Europa se topește de căldură. În Italia au fost emise alerte roşii pentru 16 oraşe

62366246
Profimedia

Căldura extremă continuă să afecteze sudul Europei, iar în Italia au fost emise alerte roşii pentru 16 oraşe, care indică riscuri chiar şi pentru oamenii sănătoşi.

Alertele se aplică pentru zilele următoare zonelor turistice, între care Roma, Florenţa şi Bolonia, relatează BBC.

Săptămâna viitoare sunt aşteptate în continuare temperaturi ridicate în Europa, pe măsură ce se apropie un alt val de căldură.

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) spune că Italia, Spania, Franţa, Germania şi Polonia ar putea înregistra condiţii extreme.

ESA monitorizează temperaturile pe uscat şi pe mare prin sateliţii săi.

Perioadele de căldură intensă apar în cadrul modelelor meteorologice naturale, dar la nivel global ele devin din ce în ce mai frecvente, mai intense şi durează mai mult ca efect al încălzirii globale.

Guvernul italian a sfătuit pe oricine din zonele acoperite de alertele roşii de sâmbătă să evite expunerea directă la soare între orele 11:00 şi 18:00 şi să aibă grijă în special de persoanele în vârstă sau cele vulnerabilile.

Între timp, Grecia a înregistrat temperaturi de 40 de grade C sau chiar mai mari în ultimele zile.

Acropole, cea mai populară atracţie turistică a ţării, a fost închisă în cele mai calde ore de vineri, pentru a proteja vizitatorii.

De asemenea, în ţară există temeri de un risc mai mare de incendii, mai ales în zonele cu vânt puternic.

Grecia a suferit incendii majore în 2021 într-un alt val de căldură excepţional. Temperaturile ridicate au ajuns şi în părţile centrale ale Europei, Germania şi Polonia fiind printre ţările afectate, potrivit News.ro.

„Cerberus” face ravagii

Biroul meteorologic din Republica Cehă a emis un avertisment că temperaturile din weekend ar putea depăşi 38C, ceea ce este excepţional de ridicat pentru ţară.

În Marea Britanie, totuşi, sâmbătă sunt aşteptate averse puternice şi rafale de vânt în anumite părţi ale Angliei.

Meteorologii au spus că acest lucru este determinat de faptul că deplasarea spre sud a curentului care alimentează vremea caldă din Europa atrage şi sistemele de joasă presiune în Marea Britanie, aducând vreme instabilă şi mai rece.

Actualul val de căldură din Europa a fost numit Cerberus de către Societatea Italiană de Meteorologie, după monstrul cu trei capete care apare în Infernul lui Dante.

Meteorologii italieni avertizează că următorul val de căldură, numit Charon după vâslaşul care aduce suflete în infernul din mitologia greacă, ar putea împinge temperaturile din nou peste 40C săptămâna viitoare.

Valurile de căldură sunt, de asemenea, observate în unele părţi din SUA, China, Africa de Nord şi Japonia.

Ministerul grec al Culturii a anunţat închiderea Acropolei vineri, între orele 12:00 şi 17:00 (9:00-14:00 GMT), afirmând că măsuri similare vor urma probabil sâmbătă.

Complexul se află pe un deal stâncos, fără umbră, unde temperaturile sunt de obicei mai ridicate decât în zonele înconjurătoare.

Mai multe alte obiective turistice din jurul Stâncii Sacre, pe care se află Acropole, au rămas deschise pe tot parcursul zilei.

În ultimele zile, Crucea Roşie Greacă a fost desfăşurată pentru a furniza sticle de apă şi pentru a ajuta oamenii care simt greaţă şi ameţeală din cauza căldurii.

Oamenii au fost sfătuiţi să bea cel puţin doi litri de apă pe zi şi să evite cafeaua şi alcoolul, care sunt deshidratante.

Luna trecută a fost cea mai fierbinte iunie din istorie, potrivit serviciului UE de monitorizare a climei, Copernicus.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Europa a fost de 48,8 C, în Sicilia, în august 2021.

Vremea extremă rezultată din încălzirea climei ”devine, din păcate, noua normalitate”, a avertizat Organizaţia Mondială de Meteorologie (OMM).

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Incendiu uriaș în insula iberică La Palma. Peste 140 de hectare de pădure au luat foc, iar 500 de oameni au fost evacuați

Un incendiu de pădure în insula spaniolă La Palma a forţat evacuarea a cel puţin 500 de persoane, au declarat sâmbătă autorităţile, în prima criză naturală pe insulă produsă de la o erupţie vulcanică din 2021, transmite Reuters.

O rachetă balistică intercontinentală nord-coreeană s-a prăbușit în Rusia. Care sunt primele informații

Rusia investighează dacă o rachetă balistică intercontinentală nord-coreeană s-a prăbuşit în apele sale în timpul unui test de lansare efectuat miercuri, a declarat presa de stat, citat de ministrul adjunct de Externe Andrei Rudenko, transmite Reuters.

 

Suedia autorizează arderea Torei şi Bibliei în faţa sediului Ambasadei Israelului la Stockholm

O persoană va arde, sâmbătă, Tora şi Biblia în faţa Ambasadei Israelului la Stockholm, după ce câteva pagini dintr-un exemplar al Coranului au fost incendiate în faţa Marii Moschei din capitala suedeză.

Recomandări
Bilanțul PNRR prezentat de Dragoș Pîslaru. Ce investiții și reforme au fost realizate din banii europeni

 Dragoș Pîslaru (MIPE) a făcut un bilanț al PNRR și a transmis că programul nu a "distrus" România, a finanţat modernizarea ei și că reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

„Concesia” anunțată de Kremlin în timpul vizitei emisarilor lui Donald Trump în Ucraina. Ordinul dat de Vladimir Putin

Vladimir Putin a ordonat încetarea atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, cu ocazia vizitei preconizate a emisarilor americani Jared Kushner şi Steve Witkoff în capitala ucraineană, a anunţat sâmbătă, 5 septembrie, Kremlinul.