Cutremur de 7,7 în Myanmar. Experţii avertizează că numărul morţilor riscă să fie uriaș. „Sunt prevăzute alte replici". FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Experţi în modelarea riscului de tip catastrofal estimează că numărul morţilor în cel mai puternic cutremur din ultimele decenii care a lovit vineri Myanmarul ar putea ajunge la zeci de mii, informează sâmbătă AFP.  

"Trebuie să ne aşteptăm la un număr mare de victime şi pagube semnificative, iar zona catastrofei este probabil extinsă", a declarat Institutul geologic american (USGS), care a localizat epicentrul acestui cutremur de adâncime scăzută, cu magnitudinea de 7,7, în apropierea oraşului Mandalay din Myanmar, unde locuiesc peste un milion de oameni.

Bilanţul cutremurului de magnitudinea 7,7 de vineri din centrul Myanmarului a crescut sâmbătă puternic, la 1.644 de morţi şi 3.408 răniţi, anunţă junta aflată la putere, relatează AFP, potrivit News.ro.

Un bilanţ anterior anunţa 1.002 morţi şi 2.367 de răniţi.

Cel puţin alte 139 de persoane erau date dispărute.

Citește și
cutremur
Cutremur de 7,7 în Myanmar. Autoritățile se așteaptă să găsească sub dărâmături mii de morți. ”Săpăm cu mâinile goale”

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Cutremurul de mică adâncime a avut loc vineri la nord-vest de oraşul birman Sagaing, către ora locală 12.50 (8.20, ora Romîniei), urmat de o replică de magnitudinea 6,7 câteva minute mai târziu.

Seismul a provocat haos şi dezolare în Myanmar, unde surpări de case, imobile, poduri sau situri religioase alimentează temeri cu privire la o catastrofă de mare amploare într-o ţară sleită de un Război Civil care durează de la lovitura de stat a juntei în 2021.

Analiza USGS estimează că există o probabilitate de 35% ca numărul morţilor să se situeze în intervalul cuprins între 10.000 şi până la 100.000 de persoane.

USGS precizează totodată că costul financiar al acestui dezastru ar putea ajunge la zeci de miliarde de dolari, avertizând că ar putea depăşi PIB-ul ţării.

Myanmarul nu a mai fost lovit de un astfel de cutremur de zeci de ani, potrivit geologilor americani, zguduiturile fiind atât de puternice cât să semene teroarea la 1.000 de kilometri distanţă de epicentru, în rândul milioanelor de locuitori ai Bangkokului, unde cutremure sunt rareori resimţite.

O falie periculoasă

Bill McGuire, profesor de geofizică şi riscuri climatice la University College din Londra (UCL), a declarat că a fost "probabil cel mai mare cutremur care a lovit Myanmar în trei sferturi de secol".

O replică cu magnitudinea 6,7 s-a produs la câteva minute după seismul iniţial, iar McGuire a avertizat că "sunt prevăzute alte replici".

Pentru a explica acest cutremur, Rebecca Bell, expert în tectonică la Imperial College din Londra, sugerează o mişcare de tracţiune laterală a faliei Sagaing.

''Chiar în acest punct placa tectonică indiană, la vest, se întâlneşte cu placa Sunda, care formează o mare parte din Asia de Sud-Est - o falie similară ca mărime şi mişcare cu falia San Andreas din California. Falia Sagaing este foarte lungă, 1.200 km şi foarte dreaptă", a explicat Bell.

"Caracterul rectiliniu face ca seismele să se producă pe suprafeţe mari - şi cu cât zona faliei care alunecă este mai mare, cu atât cutremurul este mai mare", a adăugat ea.

Cutremurele în astfel de cazuri pot fi "deosebit de distructive", a adăugat Rebecca Bell, care a explicat că, atunci când cutremurul are loc la adâncimi mici, energia sa seismică se disipează când ajunge în zonele populate de deasupra.

Acest lucru provoacă "multe zgâlţâituri la suprafaţă", adaugă ea.

Un boom al construcţiilor

Myanmar este lovită cu regularitate de cutremure puternice. În ultimul secol, au avut loc peste 14 seisme cu magnitudinea 6 sau mai mare, inclusiv unul cu magnitudinea de 6,8, lângă Mandalay, în 1956, a declarat Brian Baptie, seismolog la Geological Survey of London (BGS).

Ian Watkinson, de la Departamentul de Ştiinţele Pământului de la Royal Holloway, Universitatea din Londra, a explicat la rândul său că "un boom-ul al construcţiei de clădiri înalte din beton armat" a schimbat datele problemei în ultimele decenii.

În Myanmar, sfâşiată de ani de conflict, nivelul de aplicare a standardelor de construcţie rezistente la cutremur este scăzut.

"În timpul tuturor cutremurelor anterioare cu magnitudinea de 7 sau mai mare de-a lungul Faliei Sagaing, Myanmarul era relativ nedezvoltat, având în mare parte clădiri joase cu structură de lemn şi monumente religioase din cărămidă", a declarat Ian Watkinson.

"Cel de vineri este primul test al infrastructurii moderne din Myanmar în faţa unui cutremur de mare magnitudine şi puţin adânc în apropierea oraşelor sale mari", a adăugat el.

Brian Baptie estimează că cel puţin 2,8 milioane de birmanezi locuiesc în zonele puternic afectate, iar majoritatea trăiau în clădiri "construite din lemn şi zidărie din cărămidă neranforsată" şi, astfel, vulnerabile la cutremure.

"Teoria obişnuită este că 'seismele nu ucid, ci ucide prăbuşirea infrastructurii", a declarat Ilan Kelman, expert în diminuarea dezastrelor la University College London.

"Guvernele sunt responsabile pentru reglementările în materie de planificare şi standardele de construcţie. Acest dezastru evidenţiază ceea ce guvernele din Myanmar nu au reuşit să facă bine înainte de cutremur şi care ar fi salvat vieţi în timpul seismului'', a adăugat el.

Verificări la zgârie-nori

Zgâlţâituri puternice au fost resimţite şi în ţările vecine, inclusiv în Thailanda, unde un zgârie-nori de 30 de etaje aflat în construcţie a fost redus la o grămadă de beton prăfuit, prinzând zeci de muncitori sub dărâmături.

Christian Malaga-Chuquitaype, de la Imperial College din Londra, a explicat că natura solului din Bangkok a contribuit ca oraşul, care se află la aproximativ 1.000 km de epicentru, să fie în egală măsură afectat.

"Chiar dacă Bangkok este departe de falii active, terenul său moale amplifică zgâlţâiturile", a spus el.

În opinia sa, tehnicile de construcţie din Bangkok care favorizează "plăcile plate" - unde podelele sunt susţinute doar de stâlpi fără a folosi grinzi armate, precum o masă susţinută doar de picioare - constituie un "design problematic".

Potrivit expertului, o analiză video iniţială a clădirii prăbuşite sugerează că această tehnică de construcţie a fost folosită în acest caz specific.

Această tehnică "se comportă prost în timpul cutremurelor, adesea prăbuşindu-se într-un mod fragil şi brusc (aproape exploziv)", explică el.

Roberto Gentile, de la University College din Londra, expert în modelarea riscului de tip catastrofal, a declarat că "prăbuşirea spectaculoasă" a turnului din Bangkok înseamnă că "alte clădiri înalte din oraş ar putea necesita o evaluare suplimentară".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Doliu la Real Madrid: "a murit numărul 1"! O viață închinată clubului blanco
NEWS ALERT Doliu la Real Madrid: "a murit numărul 1"! O viață închinată clubului blanco
Citește și...
Cutremur de 7,7 în Myanmar. Numărul victimelor devine înfiorător. Mulți morți
și în țările vecine | FOTO
Cutremur de 7,7 în Myanmar. Numărul victimelor devine înfiorător. Mulți morți și în țările vecine | FOTO

Junta militară birmană a declarat sâmbătă că un total de 1.002 de oameni au fost ucişi, 2.376 au fost răniţi şi 30 dispăruţi în urma cutremurului care a lovit vineri centrul Myanmarului, informează dpa şi EFE.

Cutremur de 7,7 în Myanmar. Autoritățile se așteaptă să găsească sub dărâmături mii de morți. ”Săpăm cu mâinile goale”
Cutremur de 7,7 în Myanmar. Autoritățile se așteaptă să găsească sub dărâmături mii de morți. ”Săpăm cu mâinile goale”

„Săpăm cu mâinile goale” - spun, printre lacrimi, supraviețuitorii, care speră să-și găsească rudele și prietenii sub zidurile sfărâmate.  

Cutremur de 7,7 în Myanmar. Bilanț provizoriu: 1.002 morți și 2.376 de răniți. Pagube în toate țările vecine. VIDEO
Cutremur de 7,7 în Myanmar. Bilanț provizoriu: 1.002 morți și 2.376 de răniți. Pagube în toate țările vecine. VIDEO

Un cutremur puternic de 7,7 pe scara Richter a zguduit vineri dimineață centrul statului Myanmar. Unda de șoc a afectat, însă, orașe din toate țările vecine. Zeci de clădiri s-au prăbușit, inclusiv un spital cu o mie de paturi din capitala birmaneză.

Cutremur în România, vineri dimineață. Ce magnitudine a avut
Cutremur în România, vineri dimineață. Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 6:51, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Momentul în care se prăbușesc clădiri, după cutremurul devastator din Myanmar, care a afectat și țările vecine. VIDEO
Momentul în care se prăbușesc clădiri, după cutremurul devastator din Myanmar, care a afectat și țările vecine. VIDEO

Un cutremur de 7,7 s-a produs în Myanmar. Seismul puternic, cu magnitudinea de 7,7 pe scara Richter, s-a produs în centrul statului Myanmar și a fost resimțit în cel puțin alte 5 state.

Recomandări
România are, din nou, Guvern „plin”. Executivul Bolojan a fost votat în Parlament. Opoziția a ieșit de la vot
România are, din nou, Guvern „plin”. Executivul Bolojan a fost votat în Parlament. Opoziția a ieșit de la vot

Guvernul Bolojan a fost votat în Parlament. Noul executiv a trecut cu 301 voturi în favoarea sa și 9 voturi „împotrivă”. Liderii partidelor care îl susțin au semnat de dimineață protocolul coaliției de guvernare. 

Iranul a atacat cu rachete baze militare americane din Orientul Mijlociu. Explozii puternice în Qatar | VIDEO
Iranul a atacat cu rachete baze militare americane din Orientul Mijlociu. Explozii puternice în Qatar | VIDEO

Presa iraniană de stat a anunțat, luni, că forțele Teheranului au lansat un atac cu rachete asupra bazei aeriene Al Udeld din Qatar, cotrolată de armata SUA. O altă țintă SUA a Republicii Islamice a fost în Irak.

LIVE SCORE | România U19 - Țările de Jos U19, ACUM, în semifinalele EURO 2025. Meciul se vede pe Pro TV și VOYO
LIVE SCORE | România U19 - Țările de Jos U19, ACUM, în semifinalele EURO 2025. Meciul se vede pe Pro TV și VOYO

Naţionala U19 a României joacă, luni, în semifinale la Campionatul European 2025, găzduit chiar de ţara noastră, împotriva Țărilor de Jos. Partida este transmisă în direct pe Pro TV și VOYO, de la ora 21:00.