Germania asteapta alarmata aproape 750.000 de imigranti pana la finalul anului. "Este o criza umanitara fara precedent"

×
Codul embed a fost copiat

Criza migratiei catre Europa incepe sa copleseasca tarile din vestul continentului, destinatiile predilecte ale refugiatilor. Numai in Germania, autoritatile se asteapta la 750.000 de cereri de azil pana la sfarsitul anului.

Informatia, publicata de un cotidian german, care citeaza surse guvernamentale, depaseste cu mult estimarile oficiale anterioare, de 450.000, de noi cereri de azil. Cancelarul Angela Merkel a incercat sa-i linisteasca pe nemtii, care se tem ca imigrantii le vor lua slujbele si ajutoarele sociale. Temerile de acest fel alimenteaza ostilitatea fata de migranti, majoritatea din Siria, Irak si Afganistan. In prima jumatate de an, au fost inregistrate 150 de atacuri impotriva taberelor de refugiati.

Germania se pregateste sa-si revizuiasca in crestere previziunea privind numarul de solicitanti de azil pentru 2015, care ar putea urca pana la 750.000, cifra record.

Publicatia Handelsblatt afirma, citand surse guvernamentale, ca “in loc de 450.000 de solicitanti de azil cat erau prevazuti, numarul acestora s-ar putea ridica la 750.000 in acest an - mult peste anul record 1992”. In 1992, din cauza razboiului din fosta Iugoslavie, Germania s-a confruntat cu 438.191 de cereri de azil, potrivit statisticilor Oficiului federal pentru refugiati.

Contactat de AFP, Oficiul nici nu a infirmat, nici nu a confirmat cifra evocata de Handelsblatt, dar a anuntat ca miercuri va avea loc o conferinta de presa a ministrului de interne german Thomas de Maiziere, “care se va exprima pe marginea previziunilor modificate”.

Citește și
Imigranti
Discriminati, umiliti si fortati sa se lupte pentru apa si hrana. Conditiile in care traiesc imigrantii din Orientul Mijlociu

La inceputul lui 2015, Oficiul prevedea 300.000 de cereri de azil, insa aceasta cifra a fost deja depasita la 1 august, potrivit cotidianului Die Welt, care citeaza un raport de la o reuniune a ministrilor de interne din 16 landuri federale. In acest moment, Oficiul afirma ca are inregistrate doar 258.000 de cereri de azil, insa a revizuit deja in crestere previziunile sale anuale, aducandu-le la 450.000 de cereri.

In acelasi timp, ministrul dezvoltarii al Germaniei, Gerd Mueller, a indemnat UE, in paginile publicatiei regionale Passauer Neue Presse, sa actioneze in fata acestui aflux, estimand ca Bruxellesul nu este la inaltimea crizei. “Comisia Europeana trebuie sa treaca de la “modul relaxare” la “modul urgenta”“, a afirmat acesta, subliniind ca “este nevoie de un comisar european pentru refugiati”.

Intr-un interviu acordat cotidianului Die Welt, Inaltul Comisar al ONU pentru Refugiati, Antonio Guterres, a pledat in favoarea unei mai bune repartizari a refugiatilor in Europa. “Pe termen lung, nu este in regula sa avem doar doua state in UE - Germania si Suedia - care isi asuma majoritatea refugiatilor”, a subliniat Guterres.

Potrivit statisticilor Eurostat, in 2014 Germania a primit 32,4% din totalul solicitantilor de azil sositi in UE. Depasit de acest numar, Berlinul incearca sa reduca afluxul de solicitanti de azil, in special in ceea ce priveste populatiile din Balcani, care ar reprezenta circa 40% din cererile de azil depuse in ianuarie.

Criza umanitara fara precedent

Cancelarul german Angela Merkel considera ca Uniunea Europeana va fi nevoita de acum inainte sa se ocupe de problema refugiatilor mai mult decat de alte chestiuni, cum ar fi Grecia ori stabilitatea zonei euro, intr-un interviu pe care sefa executivului de la Berlin l-a acordat duminica postului ZDF.

“Ne trebuie o politica europeana comuna in materie de azil”, a indicat Angela Merkel. De asemenea, ea a spus ca doreste ca tot la nivelul UE sa fie stabilita o lista cu tarile considerate sigure, adica acele tari unde nu se desfasoara conflicte armate si unde cetatenii nu sunt persecutati, astfel ca acestia din urma nu pot avea un motiv intemeiat pentru a se refugia in Europa, iar cererile lor de azil ar fi in consecinta respinse aproape automat. Cancelarul german a mai precizat ca doreste sa discute aceste propuneri cu presedintele francez, Francois Hollande.

Tematica azilului “ar putea fi viitorul proiect european prin care vom vedea daca suntem intr-adevar capabili sa actionam impreuna”, a subliniat ea in interviu.

Organizatia Internationala pentru Migratie (OIM) a anuntat in aceasta luna ca numarul imigrantilor ilegali din afara Europei care au sosit pe continentul european de la inceputul anului in curs a ajuns la cifra record de 237.000, de unde rezulta o criza umanitara fara precedent.  Unii dintre acesti refugiati provin din zone de conflict, precum Siria sau Afganistan, dar majoritatea vin din tari africane motivati de dorinta de a gasi un trai mai bun in Europa, ei profitand de anarhia din Libia pentru a tranzita aceasta tara, traversand apoi Marea Mediterana mai ales catre Grecia si Italia. O alta ruta, folosita in special de sirieni si afgani, este traversarea Turciei si apoi a unui portiuni din Marea Egee catre insulele grecesti.

Conform ultimelor date oficiale, in Grecia au sosit anul acesta 135.000 de imigranti clandestini, iar in Italia aproape 94.000. Pe ansamblu, cei mai multi imigranti ilegali vin din Eritreea (circa 25.000 anul acesta), Nigeria (12.000), Somalia, Siria, Gambia si Bangladesh. In timp ce in Grecia si Italia sosesc de obicei imigranti clandestini proveniti din afara Europei, Germania se confrunta la randul ei cu un val masiv de refugiati proveniti in mare parte din tarile balcanice, dar si acestia sunt motivati in special de speranta unui trai mai bun.

Turcia a salvat aproape 18.300 de imigranti de pe mare intr-o singura luna

Aproape 18.300 de imigranti au fost salvati de Turcia in Marea Egee intr-o singura luna a precizat guvernul de la Ankara, citat de France Presse. Intre 17 iulie si 17 august, 18.296 de imigranti, dintre care 5.276 in saptamana 10-17 august, au fost salvati de paza de coasta turca, a anuntat executivul intr-un comunicat. De la inceputul anului, 36.511 de imigranti au fost salvati in Marea Egee, ceea ce inseamna ca mai mult de jumatate dintre ei au fost salvati in ultima luna.

Guvernul deplange "cresterea semnificativa a numarului de imigranti (...) de la inceputul verii", care incearca sa ajunga in Grecia din Turcia, in special intre orasul turistic Bodrum si insula elena Kos. In pofida conditiilor favorabile in aceasta perioada estivala, traversarea marii ramane o incercare periculoasa pentru refugiati, care recurg la ambarcatiuni fragile. "In majoritatea cazurilor, imigrantii folosesc barci invechite, care se scufunda in mare", se mentioneaza in comunicat. Potrivit autoritatilor turce, care felicita paza de coasta pentru munca sa, rata mortalitatii in randul refugiatilor s-a redus semnificativ comparativ cu 2014 si se situeaza sub media din alte tari confruntate cu cazuri similare.

Grecia: Aproape 21.000 de imigranti sositi in doar o saptamana

Circa 20.843 de imigranti au sosit in Grecia saptamana trecuta pe mare, a anuntat, marti, Inaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, informeaza AFP.  Acest numar reprezinta aproape 50% din totalul imigrantilor sositi pe mare in Grecia in 2014, total care se ridica la 43.500, a precizat Inaltul Comisariat, subliniind ca “ritmul sosirilor nu face decat sa creasca in aceste ultime saptamani”.

Numai in luna iulie au sosit 50.242 de imigranti, mai mult decat in tot anul 2014. In ceea ce priveste cei sositi saptamana trecuta, marea majoritate provine din Siria (82%). Afganii reprezinta 14%, iar irakienii 3%. “Cea mai mare majoritate dintre cei sositi ar trebui sa primeasca statutul de refugiat”, precizeaza Inaltul Comisariat. “De o luna de zile, Inaltul Comisariat a lansat avertismente cu privire la criza crescanda a refugiatilor pe insulele grecesti”, adauga agentia Natiunilor Unite, care cere o intarire “de urgenta” a structurilor de primire pe insule si in restul teritoriului acestei tari.

Agentia le “recomanda autoritatilor grecesti sa puna in functiune o structura unica, menita sa coordoneze raspunsul de urgenta” la aceasta criza si sa “puna in aplicare un mecanism de asistenta umanitara adecvat”. Tarile europene ar trebui sa sustina Grecia in aceasta sarcina, mai subliniaza Inaltul Comisariat al ONU.

Albania si Macedonia, tari de tranzit pentru imigranti pana la portile UE

Albania si Macedonia sunt tarile balcanice de tranzit pentru imigrantii ajunsi in Grecia si de unde isi continua calatoria prin Serbia si Kosovo pana la portile UE. Gara din orasul Gevgelija, din sud-estul Macedoniei, a fost luata cu asalt de refugiati pentru a se imbarca in trenul cu ruta spre orasul Tabanovce, din nordul tarii, aflat la frontiera cu Serbia. Fiecare tren care ajunge in gara din Gevgelija, la granita Macedoniei cu Grecia, este pandit si apoi luat cu asalt de sute de imigranti, inclusiv copii mici, care aproape ca sunt striviti in imbulzeaza creata.

Politistii macedoneni spun ca, in fiecare zi, la granita Macedoniei cu Grecia ajung aproximativ 500 de imigranti. Sunt lasati sa astepte in soarele arzator ore in sir, fara pic de apa, dupa care li se permite sa mearga in gara. Sunt cinci trenuri pe zi care ajung in Gevgelija, desi ar fi nevoie de cel putin zece pentru a prelua toata multimea. Imigrantii se grabesc sa traverseze Serbia si sa ajunga la granita cu Ungaria, inainte ca soldati unguri sa finalizeze gardul care ar trebui sa ii opreasca pe imigranti in drumul lor spre Occident. Nebojsa Stefanovic, ministrul de Interne al Serbiei, a anuntat, vineri, ca aproximativ 90.000 de imigranti au patruns pe teritoriul Serbiei de la data de 1 ianuarie si pana in prezent.

 
 

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Criza imigrantilor, o problema mai dificila pentru UE decat falimentul Greciei. Indemnul lansat de Angela Merkel
Criza imigrantilor, o problema mai dificila pentru UE decat falimentul Greciei. Indemnul lansat de Angela Merkel

"Criza imigrantilor ar putea fi mai greu de solutionat pentru Uniunea Europeana decat falimentul Greciei", spune Angela Merkel.

Discriminati, umiliti si fortati sa se lupte pentru apa si hrana. Conditiile in care traiesc imigrantii din Orientul Mijlociu
Discriminati, umiliti si fortati sa se lupte pentru apa si hrana. Conditiile in care traiesc imigrantii din Orientul Mijlociu

Conditiile in care traiesc imigrantii ajunsi pe insula Kos devin "imposibile", avertizeaza organizatiile umanitare.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Varianta candidatului comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pusă sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.