Dupa aproape un an petrecut in spatiu, Scott Kelly si Mikhail Kornienko s-au intors pe Terra. VIDEO: aterizarea astronautilor

61780508

 Cosmonautul Mikhail Kornienko si astronautul Scott Kelly au avut nevoie de ajutor pentru a iesi din capsula Soyuz TMA-18M la bordul careia s-au intors miercuri pe Pamant dupa 340 de zile petrecute in spatiu, transmite Agerpres.

 Agentia spatiala rusa, Roscosmos, anuntase anterior ca cei doi vor fi lasati sa iasa singuri din capsula spatiala, simuland astfel o asolizare pe Marte unde nimeni nu-i va astepta pe astronauti pentru a-i ajuta sa se deplaseze dupa o lunga calatorie prin spatiu, relateaza agentia TASS.

Cu toate acestea, Kornienko si Kelly nu au reusit sa faca acest lucru fara ajutor. ''Specialistii serviciului de evacuare si cautare i-au ajutat pe astronauti sa iasa din capsula", a spus
Roscosmos.

Aterizare Scott Kelly si Mikhail Kornienko

Impreuna cu ei, s-a intors din misiune si Sergey Volkov, care a petrecut 182 de zile la bordul Statiei spatiale internationale (ISS). El a parasit primul capsula, urmat de Kelly si Korniyenko.

Imediat dupa aterizare au fost prevazute mai multe teste medicale, necesare pentru a studia capacitatea fiziologica a organismului uman de a rezista la misiuni indelungate in spatiul extraterestru.

Aterizare Scott Kelly si Mikhail Kornienko

Mikhail Kornienko si Scott Kelly si-au inceput misiunea pe orbita in 27 martie 2015. Scott Kelly a fost primul astronaut american care a petrecut aproape un an in spatiu fara intrerupere si cel mai mult timp cumulat petrecut in spatiu dintre astronautii americani - 520 de zile. Kornienko a acumulat 516 zile in spatiu din doua zboruri, iar Volkov - 548 din trei zboruri. Recordul de cel mai lung timp petrecut in spatiu fara intrerupere este detinut de rusul Valery Polyakov cu 437 de zile (1995).

In total, 10 astronauti si cosmonauti reprezentand sase natiuni diferite (Statele Unite, Rusia, Japonia, Danemarca, Kazahstan si Marea Britanie) s-au aflat la bordul statiei spatiale in timpul acestei misiuni de un an.

Aterizare Scott Kelly si Mikhail Kornienko

In acest interval, echipajul a efectuat aproape 400 de investigatii, in special in vederea pregatirii unei misiuni NASA cu echipaj uman spre planeta Marte, proiect intitulat ''America's Journey to Mars''. Kelly si Kornienko in special au participat la o serie de studii, inclusiv cercetarea modului in care corpul uman se adapteaza la imponderabilitate, izolare, radiatii si stresul unui zbor de lunga durata in spatiu. Fratele geaman identic al lui Kelly, fostul astronaut al NASA Mark Kelly, a participat la studii identice paralele pe Pamant pentru a-i ajuta pe oamenii de stiinta sa compare efectele sederii in spatiu asupra corpului si mintii, pana la nivel celular, scrie NASA pe site-ul sau.

Unul dintre proiectele speciale de cercetare a vizat modificarile care apar atunci cand fluidele corporale se muta in partea superioara a corpului in timpul imponderabilitatii. Aceste schimbari pot fi asociate cu modificari vizuale si o posibila crestere a presiunii intracraniene, care sunt provocari semnificative ce trebuie sa fie intelese inainte de extinderea explorarii de catre om dincolo de orbita Pamantului. Studiul utilizeaza dispozitivul rus Chibis pentru a trage fluidele inapoi in picioare, in timp ce ochii subiectului sunt observati pentru a urmari orice modificari. Microgravitatia duce la cresterea fluidului cefalo-rahidian in jurul nervului optic, ceea ce afecteaza vederea. Scott Kelly a recunoscut de altfel la intoarcerea pe Terra ca are mici probleme de vedere legate de imponderabilitate. Se cunosc deja efectele absentei gravitatiei asupra muschilor si a scheletului, masa musculara si densitatea osoasa scazand. De aceea astronautii trebuie sa faca regulat exercitii fizice.

Aterizare Scott Kelly si Mikhail Kornienko

Inaintea plecarii in spatiu le-au fost prelevate astronautilor esantioane de fluide corporale, actiune repetata in timpul misiunii si care va continua mai mult de un an dupa revenirea lor pe Pamant.

NASA si Roscosmos vor continua aceste cercetari asupra fluidelor corporale cu viitoare echipaje pe statia spatiala.

Dupa revenirea pe Pamant a astronautilor Kelly, Korniyenko si Volkov, misiunea permanenta pe ISS va continua cu americanul Timothy Kopra la comanda in locul lui Kelly, rusul Yuri Malenchenko (Roscosmos) si britanicul Timothy Peake (Agentia Spatiala Europeana, ESA). in 19 martie astronautul american Jeff Williams si cosmonautii Oleg Skripochka si Alexei Ovchinin vor porni spre ISS la bordul unei capsule Soyuz TMA-20M in cadrul aceleiasi Expeditii 47.

Aterizare Scott Kelly si Mikhail Kornienko

Conform site-ului NASA, Statia Spatiala Internationala este punctul de intalnire al stiintei, tehnologiei si inovatiei umane, care permite oamenilor de stiinta sa testeze noi tehnologii si sa faca progrese in domeniul cercetarii care nu sunt posibile pe Pamant. Aceasta a fost ocupata in mod continuu din noiembrie 2000 si, de atunci, a fost vizitata de mai mult de 200 de persoane si de o varietate de nave spatiale internationale si comerciale. Statia spatiala ramane rampa de lansare pentru urmatorul salt urias al NASA in explorarea spatiului, ce va include viitoare misiuni pe un asteroid si pe Marte.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Si-a construit un imperiu in lumea fitness-ului la 24 de ani. Cum arata femeile pe care le-a ajutat sa slabeasca

Kayla Itsines are doar 24 de ani, dar a devenit o adevarata senzatie pe Instagram dupa ce a inceput sa posteze imagini cu transformarile clientelor sale. Este antrenoarea personala a Jessicai Alba si a ingerasului Victoria’s Secret Candace Swanepoel.

Discurs dur al Statelor Unite la adresa Chinei. "Actiunile vor avea consecinte"

 Ministrul american al apararii, Ashton Carter, a avertizat marti China in legatura cu ceea ce el a numit actiuni 'agresive' in Marea Chinei de Sud si a spus ca toate acestea ar putea avea consecinte, relateaza Reuters, citata de Agerpres.

Targul de iahturi din Dubai. Cum arata ambarcatiunea de 20 de mili. de euro cu cinematograf la interior si piscina exterioara

Pretul petrolului a luat-o la vale, dar asta nu inseamna mai putin rasfat in Emiratele Arabe Unite. Targul de iahturi care si-a deschis recent portile in Dubai ofera chiar o demonstratie in acest sens.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.