Giorgia Meloni transformă cadourile de la liderii lumii într-o licitație caritabilă. Obiectele neobișnuite primite

62599382
Getty

Giorgia Meloni va scoate la licitație 270 de cadouri primite de la lideri mondiali în timpul deplasărilor sale în străinătate, printre care s-ar putea număra o statuietă cu Javier Milei, președintele Argentinei,

Cadourile, evaluate împreună la aproximativ 800.000 de euro (700.000 de lire sterline), vor fi scoase la vânzare pentru cel mai mare ofertant de casa de licitații Bertolami Fine Art din Roma, a confirmat o sursă din cadrul acesteia. O dată exactă nu a fost încă stabilită, însă intenția este ca licitația să aibă loc înainte de Crăciun, iar fondurile obținute să fie donate către diverse organizații caritabile, potrivit The Guardian.

Potrivit publicației Il Foglio, obiectele sunt depozitate într-o cameră de la etajul al treilea al Palatului Chigi, sediul guvernului italian.

De asemenea, Giorgia Meloni ar intenționa să scoată la licitație și cadouri primite de predecesorii săi, care au rămas ani la rând nefolosite în aceeași încăpere.

Cadouri neobișnuite și reguli stricte privind valoarea acestora

Lista completă a cadourilor nu a fost făcută publică, însă au apărut câteva detalii în luna aprilie, când Francesco Bonifazi, politician al partidului centrist Italia Viva, a prezentat în Parlament un document de 11 pagini cu toate darurile declarate de Palatul Chigi. Acesta a ridicat semne de întrebare cu privire la respectarea plafonului legal de valoare. Conform legii, un prim-ministru nu poate păstra cadouri cu o valoare mai mare de 300 de euro.

Printre obiecte se numără o eșarfă primită de la Edi Rama, prim-ministrul Albaniei, oferită Giorgiei Meloni cu ocazia aniversării sale de 46 de ani, în luna ianuarie. Rama s-a pus în genunchi pentru a-i oferi eșarfa, în timpul unei întâlniri la o conferință privind securitatea energetică, desfășurată la Abu Dhabi.

Pe listă se mai află o rochie tradițională din Kerala, oferită de prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, în timpul summitului G20 de la Bali, în noiembrie 2022, la o lună după ce lidera de extremă dreapta a ajuns la putere. De asemenea, Meloni a primit o cutie cu bijuterii de la președintele Slovaciei, Peter Pellegrini, un serviciu de ceai din porțelan și șase sticle de vin de la premierul Ungariei, Viktor Orbán.

Alte cadouri includ un bol ceramic de la fostul președinte american Joe Biden, o tabletă de la președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, picturi în acuarelă din Republica Moldova, produse de machiaj, un skateboard și 15 covoare primite în timpul unor vizite în Libia și în alte state arabe.

Însă, poate cele mai neobișnuite cadouri sunt statuieta primită de la Javier Milei și pantofii din piele de piton albastră, cu tocuri aurii, oferiți de Kamel Al-Munajjed, directorul Consiliului de Afaceri Saudit–Italian.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Alertă la Marea Neagră. Turcia a doborât o dronă „scăpată de sub control” care se apropia de spațiul său aerian

O dronă „scăpată de sub control” a fost doborâtă luni de Turcia, după ce s-a apropiat de spațiul său aerian deasupra Mării Negre, potrivit Ministerului Apărării, citat de AFP.

SUA oferă Ucrainei garanții de securitate ”foarte puternice”, similare cu Articolul 5 al NATO. ”Suntem pe calea spre pace”

Negociatorii americani au afirmat luni că Statele Unite au oferit Ucrainei garanţii de securitate "foarte puternice", dar totuşi, în opinia lor, acceptabile pentru Rusia, relatează AFP şi Reuters.

 

Ucraina a distrus cu drone un submarin rus de 400 de mil. de dolari în Marea Neagră, dotat cu lansatoare de rachete Kalibr

Ucraina a distrus cu drone navale un submarin rusesc aflat în portul Novorossiisk de la Marea Neagră. Submarinul în valoare de 40 de milioane de dolari era dotat cu 4 lansatoare de rachete Kalibr, una dintre cele mai temute arme ale invadatorilor ruși.

 

Recomandări
Nicușor Dan, criticat dur: Speranța s-a transformat în dezamăgire. Astăzi, dezamăgirea s-a transformat în indignare

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l apăra pe șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, în urma dezvăluirilor privind participarea acestuia la reprimarea manifestanților de la Revoluția din 1989 continuă să facă valuri. 

”Laura Codruța Kovesi a Ungariei”. Maghiarii au un nou procuror șef: ”Cel mai important lider anticorupție”

Presa și societatea civilă din Ungaria o compară pe Katalin Tasnady, noul procuror șef al recent înființatei structuri anticorupție NVVH, cu românca Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.