Trump vrea să trimită Garda Națională în alte două orașe. Președintele SUA a dezmințit și zvonurile despre sănătatea lui

×
Publicitate

După câteva zile fără apariții publice, președintele Donald Trump a avut multe de rezolvat. A declarat că este pregătit să trimită trupele din Garda Națională la Chicago și Baltimore ca să combată criminalitatea.  

A spus că mută comandamentul forțelor spațiale în Alabama, din Colorado, pentru că nu îi place cum se votează acolo.

Și a dezmințit zvonurile propagate pe rețelele de socializare că ar fi murit.

Președintele Donald Trump anunță că este pregătit să ordone autorităților federale să se mobilizeze și să combată criminalitatea din Chicago și Baltimore, în ciuda opoziției ferme a liderilor aleși și a multor locuitori din ambele orașe.

Donald Trump: „Ei bine, mergem acolo. Nu am spus când mergem. Când pierzi, uite, am o obligație. Asta nu este o chestiune politică. Am o obligație.”

Așadar, după zile de speculații, Donald Trump confirmă planul de a trimite la Chicago personal militar înarmat din Garda Națională pentru a ajuta la combaterea infracționalității.

Donald Trump: „Chicago este acum o gaură de iad.”

De cealaltă parte, guvernatorul statului Illinois a anunțat că va lupta în justiție împotriva desfășurării trupelor federale.

Guvernator J.B. Pritzker / D-Illinois: „Președintelui Statelor Unite îi place să iasă la televizor și să mă roage să îl sun eu și să îi cer trupe. Consider asta extrem de ciudat, având în vedere că orașul Chicago nu vrea trupe pe străzile sale.”

În aceeași conferință de presă, după câteva zile fără apariții publice, președintele Trump a anunțat că va muta comandamentul forțelor spațiale din Colorado, unde l-a mutat predecesorul său, Joe Biden, în Alabama, așa cum intenționa încă din primul său mandat prezidențial.

Donald Trump: „Sunt încântat să anunț că sediul Comandamentului Spațial al SUA se va muta într-un loc minunat numit Huntsville, Alabama. Iubim Alabama. Am câștigat acolo doar cu aproximativ 47 de puncte. Nu cred că asta mi-a influențat decizia, nu-i așa?”

Anunțând mutarea, președintele a spus că are o „mare problemă” cu statul Colorado din cauza votului prin corespondență. Trump a susținut multă vreme, fără dovezi clare, că votul prin corespondență sporește frauda și că are de gând să-l interzică.

Donald Trump: „Problema pe care o am cu Colorado, una dintre cele mari, este că acolo votează prin corespondență. Au trecut complet la votul prin corespondență. Așadar, automat, au alegeri corupte.”

Pe de altă parte...

Reporter: „A fost un trend viral pe rețelele sociale, în weekend. Cum ați aflat că se susținea că ați murit? Ați văzut asta?”

Donald Trump: „Nu.”

Reporter: „Pentru că oamenii nu v-au văzut în public câteva zile. 1,3 milioane de interacțiuni ale utilizatorilor online, până sâmbătă dimineață, erau despre moartea dumneavoastră...”

Donald Trump: „Biden nu ar fi făcut conferințe de presă luni de zile. Nu îl vedeați, dar nimeni nu a spus vreodată că ar fi fost ceva în neregulă cu el, deși știm că nu era într-o formă grozavă. Ei bine, sunt știri false, știți, pur și simplu asta. Atât de fals. De asta mass-media are atât de puțină credibilitate.”

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62572259
Beijingul și-a etalat triada de descurajare nucleară. Analist: Chinezii nu fac parade foarte des, dar când o fac, nu se joacă

Președintele chinez Xi Jinping a arătat lumii care este forța militară a țării sale. S-a folosit de împlinirea a 80 de ani de la victoria asupra Japoniei, la sfârșitul celui de al doilea război mondial.

62572211
Ce spun experții militari despre parada din China, o demonstrație de putere rar văzută până acum

Experții militari declară la unison că această paradă militară din China a fost o demonstrație de forță. 

62572209
Margaret Atwood ironizează cenzurarea cărţii sale „Povestea slujitoarei” în Canada. „Crede că sunteţi nişte copii proşti”

Scriitoarea Margaret Atwood a reacţionat la decizia unei administraţii şcolare din Alberta, Canada, de a retrage cea mai faimoasă operă a sa, „The Handmaid's Tale”, al cărei conţinut ar fi prea explicit din punct de vedere sexual.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.