Erdogan: „Dacă se extinde războiul la Marea Neagră va fi un dezastru pentru regiunea noastră”

62346853
Getty

Soluţia exportului cerealelor ucrainene la Marea Neagră ”depinde de ţările din Occident care trebuie să-şi respecte promisiunile”, cere preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

”Cred că o soluţie poate să fie găsită”, a subliniat el, evocând o convorbire la telefon recentă cu omologul său rus Vladimir Putin, care a refuzat să prelungească Acordul de la Istanbul din iulie 2022 privind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră, garantat de ONU şi Turcia, care a expirat la 17 iulie.

”Săptămâna trecută, în cursul unei convorbiri la telefon cu domnul Putin, noi am luat la cunoştinţă cerinţele Rusiei”, a anunţat marţi seara preşedintele turc, fără să prezinte vreun detaliu, în faţa Conferinţei Ambasadorilor la Ankara, scrie news.ro.

”Soluţia acestei probleme depinde de respectarea de către ţările din Occident a promisiunilor lor. Măsurile care ar fi permis transformarea atmosferei pozitive creată de către «Iniţiativa Mării Negre» într-un armistiţiu şi apoi într-un acord de pace pe termen lung nu au fost luate”, a acuzat el.

Rusia a cerut ridicarea obstacolelor legate de sancţiunile impuse de Occident exportului produselor agricole ruseşti şi fertilizatorilor.

”Poziţia noastră aici este clară”, a subliniat Erdogan, care l-a sunat pe Putin săptămâna trecută cu scopul de a ”evita escaladarea”.

”Dacă se extinde războiul la Marea Neagră va fi un dezastru pentru regiunea noastră”, a avertizat el.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62374754
Momentul îngrozitor în care un aparat de la o sală de forță zdrobește gâtul unui bărbat. Imaginile sunt greu de privit VIDEO

Un brazilian are sub 1% șanse de a mai merge vreodată, după ce un aparat de la o sală de forță i-a zdrobit gâtul. Imaginile îngrozitoare ale incidentului au fost surprinse de camerele de supraveghere.

 

62320383
Taiwan raportează că zece avioane ale forțelor aeriene chineze au intrat miercuri în zona de apărare aeriană taiwaneză

Zece avioane ale forțelor aeriene chineze au intrat miercuri în zona de apărare aeriană a Taiwanului însoțind cinci nave de război chineze angajate în patrule de „pregătire pentru luptă”, a declarat Ministerul Apărării al insulei, scrie Reuters.

62374747
Galleria Vittorio Emanuele II din Milano, vandalizată sub privirile uluite ale turiștilor. Ce a apărut pe fațadă VIDEO

Grafferi au escaladat şi au inscripţionat intrarea impunătoare din piatră a Galleria Vittorio Emanuele II, prestigiosul centru comercial din Milano.

 

Recomandări
Luca niculescu
A început ședința de învestire a Guvernului. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu a ajuns în Parlament pentru votul de învestitură, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.