Greta Thunberg va deveni subiectul unui serial TV în Marea Britanie

62105483
Pro TV

Greta Thunberg va fi urmărită de camere de luat vederi pentru realizarea unui serial de televiziune, informează luni Press Association.

Compania britanică BBC Studios a anunţat că va realiza programul despre ''cruciada internaţională'' a activistei pentru mediu din Suedia, în vârstă de 17 ani.

Seria documentară va explora acţiunile care pot fi adoptate pentru limitarea schimbărilor climatice şi, în acelaşi timp, va prezenta ''călătoria ei către vârsta adultă''.

Producătorul executiv al BBC Studios, Rob Liddell, a declarat: ''Schimbările climatice reprezintă, probabil, cea mai importantă problemă din vieţile noastre, astfel încât pare oportun să creăm o serie cu autoritate ce explorează faptele şi ştiinţa din spatele acestui subiect complex. A putea face acest lucru împreună cu Greta este un privilegiu extraordinar, obţinând o imagine de interior despre cum este să fii o figură emblematică la nivel internaţional şi să ai unul dintre cele mai faimoase chipuri de pe planetă''.

Activista suedeză Thunberg întâlneşte oameni de ştiinţă, lideri politici şi ''grei din mediul de afaceri'', pe care îi provoacă să facă schimbări în program.

''Filmele vor prezenta, totodată, călătoria sa către vârsta adultă în timp ce continuă să se confrunte cu consecinţele din lumea reală a inacţiunii şi va împărtăşi unele dintre momentele sale liniştite, în timp ce scrie discursurile cu impact care sunt acum transmise şi analizate în întreaga lume, în timp ce duce o viaţă de adolescentă ca nimeni altcineva'', a precizat BBC Studios.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62109061
EXCLUSIV: Interviu cu pasageri aflați în carantină pe nava Diamond Princess din cauza coronavirusului
17 cetățeni români se află în continuare în carantină pe vasul de croazieră blocat într-un port din Japonia, în condiții tot mai criticate de pasagerii de pe navă.
62109034
Cod roșu de vreme rea într-o țară europeană. Avertizare făcută de MAE
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Slovenia că Agenţia locală pentru mediu a emis un cod roşu pentru întreg teritoriul ţării.
62109035
Substanța depistată în cantități uriașe în aerul din Wuhan. Ar indica un număr mult mai mare de morți
Datele indicate de platforma Windy.com arată o creștere semnificativă de dioxid de sulf deasupra orașului Wuhan, focarul epidemiei de coronavirus. Acest gaz este asociat de oamenii de știință arderii materiilor organice, relatează Daily Mail.