Fiul jurnalistei asasinate în Malta acuză guvernul de complicitate la crimă: "Am văzut bucăți din mama mea"

×
Publicitate

Fiul jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, ucisă luni în explozia unei bombe plasate sub mașina ei, a acuzat guvernul de complicitate la această crimă.

“Sunteți complici, sunteți responsabili de aceasta”, a scris pe Facebook la adresa autorităților Matthew Caruana Galizia, membru al Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigații (ICIJ), relatează Agerpres, citând AFP.

El l-a criticat pe premierul laburist Joseph Muscat și anturajul acestuia, acuzându-i că au umplut guvernul, poliția și tribunalele de “escroci”.

Daphne Caruana Galizia, în vârstă de 53 de ani, aflată la originea acuzațiilor de corupție care au provocat alegeri anticipate în iunie în Malta, a fost ucisă într-o puternică deflagrație în urma căreia autoturismul său a fost propulsat pe un teren vecin.

“Nu voi uita niciodată cum alergam în jurul vâlvătaiei de pe câmp, încercând să deschid ușa în timp ce claxonul continua să sune (...). M-am uitat pe jos și am văzut bucăți din mama mea peste tot în jur”, a povestit Matthew Caruana Galizia.

“Iată cum arată un război și trebuie ca acest lucru să se știe. (...) Suntem un popor în război împotriva statului și a crimei organizate, care nu se disting unul de celălalt”, a adăugat el.

Luni seara, mii de persoane s-au reunit spontan, cu lumânări în mână, la Sliema, lângă La Valletta, pentru a aduce un omagiu fostei jurnaliste, devenite, potrivit publicației Politico, “un WikiLeaks întreg într-o singură femeie”.

De altfel, Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, și-a exprimat deja indignarea pe Twitter, promițând o recompensă de 20.000 de euro pentru orice informație ce ar duce la condamnarea asasinilor jurnalistei.

Caruana Galizia a lucrat ca publicist la mai multe instituții media din Malta, dar era cunoscută mai ales pentru blogul în care a denunțat mai multe cazuri de corupție.

La începutul lunii iunie, Partidul Muncii condus de Joseph Muscat, la putere din 2013, a obținut victoria în alegerile legislative anticipate convocate în urma unei serii de scandaluri în care au fost implicați apropiați ai acestuia și în dezvăluirea cărora Caruana Galizia a avut un rol central.

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61915944
Primărița din Italia care a spus despre români că se comportă ca ”niște animale”, amenințată cu moartea

Anna Maria Cisint, primărița din localitatea Monfalcone care a spus despre români că ”se comportă ca niște animale” și i-a trimis acasă, în țara lor, spune că a primit amenințări cu moartea.

61915924
Importanţi lideri separatişti, arestați de justiţia spaniolă pentru ”răzvrătire”

Doi importanţi lideri separatişti, inculpaţi de ”răzvrătire”, au fost plasaţi de justiţia spaniolă în arest preventiv, o decizie în urma căreia au fost anunţate manifestaţii marţi în Catalonia, relatează AFP.

61915923
Uraganul Ophelia a fost retrogradat și a devenit furtună. Rafalele au ajuns în Scoția și Anglia

După ce luni a lovit în forţă Irlanda, uraganul Ophelia, între timp retrogradat la stadiul de furtună, mătură în aceste ore Scoţia şi Anglia.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.