Parlamentarii moldoveni au adoptat o declaratie prin care solicita retragerea trupelor ruse din R. Moldova. Reactia lui Dodon

×
Publicitate

Presedintele Dodon a condamnat declaratia privind retragerea trupelor ruse din R. Moldova, sustinand ca e o provocare la adresa Rusiei.

Presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a condamnat vineri dupa-amiaza declaratia abrobata de parlamentarii moldoveni, prin care se cere finalizarea retragerii trupelor ruse din regiunea separatista Transnistria. Liderul socialist a explicat ca asemenea actiuni ”au ca scop inrautatirea relatiilor cu Federatia Rusa”, relateaza Deschide.md

”Aceasta provocare face parte dintr-o serie de actiuni din partea majoritatii parlamentare sub conducerea Partidului Democrat privind tensionarea situatiei in regiune si, in primul rand, in relatia cu Rusia in ajunul vizitei vicepremierului Federatiei Ruse, Dmitrii Rogozin, in Moldova. Voi aminti doar despre unele dintre asemenea actiuni: expulzarea diplomatilor rusi, lupta cu asa-numita propaganda rusa, refuzul de a participa in activitatile structurilor CSI”, a declarat presedintele moldovean intr-un mesaj postat in limba rusa pe Facebook.

De asemenea, acesta a explicat ca declaratia parlamentarilor ”submineaza acele succese care au fost atinse impreuna cu autoritatile ruse, si anume in domeniul exportului produselor moldovenesti, cooperarii regionale, educationale si a programelor umanitare”.

Dodon a acuzat ca in spatele declaratiei parlamentarilor ar sta forte din exterior, fara sa dea insa mai multe detalii cu privire la asa-zisele forte care au influentat decizia luata la Chisinau.

”Este evident ca asemenea declaratii nu pot fi elaborate si adoptate de autoritati fara influenta din exterior”, a sustinut presedintele Republicii Moldova.

De asemenea, liderul socialist a atras atentia ca tara este neutra, iar asemenea declaratii nu pot fi atinse decat in urma unor actiuni pasnice si constructive, fara provocari si in contextul unificarii celor doua maluri ale Nistrului.

”Inca o data vreau sa-mi anunt pozitia – sustin un dialog cuprinzator cu reprezentantii Transnistriei si rezolvarea problemelor, in primul rand, a oamenilor simpli de pe ambele maluri ale Nistrului”, a punctat Dodon.

Parlamentarii moldoveni au adoptat cu 61 de voturi ”pentru” o declaratie privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Adoptarea declaratiei are o dubla insemnatate, pentru ca moldovenii marcheaza 25 de ani de la semnarea acordului privind principiile reglementarii pasnice si a conflictului armat din regiunea transnistreana, care a pus capat razboiului ”cald” din Transnistria.

Prin aceasta declaratie, parlamentarii atrag atentia ca ”stationarea continua a trupelor Federatiei Ruse si intarirea prezentei militare a acestora in partea de est a Republicii Moldova constituie incalcari ale prevederilor constitutionale, in special privind independenta, suveranitatea, integritatea teritoriala si neutralitatii permanente ale Republicii Moldova”.

De asemenea, declaratia catalogheaza mentinerea in regiunea transnistreana a unui volum considerabil de munitii, arme si echipamente militare drept o amenintare constanta la adresa securitatii si stabilitatii regionale si europene. Aceasta inisiativa a fost sustinuta de catre PDM, PLDM, PL si Grupul Popular European.

Declaratia reprezinta un apel catre Moscova pentru finalizarea procesului de retragere a trupelor ruse, precum si pentru retragerea munitiilor, armelor si echipamentelor militare din partea estica a Republicii Moldova.

In acelasi timp, parlamentarii cer presedintelui si guvernantilor sa promoveze adoptarea unei rezolutii privind retragerea trupelor ruse stationate ilegal in Republica Moldova de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite.

Mediatorii si observatorii sunt invitati prin aceasta declaratie pentru a initia discutii politice privind transformarea mecanismului actual de mentinere a pacii intr-o misiune civila cu mandat international in regiunea separatista Transnistria.

Curtea Constitutionala de la Chisinau s-a pronuntat din luna mai pe aceasta problema, declarand neconstitutionala prezenta trupelor ruse in Transnistria.

Republica Moldova a cerut in repetate randuri retragerea celor aproximativ 1.000 de militari rusi din Transnistria, insa in ciuda angajamentelor luate in fata comunitatii internationale, Moscova a mentinut in zona un contingent de soldati si armament. Rusia a trimis asa-numite forte de mentinere a pacii in regiunea separatista moldoveana Transnistria, dupa conflictul izbucnit intre Tiraspol si Chisinau in anii '90.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Germania nu mai exporta arme in Turcia si isi descurajeaza cetatenii sa viziteze aceasta tara. Ar putea urma alte sanctiuni

Germania a inghetat livrarile de arme catre Turcia, intr-o noua escaladare a crizei diplomatice.

Elon Musk revolutioneaza transporturile din SUA. Cum vor fi parcursi cei 355 km dintre New York si Washington in 29 de minute

Miliardarul Elon Musk a anuntat joi ca a obtinut o ”aprobare verbala” pentru constructia unui sistem de transport subteran ultra-rapid intre Washington si New York.

Tara din Europa in care jumatate din populatie lucreaza part-time si este mereu in topul celor mai fericite state din lume

Statul se afla in mod constant in topul celor mai fericite state din lume, iar cele mai recente statistici scot in evidenta stuctura sistemului de lucru ca principal motiv.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.