Fostul președinte american Jimmy Carter este dispus să poarte negocieri de pace cu Phenianul

61704690

Jimmy Carter, fost președinte al Statelor Unite, ar fi dispus să participe la o întrevedere cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, în încercarea de a detensiona situația dintre cele două state, pe fondul programului balistic al Phenianului.

„Dacă fostul președinte Carter ar putea vizita Coreea de Nord, și-ar dori să se întâlnească cu liderul Kim Jong-un și să discute semnarea unui tratat de pace între cele două state, cât și denuclearizarea totală a statului nord-coreean”, i-ar fi spus fostul președinte în vârstă de 93 de ani profesorului de relații internaționale de la Universitatea din Georgia, Park Han-shik, informează The Guardian.

Profesorul universitar a mai precizat că fostul președinte Carter i-ar fi mărturisit, în cadrul unei întrevederi care a avut loc în Septembrie, că dorește să „contribuie la instituirea unui regim pașnic în Peninsula Coreea”.

„Vrea să își folosească experiența, vizitând Coreea de Nord, astfel încât să prevină un al doilea război coreean”, a mai spus el.

Potrivit The Guardian, afirmațiile fostului președinte Carter au înfuriat Casa Albă, care i-ar fi cerut să nu mai vorbească public despre criză, ceea ce alimentează temerile că subminează Administrația Trump, care refuză un dialog cu regimul. Presa a relatat că un oficial din Departamentul de Stat l-ar fi vizitat pe Carter la domiciliu, pentru a-i transmite solicitarea lui Trump.

Pe de altă parte, Jimmy Carter pare să nu țină cont de solicitările actualului președinte.

Într-un articol de opinie postat, săptămâna trecută, în Washington Post, Jimmy Carter a descris situația din Coreea de Nord ca fiind „cea mai mare amenințare la adresa păcii globale” și a făcut apel către Washington și Phenian să găsească o cale pentru detensionarea situației, astfel încât să ajungă „la o înțelegere pașnică, durabilă”.

El a mai precizat că toți oficialii nord-coreeni cu care s-a întâlnit, inclusiv liderul fondator Kim Il-sung, i-au spus că au dorit discuții directe cu Statele Unite, pentru negocierea unui tratat de pace, astfel încât să depășească situația de la finalul Războiului Coreean, care a avut loc între 1950 și 1953.

Carter a mai scris că, atâta timp cât regimul de la Phenian crede că supraviețuirea sa este în periocol, toate încercările de a determina Coreea de Nord să renunțe la programul nuclear vor eșua.

„Următorul pas ar trebui să fie ca SUA să se ofere să trimită o delegație de înalți oficiali la Phenian pentru discuții de pace sau să susțină o conferință internațională care să includă Coreea de Nord și de Sud, China și SUA”, a mai scris fostul președinte american.

Potrivit The Guardian, diplomația lui Jimmy Carter a fost eficientă și în trecut. În 1994, în timpul Administrației Bill Clinton, el l-a convins pe Kim Il-sung să oprească programul nuclear al țării, printr-o înțelelgere care a dus la evitarea multor conflicte cu SUA.În 2010, el a negociat eliberarea lui Aijalon Gomes, un cetățean american condamnat la opt ani de închisoare, după ce a intrat ilegal în Coreea de Nord.

Park Han-shik, care a ajuntat la organizarea vizitelor lui Carter în Coreea de Nord, în 1994 și în 2010, a precizat că a transmis Phenianului dorințele fostului președinte american de a conduce o delegație.

„Mai durează până când vom primi răspunsuri de la nord-coreeni, dar sunt sigur că o vor lua în considerare”, a mai spus.

 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61911832
Rusia acuză SUA că doar se prefac că luptă împotriva grupării Stat Islamic

Rusia a acuzat, marți, Statele Unite că doar se prefac a lupta împotriva grupării Stat Islamic și că au redus atacurile aeriene în Irak, pentru a le permite militanților să fugă în Siria, ca să încetinească operațiunea militarilor ruși din regiune.

61914493
Cutremur de 6.3 în Chile. Nu a fost emisă alertă de tsunami

Un cutremur cu o magnitudine de 6.3 s-a produs în nordul Chile, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite.

61914490
Românul rănit în atacul din Las Vegas se simte mai bine. Luca a ieșit de la terapie intensivă

Starea de sănătate a lui Luca Iclodean, românul rănit în atacul din Las Vegas, se ameliorează, el ieșind de la Terapie Intensivă, a anunțat mama acestuia, pe Facebook.

Recomandări
62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.

Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.