Două persoane au fost rănite în Portland după ce polițiștii federali au deschis focul, în timpul unui control rutier

×
Publicitate

În Statele Unite, două persoane au fost rănite în Portland de focuri de armă ale polițiștilor federali.

Incidentul ar putea alimenta tensiunile după ce, cu o zi înainte, la Minneapolis, o femeie a fost împușcată mortal de un agent de la serviciul imigrări.

Autoritățile rămân în alertă. Guvernatorul statului Minnesota a făcut apel la calm și le-a cerut protestatarilor să evite violențele.

Biroul FBI din Portland a deschis o anchetă după ce un bărbat și o femeie au fost împușcați de agenți federali în timpul unui control rutier. Una dintre victime a sunat la serviciul de urgență pentru a cere ajutor.

Agenții susțin că persoanele din mașină ar fi încercat să-i lovească cu vehiculul, iar unul dintre ofițeri a tras în legitima apărare, o relatare similară cu cea furnizată după atacul recent din Minneapolis. Potrivit autorităților federale, agenţii poliţiei de frontieră încercau să-l prindă pe pasagerul maşinii, un venezuelean fără acte, care ar avea legături cu o grupare acuzată de prostituție.

Între timp, unii locuitori din Minneapolis sunt în doliu, alții protestează după ce o femeie a fost împușcată mortal de un agent de la Serviciul pentru imigrație. În semn de protest, locuitorii au instalat baraje improvizate aproape de locul incidentului, pentru a bloca accesul mașinilor.

Tim Walz, guvernatorul statului Minnesota: „Nu vom câștiga prin violență. Vom câștiga prin justiție, prin compasiune."

JD Vance, vicepreședintele SUA: „Acel agent este protejat de imunitate. Își făcea meseria.”

Michael Freeman, fost procuror: „Vicepreședintele SUA se înșală! Sunt cazuri în care se invocă imunitatea federală, dar nu cred că se aplică în acest caz. Avem de-a face cu un ofițer rebel care a acționat în mod malițios și a ucis o femeie de 37 de ani, în sânge rece. Nu avea niciun motiv să se teamă pentru viața sa, nu avea niciun motiv să folosească arma și nu ar fi trebuit să o facă.”

Victima, Renée Nicole Good, avea trei copii şi era născută în Statele Unite. Potrivit guvernului american, femeia de 37 de ani ar fi încercat să lovească cu maşina agenţi ai Serviciului pentru imigrație. Versiunea celor de la Washington este puternic contestată de autorităţile din Minneapolis.

Administraţia Trump a anunțat că va trimite în statul Minnesota peste 100 de ofițeri ai Agenţiei americane de protecţie a frontierelor. Trupele vor fi redirecționate de la operaţiunile desfășurate în Chicago şi New Orleans.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62604792
Pixelul roșu. Cum a descoperit AI un alpinist dispărut în Alpi, într-o poză oarecare. Era invizibil pentru ochiul uman
Căutarea zonelor îndepărtate în căutarea drumeților și alpiniștilor dispăruți poate dura săptămâni și uneori luni pentru salvatori. Inteligența artificială poate face treaba în câteva ore în unele cazuri - și poate salva vieți.  
62604788
X a limitat editarea imaginilor cu AI în Grok, după scandalul deepfake-urilor sexuale. Doar abonații pot folosi serviciul
Platforma X a lui Elon Musk a restricționat editarea imaginilor cu ajutorul instrumentului său de inteligență artificială, Grok, doar pentru utilizatorii plătitori, după ce a fost criticată pentru că permitea crearea de deepfake-uri sexualizate.
62604751
Un „munte” de gunoaie s-a prăbușit într-un oraș din Filipine, 100 de oameni au fost îngropați de vii | FOTO & VIDEO
Cel puțin doi oameni au murit, iar alții 36 au fost dați dispăruți după ce un ”munte” de gunoi s-a prăbușit peste un oraș cu aproape un milion de locuitori din Filipine. Potrivit autorităților, circa 100 de persoane au fost îngropate de vii.