Ex-director Credit Suisse și banca elvețiană, inculpați pentru o masivă spălare de bani din trafic de droguri

62164568
Getty

Un fost director al Credit Suisse și compania în sine au fost puși sub acuzare de procurorii elvețieni pentru că nu ar fi luat măsuri pentru a împiedica o masivă spălare de bani de 16 milioane de franci.

Sumele importante proveneau de la o rețea de trafic de droguri din Bulgaria.

„Credit Suisse este acuzată că a eşuat în luarea tuturor măsurilor organizaţionale care erau întemeiate şi obligatorii pentru a preveni spălarea de active aparţinând şi aflate sub controlul unei organizaţii criminale", a informat biroul procurorului general din Elveţia, porivit Bloomberg și Agerpres.

În replică, reprezentanții Credit Suisse, a doua mare bancă din Elveţia, s-au declarat surprinși de decizia de trimitere în judecată, într-o anchetă care a durat mai mult de 12 ani. Banca a respins acuzaţiile care i-au fost aduse şi s-a declarat convinsă că fostul său angajat este nevinovat.

Cazul datează din 2008, când procurorii au demarat o investigaţie asupra unui sportiv bulgar, care a devenit traficant de droguri. Pe parcursul următorilor şapte ani, investigaţia a fost extinsă pentru a-i include şi pe partenerii bulgarului, un fost angajat al Credit Suisse şi banca elveţiană.

Potrivit procurorilor, fostul manager de la Credit Suisse, o femeie căreia nu i-a fost dezvăluită identitatea, a fost trimisă în judecată pentru managementul său în relaţiile de afaceri cu organizaţia criminală din Bulgaria. Potrivit actului de acuzare, femeia a ajutat organizaţia criminală să spele 16 milioane de franci, utilizând structuri de credit de tip "back-to-back".

Procurorii elveţieni pot trimite în judecată băncile în cazul în care cred că instituţiile nu au făcut suficiente demersuri pentru a identifica clienţii care au legături evidente cu activităţile ilegale. În urmă cu o lună, judecătorii elveţieni au ordonat grupului bancar francez Societe Generale să restituie 150 milioane de dolari depozitaţi de Allen Stanford, un om de afaceri american condamnat pentru fraudă în 2012.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62164557
Ambasadorul Luca Niculescu: ”O surpriză foarte plăcută la chioșcul de ziare: Pif a reapărut”

O revistă de benzi desenate foarte iubită în România în perioada comunistă, ”Pif”, a fost relansată în Franța, iar primul număr din noua ediție a ajuns deja la chioșcurile de presă.

62107099
O echipă de oameni de știință s-ar putea deplasa în ianuarie în Wuhan pentru a investiga originile SARS-CoV-2. Ce spune China

O echipă de 10 oameni de știință s-ar putea deplasa în luna ianuarie în orașul chinez Wuhan pentru a investiga originile Covid-19, a declarat Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

62164533
Vladimir Putin spune că dacă ar fi vrut să-l otrăvească pe Aleksei Navalnîi, acesta era mort deja

Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că opozantul său numărul unu Aleksei Navalnîi nu a fost otrăvit de către serviciile speciale (FSB), pentru că altfel ar fi fost mort, relatează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.