primit ordin să nu mai relateze despre acțiunile miliției Wagner.

Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării: „Voluntarii detașamentelor de asalt, cu sprijin de foc din partea unităților de rachete și artileriei grupului de trupe Sud, au eliberat așezarea Krasna Hora, din Republica Populară Donețk.”

Însă, indiferent cui i-ar reveni meritele, cucerirea satului respectiv, Krasna Hora, pune în pericol flancul stâng al liniei de apărare ucrainene din orașul Bahmut.

În patru zile, frontul s-a mutat cu aproape 2 kilometri spre vest, pretinde ministerul rus al apărării. Totuși, reușitele forțelor invadatoare vin cu prețul unor pierderi foarte grele.

Într-o serie de imagini se vede cum o echipă de asalt rusă e anihilată de un proiectil lansat de o dronă ucraineană, modificată special ca să transporte explozivi. În altă parte, tanchiștii ruși parcă uită că sunt pe un câmp minat, cu rezultate devastatoare pentru blindatele lor.

Potrivit datelor furnizate de ucraineni, doar în ultima săptămână Rusia ar fi pierdut aproape 6.500 de militari și aproape 200 de tancuri și blindate

Kremlinul nu confirmă aceste pierderi. Totuși, câțiva propagandiști ai lui Putin își arată nemulțumirea în legătură cu evoluția situației de pe front.

Yuri și Igor Girkin: „Rusia nu va câștiga. În fiecare zi, Rusia pierde câte 100 de oameni uciși și tot atâția răniți. Ce ar trebui să facem? Să ridicăm problema că puterea a fost capturată de persoane necunoscute care au pus impostori în locul lor. Să vorbim despre faptul că tot ceea ce se întâmplă e o crimă și trebuie pedepsită. Ei bine, asta e dovada că e o crimă. Deputații și senatorii ruși se tem de el (de Putin)."

Şi ministerul britanic al apărării confirma că Rusia a ajuns, în ultimele săptămâni, la un nivel de pierderi de soldați comparabil cu primele zile ale invaziei și de patru ori mai mare decât în vară, cu o medie zilnică de peste 800 de morți

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „La aproape un an de la invazie, președintele Putin nu se pregătește pentru pace. El lansează noi ofensive. Așa că trebuie să continuăm să oferim Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a câștiga. Este clar că suntem într-o cursă a logisticii. Capabilitățile cheie precum muniția, combustibilul și piesele de schimb trebuie să ajungă în Ucraina înainte ca Rusia să poată prelua inițiativa pe câmpul de luptă. Războiul din Ucraina consumă o cantitate enormă de muniție și epuizează stocurile aliate. Rata actuală în care armata ucraineană folosește muniția depășește de mai multe ori rata noastră actuală de producție.”

Tanchiştii ucraineni sunt instruiți, în Polonia, să lupte pe noile Leopard 2. Cel puțin 300 de tancuri moderne, cele mai multe Leopard 2, au fost promise de aliați pentru armata ucraineană.

Andrzej Duda, președintele Poloniei: „Am lansat un apel aliaților noștri, le-am cerut să livreze Ucrainei Leopard 2 și alte tancuri moderne. Dorim ca armata ucraineană să poată forma o întreaga brigadă de tancuri.”

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Filmul apariției obiectelor zburătoare neidentificate pe cerul SUA și al Canadei. „Nu e exclus nimic în acest moment”

După ce armata americană a doborât încă un obiect zburător neidentificat, pe scurt OZN, un comandant militar nu exclude faptul că acestea ar putea fi extraterestre.

Salvatorii s-au călăuzit după vocea unei femei timp de 17 ore și au reușit să o salveze după 7 zile, în Turcia

Peste 36.000 de oameni au murit în Turcia și Siria. Este cel mai recent bilanț al victimelor, confirmat. Trupuri fără viață sunt scoase din munții de dărâmături, dar încă se mai produc miracole.

Un băiat de 12 ani a fost scos în viaţă de sub ruinele unui bloc după șapte zile, în Turcia

Echipele de salvatori au reuşit, în mod miraculos, să extragă de sub dărâmături supravieţuitori ai cutremurelor devastatoare care au lovit Turcia şi Siria, la o săptămână după producerea acestora, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.