Droguri "deosebit de periculoase", găsite pe plajă. Ar fi vorba de peste 100 kg

62035489

O anchetă a fost deschisă în Franţa după descoperirea unor pungi cu stupefiante, inclusiv cocaină, eşuate pe mai multe plaje de la Atlantic, a anunţat duminică Parchetul din Rennes.

Începând cu 4 noiembrie, "ambalaje suspecte au fost găsite'' în diverse locuri pe o porţiune întinsă de pe coasta franceză a Atlaticului, în regiunea Saint-Nazaire (vest) până în zona bască (sud-vest), precizează instituţia într-un comunicat.

"O primă analiză arată că aceste ambalaje eşuate sunt de fapt pungi care conţin narcotice, în special cocaină, prezentând un grad ridicat de puritate" şi, prin urmare, "deosebit de periculoase", adaugă textul.

"Până în prezent, a fost recuperată o cantitate foarte importantă de stupefiante", subliniază parchetul, care aminteşte că "orice descoperire trebuie să fie adusă imediat la cunoştinţa poliţiei sau a jandarmeriei fără nici o manipulare".

Faptul de a transporta acest tip de produs constituie o infracţiune pedepsită cu 10 ani închisoare.

"Conţinutul şi ambalajul pot fi periculoase pentru sănătate", susţin jandarmii. Aceste pungi pot prezenta un pericol ''la atingere'' sau pot provoca "vapori".

În regiunea Bordeaux, trecătorii au descoperit încă de joi mai multe pachete de cocaină pe plajele La Teste şi Arcachon. Este vorba despre "cantităţi importante", potrivit Parchetului din Bordeaux.

În total, au fost recuperate cel puţin 120 de kilograme de droguri, potrivit ziarului regional Sud-Ouest.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scene șocante! Și-a învins adversarul în ring, iar apoi a urmat ”măcelul”
VIDEO Scene șocante! Și-a învins adversarul în ring, iar apoi a urmat ”măcelul”
Citește și...
62091289
Român arestat de FBI în Statele Unite. Suma uriaşă pe care o luase din bancomate
Un român în vârstă de 37 de ani a fost arestat de agentii FBI în Statele Unite, după ce l-au prins instalând skimmer și camere de supraveghere pe bancomate.
62091287
Un boxer australian a decedat după un pumn primit la antrenament
Boxerul australian Dwight Ritchie a decedat, sâmbătă, la Melbourne, la vârsta de 27 de ani, după ce a primit un pumn la un antrenament, informează lequipe.fr.
62091211
Buncăr antiatomic redeschis în Rusia. La ce va fi folosită construcția înfiorătoare
Un buncăr antiatomic de pe vremea Uniunii Sovietice a devenit obiectiv turistic.