„Statele Unite, reprezentate de mine, președintele vostru, ar fi trebuit să primească Premiul Nobel pentru Pace, dar nu a fost așa”, a spus președintele american în timpul unui miting la Syracuse, în nord-estul SUA. „Nu am auzit niciodată de această persoană. Nimeni nu a auzit”, a adăugat Trump, referindu-se la câștigătoarea premiului de anul acesta, potrivit News.ro.

Trump a lansat un atac virulent la adresa Norvegiei la câteva ore după ce Comitetul Nobel a acordat premiul din acest an lui Navi Pillay, o fostă judecătoare a Curții Penale Internaționale care a coordonat un raport al ONU în care se concluziona că Israelul a comis un genocid în Gaza.

Trump critică dur Norvegia după decizia Comitetului Nobel

„Este o pată de neșters asupra Norvegiei și a celor care au luat această decizie rușinoasă și jenantă. Premiul Nobel pentru Pace a fost discreditat pentru totdeauna de o mână de ideologi radicali care sunt împotriva democrației și care sunt, de fapt, dușmani ai civilizației”, a mai declarat el.

Republicanul în vârstă de 80 de ani, care a declanșat un război împotriva Iranului și a dispus capturarea fostului lider al Venezuelei, Nicolas Maduro, de către forțele speciale americane, a afirmat încă o dată că merită distincția pentru că a rezolvat opt conflicte, o cifră în mare măsură fantezistă. El a mai afirmat că a ajutat la prevenirea izbucnirii unor războaie între Coreea de Nord și Coreea de Sud, Japonia și Coreea de Nord, precum și China și Taiwan, fără a furniza dovezi.

Trump a primit anul trecut medalia Nobel a Mariei Corina Machado

Anul trecut, lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace și i-a dăruit apoi medalia de aur lui Donald Trump, spre marea satisfacție a acestuia. Acest gest nu l-a împiedicat pe liderul republican să negocieze ulterior cu Venezuela prin intermediul lui Delcy Rodriguez, fosta vicepreședintă a liderului detronat Nicolas Maduro.

Donald Trump s-a consolat parțial devenind, în decembrie 2025, primul laureat al unui premiu pentru pace acordat de FIFA, o distincție care a stârnit numeroase ironii din partea criticilor săi.