Demisie la nivel inalt la Londra. Ministrul Culturii a renuntat la functie din cauza unor bani incasati nejustificat

61496670

Ministrul britanic al Culturii Maria Miller a demisionat miercuri din Guvern, in urma unei polemici cu privire la indemnizatiile pe care le-a incasat ca parlamentar.

Intr-o scrisoare adresata premierului David Cameron, ministrul conservator si-a justificat decizia prin faptul ca aceasta controversa, care dureaza de o saptamana, are ca rezultat "deturnarea atentiei de la activitatea esentiala efectuata de catre Guvern pentru relansarea tarii".

In pofida sustinerii afisate de catre David Cameron fata de ministrul sau, cazul a devenit stanjenitor penru Guvernul britanic, cu mai putin de o luna si jumatate inaintea alegerilor locale si europene. O ancheta independenta a stabilit in februarie ca Maria Miller sa restituie suma de 45.000 de lire sterline (55.000 de euro) reprezentand indemnizatii incasate pentru o resedinta secundara in Wimbledon, un cartier situat in sud-estul Londrei, in care aceasta isi gazduia parintii. O comisie alcatuita in majoritate din parlamentari conservatori a redus, pe 3 aprilie, suma de rambursat la 5.800 de lire sterline (7.000 de euro).

Ministrul a fost aspru criticat pentru ca si-a cerut scuze considerate "prea expeditive" in fata deputatilor, iar aproximativ 180.000 de britanici au semnat o petitie online in care ii cere sa demisioneze daca nu restituie indemnizatiile necuvenite pe care le-a incasat. In anii 2009-2010, o majoritate a deputatilor britanici a fost patata de un scandal rasunator de abuzuri comise in decontarea unor cheltuieli.

Maria Miller, care era insarcinata sa creeze un sistem de reglementare a activitatii presei, in urma scandalului ascultarilor telefonice de la fosta publicatie News of the World, a subliniat ca aceasta sarcina va fi "intotdeauna controversata pentru presa".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61496609
Un decor celebru din Star Wars risca sa fie inghitit de nisip. Autoritatile din Tunisia cer ajutor international
O campanie internationala de strangere de fonduri are ca scop reamenajarea “Mos Espa”, orasul natal al lui Anakin Skywalker, personajul principal al seriei “Star Wars”, cel care a devenit ulterior Darth Vader.
61494170
Raspunsul Occidentului la situatia din Ucraina. O nava militara americana si una franceza se afla in Marea Neagra
Distrugatorul USS Donald Cook si nava militara franceza Dupuy de Lome au ajuns in Marea Neagra, in contextul tensiunilor dintre Occident si Rusia din cauza crizei ucrainene.
61496571
Un vas de ceramica vechi de 500 de ani a spulberat toate recordurile la o licitatie. Suma platita este enorma. FOTO
Un vas chinezesc din ceramica pictata, vechi de peste 500 de ani, a spulberat toate recordurile la o licitatie a casei Sotheby's.