Forțele siriene, în stare de alertă, în așteptarea unui atac. Trump și-a anulat o vizită

×
Publicitate

Donald Trump a decis să-şi anuleze vizita în Peru şi Columbia pentru a se concentra pe răspunsul pe care SUA îl vor da presupusului atac chimic din Siria, a anunţat marţi Casa Albă.

În Siria, regimul Al Assad este în alertă, se aşteaptă la riposte aeriene, din partea americanilor şi a aliaţilor acestora. Potrivit unor observatori, prezenţi la faţa locului, forţele armate locale sunt în alertă, în toate bazele şi aeroporturile militare, iar unele obiective au fost evacuate.

Presupusul atac cu arme chimice, de sâmbătă, soldat cu zeci de morţi, a provocat numeroase apeluri pentru represalii internaţionale. Washingtonul a avertizat că nu exclude nicio opţiune.

”Atacul de la Duma este o barbarie”, a spus Donald Trump luni seară, asigurând că nu va rămâne fără consecinţe.

"Nu putem permite să se întâmple aşa ceva. Dacă e Rusia, dacă e Siria, dacă e Iran sau toate împreună, vom afla. Vom lua nişte decizii majore în următoarele 24-48 de ore", a spus Trump

Apărarea Civilă Siriană, cunoscută şi sub numele de ''Căştile Albe'', a difuzat duminica imagini sfâşietoare în care vedem copii şi adulţi sufocându-se şi pradă convulsiilor.

Reporter:Ar putea purta Vladimir Putin răspunderea pentru acest atac?
Trump: Ar putea. Şi dacă aşa stau lucrurile, vom fi intransigenţi.
Reporter: Va plăti un preţ?
Trump: Oricine ar fi responsabilul, va avea de achitat nota de plată, el sau oricine altcineva.

Ruşii, aliaţi statornici ai regimului Assad, etichetează imaginile drept o înscenare.

"Oamenii noştri nu au detectat substanţe chimice pe teren, nu au găsit cadavre, nici oameni intoxicaţi în spitale, doctorii din Douma au negat că ar fi primit pacienţi care să se plângă că au fost viziati de un atac chimic", a spus ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia.

La reuniunea Consiliului de Securitate de luni seară, ambasadorul rus şi cei occidentali au schimbat acuzaţii şi ameninţări.

"Responsabilii ruşi ale căror mâini sunt mânjite cu sângele copiilor sirieni nu pot fi ruşinaţi dacă le arătăm fotografii ale victimelor. Aşa că nici nu mai încerc să fac asta. Statele Unite sunt ferm hotărâte să-l tragă la răspundere pe monstrul care a aruncat arme chimice împotriva civililor sirieni" a susţinut Nikki Haley, ambasadorul american la ONU.

Colegul rus al ambasadorului Statelor Unite i-a dat imediat replica: ”Folosirea forţei armate sub false pretexte împotriva Siriei, unde se află trupe ruseşti la cererea legitimă a guvernului ţării, ar putea conduce la grave repercusiuni.”

"Copiii sirieni nu sunt victime colaterale, cum s-a spus, ei sunt ţinte deliberate ale acestor atacuri chimice, gândite şi înfăptuite tocmai pentru a provoca teroare. Regimul de la Damasc este angajat în terorism de stat”
, a spus Francois Delattre, ambasadorul fracez la ONU.

"Rusia este ameninţată într-o manieră impardonabilă. Tonul cu care i se vorbeşte depăşeşte orice limită acceptabilă, chiar şi pe cel din epoca Războiului Rece", a susţinut ambasadorul rus.

În aprilie 2017, Trump a ordonat bombardarea unei baze militare siriene, ca ripostă la un atac cu gaz sarin, imputat regimului Assad şi soldat cu peste 80 de morţi.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61945328
Rusia, despre o eventuală transferare secretă a lui Serghei şi a Iuliei Skripal: ”E răpire”

Ambasada Rusiei la Londra a anunţat, marţi, că orice eventuală transferare secretă a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, otrăviţi în Marea Britanie la 4 martie, va fi considerată drept răpire a unor cetăţeni ruşi.

61952242
Dezastru pentru oligarhul forțat de Putin să semneze un contract fără a-l citi

De la miliardar rus celebru la paria internațional în numai trei zile, acesta este traseul descris de Bloomberg pentru un oligarh, apropiat al lui Putin, și sancționat dur de americani săptămâna trecută.

61952436
Momentul în care un lunetist israelian împușcă un palestinian, filmat și aplaudat

Un incident petrecut în urma protestelor violente din Fâșia Gaza este investigat de armata israeliană, după ce a ieșit la iveală o înregistrare video revoltătoare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.