Gropile comune în care au fost îngropate nurci sacrificate în Danemarca ar fi contaminat apele subterane

62160404
Getty

Nurcile aflate în stare de descompunere după ce au fost îngropate în gropi comune în Danemarca în urma unei campanii de sacrificare la nivel naţional ar fi contaminat apele subterane.

Informațiile au fost făcute publice într-un raport al unei agenții guvernamentale, difuzat de postul local Radio4, conform Reuters.

Guvernul danez a dispus sacrificarea a aproximativ 17 milioane de nurci la începutul lunii noiembrie, după ce sute de ferme de blană au fost afectate de focare de coronavirus, iar autorităţile au descoperit la oameni tulpini ale virusului care suferiseră mutaţii.

Provocarea de natură logistică a îndepărtării unui număr atât de mare de animale moarte a determinat autorităţile să îngroape o parte dintre nurci în gropi dintr-o zonă militară din vestul Danemarcei, la doi metri adâncime.

Autorităţile guvernamentale au declarat ulterior că intenţionează să dezgroape nurcile după ce unele cadavre s-au ridicat la suprafaţă din gropile comune, cel mai probabil din cauza gazelor emanate în procesul de descompunere, care au împins corpurile din pământ. Mass-media a numit acest fenomen "nurci zombie".

Un studiu recent atrage atenţia că apele subterane din zonă ar putea să fi fost deja contaminate şi îndeamnă autorităţile să ia măsuri rapide, a relatat Radio4.

Raportul a fost comandat de Agenţia daneză pentru protecţia mediului la sfârşitul lunii noiembrie şi a fost realizat de institutul de cercetări Geological Survey of Denmark and Groenland şi de Universitatea Tehnică din Danemarca, a precizat Radio4.

Agenţia daneză pentru protecţia mediului nu a răspuns imediat la solicitarea Reuters de a comenta pe marginea subiectului.

În prezent, agenţia efectuează teste suplimentare pentru a evalua impactul asupra mediului al gropilor comune, inclusiv prin efectuarea unor sondări geofizice şi foraje. Instituţia a anunţat miercuri că rezultatele sunt aşteptate la începutul anului viitor.

Înaintea de îngroparea nurcilor, autorităţile au declarat că procedeul nu prezintă un risc pentru apa potabilă sau zonele protejate.

Gropile comune, păzite în permanenţă pentru a ţine oamenii şi animalele la distanţă, au stârnit nemulţumirea locuitorilor care se tem de posibile riscuri sanitare.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62151130
Marea Britanie și UE au prelungit termenul limită pentru un acord post-Brexit până duminică

Acordul post-Brexit între Marea Britanie și Uniunea Europeană rămâne în continuare în aer, după ce discuțiile de miercuri seară s-au încheiat fără rezultat.

62162949
Israelul va începe campania de vaccinare împotriva Covid-19 pe 27 decembrie

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat miercuri că ţara sa va începe administrarea vaccinurilor anti-COVID-19 pe 27 decembrie, după ce a primit un prim lot de la gigantul farmaceutic american Pfizer, informează AFP.

62116989
Germania a depăşit pragul de 20.000 de decese provocate de Covid-19. Câte cazuri sunt

Autorităţile germane au raportat un nou record de 23.679 de contagieri în ultimele 24 de ore şi 440 noi decese, după recordul de miercuri de 590 de morţi.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.