Dispută între Elon Musk și Jeff Bezos, pe tema constelaţiilor lor de sateliţi

62171220
Getty

O dispută a izbucnit între Elon Musk şi Jeff Bezos, aflaţi într-o competiţie strânsă pentru constelaţiile lor de sateliţi plasaţi pe orbite joase, cu scopul de a furniza din spaţiu servicii de internet de mare.

"Nu faci un serviciu publicului larg dacă paralizezi Starlink în beneficiul sistemului de sateliţi ai grupului Amazon, care nu va fi operaţional decât peste câţiva ani, în cel mai bun caz", a scris pe Twitter, luni, Elon Musk, CEO-ul companiilor Tesla şi SpaceX, transmite Agerpres.

Motivul disputei dintre cei doi

 

Compania SpaceX, înfiinţată în 2002, a plasat deja pe orbită câteva sute de sateliţi în cadrul constelaţiei "Starlink". SpaceX a cerut administraţiei americane cu rol de reglementare în domeniul comunicaţiilor permisiunea de a-i deplasa şi de a-i transfera pe o orbită mai joasă.

Însă Amazon se opune acelei solicitări, care ar aduce sateliţii lui Elon Musk pe orbita proiectului său similar, denumit "Project Kuiper".

Amazon, un gigant al comerţului online, a obţinut în iulie 2020 o aprobare din partea autorităţilor americane pentru a lansa o constelaţie compusă din peste 3.000 de sateliţi pe o orbită joasă, care ar trebui să ofere servicii de internet în regiuni ale lumii care nu beneficiază în prezent de această facilitate.

"Faptele sunt simple. Noi am conceput sistemul Kuiper pentru a evita interferenţele cu Starlink, iar acum SpaceX vrea să modifice designul sistemului său. Aceste schimbări nu creează doar un mediu periculos prin prisma riscurilor de coliziune în spaţiu, ci sporesc şi interferenţele radio pentru clienţi", a declarat marţi un purtător de cuvânt al grupului Amazon.

"În pofida celor publicate de SpaceX pe Twitter, aceste schimbări propuse de SpaceX sunt cele care paralizează competiţia între sistemele de sateliţi. Este în mod clar în interesul lor să sufoce concurenţa dacă pot să o facă, dar, cu siguranţă, acest lucru nu este în interesul publicului", a adăugat el.

Potrivit unei scrisori trimise de SpaceX către Comisia Federală de Comunicaţii (FCC) din Statele Unite, modificările dorite nu ar crea interferenţe cu sateliţii rivali. Compania SpaceX acuză grupul Amazon că "asfixiază concurenţa".

Record de sateliți plasați de SpaceX

 

Duminică, SpaceX a anunţat că a plasat pe orbită un număr record de sateliţi cu ajutorul unei rachete din gama Falcon 9 - 133 de sateliţi comerciali pentru guvernul american şi 10 sateliţi proprii.

La rândul său, Amazon doreşte să investească 10 miliarde de dolari în "Project Kuiper". Grupul nu a publicat deocamdată un calendar al proiectului, dar intenţionează să înceapă lansările pentru cei 3.236 de sateliţi din această constelaţie imediat după ce va obţine aprobarea necesară din partea FCC.

Elon Musk, care este şi proprietarul constructorului de automobile electrice Tesla, a devenit temporar cel mai bogat om din lume la începutul lunii ianuarie, depăşindu-l în acest clasament pe Jeff Bezos, graţie creşterii acţiunilor sale la bursă.

Elon Musk şi Jeff Bezos îşi dispută acest loc într-o cursă foarte strânsă în ultimii ani, în urma evoluţiei pozitive a companiilor lor pe pieţele bursiere.

Articol recomandat de sport.ro
Ștefania Uță, campioană mondială cu triplu record! Românca nu are rival în lume la 400 metri garduri
Ștefania Uță, campioană mondială cu triplu record! Românca nu are rival în lume la 400 metri garduri
Citește și...
Preot român, hărțuit după ce a susţinut vaccinarea împotriva COVID-19

Preotul clujean, Dorel Galan a devenit ţinta atacurilor pe internet după ce şi-a expus în public viziunile cu privire la vaccinare împotriva COVID-19.

Doi astronauți de pe Stația Spațială Internațională au ieșit în spațiu. Imaginile, transmise LIVE

Doi astronauți de pe Stația Spațială Internațională, Victor Glover și Michael Hopkins de la NASA, s-au aventurat în spațiu, în afara Stației, pentru aproximativ 6 ore și jumătate.

Conflict între UE și AstraZeneca pe tema vaccinurilor anticovid. Se cere publicare contractului de achiziție

Uniunea Europeană cere AstraZeneca să publice contractul pe care l-a semnat cu blocul comunitar pentru furnizarea de vaccinuri contra Covid-19, după ce directorul executiv al companiei a dezvăluit detalii confidențiale, scrie Reuters, citat de Agerpres. 

Recomandări
Nicușor Dan i-a chemat la Cotroceni pe liderii PSD, PNL, USR şi UDMR. Caută un acord pe legea salarizării

Preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni marţi, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru discuţii privind proiectul legii salarizării.

Cazul ambulanței din Cluj scoate la iveală lacunele legii. Un clip fals poate fi șters de autorități abia după 10 zile

Imaginile, ori informațiile false pot să provoace panică, să pună oameni în pericol și, în cazuri extreme, chiar să ducă la violență. 

Valul de caniculă se intensifică. Cod portocaliu în șapte județe, cu temperaturi de peste 39 de grade | HARTĂ

Ziua de marți va fi extrem de caldă în cea mai mare parte a ţării, în zeci de judeţe temperaturile ajungând la 37 de grade Celsius.