Danemarca impune restricții. Cum a reușit să fie una dintre țările cel mai puțin afectate de Covid-19

×
Publicitate

În Franța, Crăciunul și Revelionul nu vor fi la fel de festive pe cât sperau locuitorii din Hexagon. Guvernul a anunțat oficial că nu va elimina carantina, iar restricțiile vor fi mai stricte începând cu 15 decembrie și până după Anul Nou.

Deciziile au fost luate după ce numărul cazurilor de Covid nu a scăzut pe cât se așteptau autoritățile.

Danemarca, una dintre țările cu cele mai mici rate de infectare din Europa, a anunțat că extinde restricțiile, după ce joi a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de la începutul pandemiei.

Danezii stau însă mult mai bine față de alți europeni, iar asta se datorează campaniei eficiente de testare, dar și cetățenilor care nu se abat de la reguli.

Danemarca a înregistrat joi cel mai mare număr de cazuri noi de la începutul pandemiei - peste 3.100. Cu toate astea, ţara are una dintre cele mai reduse rate de deces pe cap de locuitor din întreaga Europă, iar guvernul dă asigurări că pandemia poate fi ţinută sub control.

Mette Frederiksen, prim-ministrul danez: „Vă rog, nu vă îndoiți că vom obține rezultatul dorit. În Danemarca am făcut față în primăvară, am făcut față în vară și în toamnă. Cu ajutorul vostru, ne vom descurca și în iarnă.

Măsurile luate de guvernul danez au fost implementate treptat. Restaurantele, muzeele, cinematografele şi multe dintre şcoli au fost închise miercuri, în 38 de regiuni. De vineri, restricţiile sunt extinse în alte 31 de municipalităţi. În plus, autorităţile au cerut oamenilor să nu se adune în grupuri mai mari de 10 persoane de Crăciun şi de Anul Nou.

Søren Brostrøm, Director General, Danish Health Authority: „Când ne-a lovit pandemia, în ultima săptămână din februarie și prima din martie, am acționat foarte rapid, la fel și politicienii și guvernul. Au luat măsuri la timp și s-a văzut la țările care au acționat prea târziu... au avut mai mult de furcă cu epidemia.”

În vară, rata infecţiilor şi a deceselor a rămas scăzută în Danemarca. La fel şi în toamnă, când majoritatea statelor europene se confruntau cu al doilea val al pandemiei. Danezii au avut succes în ciuda faptului că au impus mai puţine restricţii faţă de alte ţări, mai grav afectate. Testarea masivă şi anchetele epidemiologice au fost cheia reuşitei, potrivit cercetătorilor de la Oxford, dar şi faptul că populaţia a respectat recomandările autorităţilor.

Gert Tinggaard Svendsen, Aarhus University: „Înseamnă că, atunci când guvernul spune "Nu, puteți să fiți cel mult 10 oameni la un loc", cei mai mulți țin cont de asta. "Trebuie să purtați mască" - oamenii fac asta. Și înseamnă că regulile sunt respectate voluntar.”

În ultimele săptămâni, însă, numărul de cazuri noi a crescut de la o zi la alta, iar autorităţile spun că singure nu pot ţine virusul sub control, aşa că au făcut din nou apel la bunăvoinţa populaţiei.

În Germania, sistemul medical resimte tot mai puternic presiunea noului val de cazuri de COVID. La Spitalul Universitar din Mannheim, de exemplu, secţiile de Terapie Intensivă sunt la capacitate maximă. Au fost create spaţii pentru pacienţii în stare gravă în alte saloane, dar a apărut o altă problemă: cadrele medicale sunt insuficiente.

Dr. Thomas Kirschning, University Hospital Mannheim: „Sfârșitul va fi atunci când vom rămâne fără cadre medicale și va trebui să ne concentrăm pe un mod diferit de îngrijire a pacienților, un soi de medicină de dezastru unde asistentele și medicii trebuie să aibă grijă de mult mai mulți pacienți decât sunt obișnuiți.”

Cancelarul Angela Merkel a propus noi restricţii până de Crăciun, dar aşteaptă aprobarea guvernelor din statele federale. Berlinul a anunţat deja că şcolile vor rămâne închise din 21 decembrie până în 10 ianuarie. Şi magazinele s-ar putea închide, cu câteva zile înainte de ajunul Crăciunului.

Pe de altă parte, Londra ar putea intra în faza a treia de restricţii, dacă nivelul infecţiilor rămâne la fel de ridicat.

Londonez: „E destul de înfricoșător să te plimbi prin Londra și fără pandemie. Nu e nimeni pe aici, e decembrie, nu e nimeni pe străzi, ce se întâmplă cu economia?
- Crezi că ar fi o problemă majoră dacă ar intra din nou în carantină?
- Cred că ar fi ceva îngrozitor, da. Dacă e nevoie, atunci e nevoie... Cred că ar merita, probabil, pe termen lung. Dacă ne scapă de virus... atunci s-a rezolvat.”

Autorităţile britanice vor decide săptămână viitoare dacă instituie noi restricţii în Londra, cu doar o săptămână înainte de Crăciun. Nivelul 3 de alertă înseamnă interzicerea adunărilor în afara familiei apropiate, iar restaurantele, barurile şi cafenelele se închid, la fel şi hotelurile.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dacia Sandman, ”mașina-casă” care a făcut valuri pe internet! Imagini spectaculoase
GALERIE FOTO Dacia Sandman, ”mașina-casă” care a făcut valuri pe internet! Imagini spectaculoase
Citește și...
Orașul în care ajung anual milioane de tone de haine aruncate de marile economii ale lumii. Localnicii plătesc prețul

În fiecare an, milioane de tone de haine aruncate în marile economii ale lumii își găsesc drumul către un singur oraș din nordul Indiei. 

Noul premier al Ungariei și-a prezentat cei 3 copii și spune că este ultima oară când face asta. Cum arată fiii săi | FOTO

Noul premier ungur Peter Magyar și-a prezentat cei trei copii și spune că este ultima oară când face asta, precizând că fiii săi nu vor fi persoane publice pe perioada mandatului său. 

Moment stânjenitor pentru Vladimir Putin: avioanele ruse au afișat steaguri NATO în timpul transmisiunii în direct

O gafă aparent generată de inteligența artificială a fost observată în timpul transmisiunii televizate a paradei militare anuale de Ziua Victoriei din Rusia, scrie Mirror.co.uk. 

Recomandări
Cod galben de ploi, vijelii și grindină în mare parte din țară. Temperaturile scad accentuat până joi. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică, ploi moderate, vânt puternic şi răcire accentuată a vremii. Avertizarea este valabilă până joi, 14 mai, iar la munte sunt anunţate şi precipitaţii mixte.

PSD reclamă o posibilă problemă constituțională: OUG privind apărarea, publicată după căderea Guvernului Bolojan

Senatorul PSD Radu Oprea a declarat luni că "este o abordare greşită" din partea Guvernului demis condus de Ilie Bolojan să trimită la Monitorul Oficial o ordonanţă de urgenţă privind industria de apărare după ce a devenit Guvern interimar.

Unde pierdem bani fără să ne dăm seama. Cum toate s-au scumpit, tot mai mulți români caută soluții online

Într-o perioadă în care multe produse și servicii se scumpesc, sunt tot mai mulți români care simt că banii nu le mai ajung până la finalul lunii și caută soluții online.